Managerul Spitalului Județean Arad, suspendat din funcție

mai 8, 2020

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a semnat ordinul de suspendare din funcției a managerul Spitalului Judeţean Arad, Carmen Lucuţa.

DSP Arad a cerut demiterea lui Carmen Lucuța, după ce mai multe decese de COVID-19 nu au fost raportate.

Astfel, Managerul Spitalului Judeţean Arad, Carmen Lucuţa, a fost suspendat din funcţie, iar în locul său a fost numită, pe perioada stării de urgenţă, Florina Ionescu, director financiar-contabil al unităţii medicale, conform Mediafax.

Pe perioada stării de urgență, managerii de spital nu pot fi demiși din funcție.

Suspendarea vine după ce DSP Arad a constat mai multe nereguli în gestionarea epidemiei de COVID-19, printre acestea şi neraportarea deceselor către DSP.

La Arad, au fost decese raportate şi la o lună după ce au survenit.

De altfel, un medic al spitalului a fost amendat de către DSP Arad cu 5.000 de lei, pentru că nu a raportat la timp un deces. Carmen Lucuţa era în funcţia de manager al spitalului din 2017, când a ocupat postul prin concurs.

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Arad a deschis o anchetă cu privire la raportarea întârziată a unor decese cauzate de COVID-19, fiind vizaţi medici din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU).

Şeful DSP Arad, Horea Timiş, a declarat miercuri, pentru Agerpres, că există câteva cazuri în care decesele au fost anunţate după o lună.

„Din păcate, va trebui să luăm nişte măsuri pentru a determina cadrele medicale responsabile să respecte întocmai metodologia de raportare a deceselor. Verificăm de ce s-a ajuns ca unele raportări să fie făcute atât de târziu şi vom anunţa ce măsuri sau sancţiuni vom aplica”, spunea Horea Timiş.

Între raportările întârziate se numără cazul unei femei de 83 de ani, care era confirmată cu COVID-19 din 30 martie, a murit pe 1 aprilie, dar decesul a fost făcut public doar pe 5 mai, pentru că a fost anunţat târziu de spital. De asemenea, un bărbat de 69 de ani a decedat pe 1 aprilie, dar abia pe 6 mai a fost anunţat public.

Conform bilanțului autorităților de vineri, în județul Arad au fost înregistrate 664 de cazuri de infectare cu coronavirus, fiind pe locul trei la nivel național ca număr de cazuri după județul Suceava și municipiul București, și au fost înregistrate 69 de decese.

Citește și:

CORONAVIRUS LIVEBLOG. Ce se întâmplă în România și în lume. Informații verificate

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro