Marcel Ciolacu: Depunerea moțiunii de cenzură este o certitudine

iunie 24, 2020

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat, marți seară, că moțiunea de cenzură împotriva guvernului condus de Ludovic Orban are deja 202 semnături, iar negocierile vor începe și cu celelalte grupuri parlamentare, dar depunerea ei după starea de alertă este o certitudine.

„​Este ruşinos ca pe o perioadă de pandemie şi de criză, în timp ce ţii românii în case, pe spatele lor să faci afaceri. Avem 202 semnături pentru moţiune. E nevoie de 233 pentru demiterea guvernului. Asta este grupul PSD (202 persoane – n.r.), de aici încolo începem negocierile. Pro România are 26 – 27. Sperăm să avem un număr impresionant la această moţiune. În momentul când se finalizează cu starea de alertă, vom veni cu un proiect economic pe care îl vom prezenta preşedintelui din partea celor care îşi asumă căderea guvernului şi cât mai rapid trecut în Parlament”, a declarat Marcel Ciolacu, la TVR 1, marţi seara, citat de news.ro.

Liderul PSD a refuzat însă să spună dacă va accepta să fie el propunerea cu care o nouă majoritate merge la Cotroceni pentru a propune numele unui nou premier.

„O să discutăm în interior. Nu este o decizie doar a partidului. Haideţi să depunem moţiunea, am anunţat că o depunem, este o certitudine. Categoric, în momentul în care va trece moţiunea, PSD va avea o alternativă şi un program economic, pe termen scurt, până la alegeri, coerent şi explicat atât preşedintelui, cât şi românilor​”, a precizat Marcel Ciolacu.

El a adăugat că Guvernul Ludovic Orban nu mai are credibilitate şi că ar fi fost potrivit, pe timpul pandemiei de coronavirus, un guvern de uniune naţională.

„Am mers la preşedinte şi am propus un guvern de uniune naţională. Părerea mea e că era cea mai bună soluţie, la acel moment, pe o perioadă limitată, toate forţele politice să-şi asume această pandemie, epidemie şi toate eforturile. Credibilitatea ar fi fost cu totul alta; toată lumea trăgea în aceeaşi direcţie şi chiar îi ofeream un confort preşedintelui. (…) Marea problemă a guvenului în acest moment (…) e că nu mai au niciun fel de credibilitate”, a susţinut Marcel Ciolacu.

Guvernul Orban a fost investit pe 14 martie cu largul concurs al PSD care a votat învestirea în condițiile debutului pandemiei de coronavirus în România. Cu doar o lună înainte, același guvern era demis prin moțiune de cenzură depusă de PSD ca urmare a asumării răspunderii guvernului pe alegerea primarilor în două tururi.

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro