Managerul spitalului Suceava, demis de Gheorghe Flutur

martie 25, 2020

Vasile Rîmbu, managerul Spitalului Județean Suceava, unde este cel mai mare focar de coronavirus din țară din cauza unor erori manageriale în lanț, a fost demis miercuri de președintele Consiliului Județean Suceava, în subordinea căruia se află spitalul, la solicitarea secretarului de stat Nelu Tătaru, aflat într-un control la Suceava.

„Managerul Vasile Rîmbu a fost demis, așa am înțeles, nu de mult timp. Domnul secretar de stat Nelu Tătaru a cerut demisia, iar președintele Consiliului Județean Gheorghe Flutur a acceptat acest lucru. Era și normal să fie așa pentru că datorită unor grave erori manageriale s-a ajuns aici, a explodat acest focar de COVID19 și acum suntem pe primul loc în România", a declarat, pentru Mediafax, Sorin Hancu, președintele Colegiului Medicilor Suceava.

Gheorghe Flutur a fost internat marți seară în Spitalul Județean Suceava după ce a fost depistat pozitiv cu coronavirus.

Într-o primă declarație, președintele Consiliului Județean Suceava s-a arătat încrezător că va trece peste situația dificilă și dornic să ajute la rezolvarea problemelor de la spitalul județean.

„În aceste zile, așa, de pe patul de spital, o să mă preocup pentru ca la Spitalul Județean de Urgență din Suceava să ajungă cât mai repede echipamentul pentru testarea la coronavirus. Cei de aici să știe că, în continuare, Consiliul Județean Suceava are ca prioritate asigurarea sprijinului financiar Spitalului Județean de Urgență din Suceava. Pentru ce faceți în aceste zile de foc meritați tot respectul”, a declarat politicianul liberal, citat de Libertatea.

Situația de la Spitalul Județean Suceava este una dramatică. 

Echipa Ministerului Sănătății, condusă de secretarul de stat Nelu Tătaru, a încheiat miercuri prima evaluare asupra activității Spitalului Județean din Suceava unde peste 70 de cadre medicale s-au infectat cu coronavirus.

Astfel, comisia a decis închiderea pentru 48 de ore a unității spitalicești și transferarea celor 124 de pacienți internați pe diverse secții ale spitalului.

Șase din cele 14 persoane decedate până acum din cauza coronavirusului sunt din Suceava. 

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava au anunțat deschiderea unui dosar penal in rem privind infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor.

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro