Magic FM prezinta vineri Ziua Bryan Adams

noiembrie 2, 2012

Magic FM il sarbatoreste vineri, 2 noiembrie, pe cantaretul canadian Bryan Adams si va difuza, pe parcursul intregii zile, cele mai frumoase melodii ale acestuia, precum si povestea carierei sale muzicale.

"Bryan Adams este cel mai talentat cantaret dintre chitaristi si cel mai talentat chitarist dintre cantareti", spune realizatoarea Magic FM Liana Stanciu. "Nu este doar un muzician excelent, ci si un foarte bun fotograf. Recent, a reusit sa o convinga pe Pink sa se dezbrace pentru o sedinta foto", declara Liana.

"'Everything I Do' este una dintre cele mai frumoase balade de dragoste din toate timpurile", mai afirma ea.
Bryan Adams, unul dintre cei mai faimosi cantareti si compozitori canadieni, s-a nascut pe 5 noiembrie 1959 in Kingston, Ontario.

Primul album a fost lansat in februarie 1980. Cel de-al doilea a fost scos pe piata la numai un an dupa aceea, iar cel mai mare succes comercial de la inceputul carierei sale l-a inregistrat cu materialul lansat in 1983 - "Cuts Like A Knife".
Printre cele mai cunoscute cantece ale lui Bryan Adams se numara "Everything I Do, I Do It For You" (piesa care s-a clasat pe primul loc timp de 16 saptamani consecutive in UK Single Charts), "Please Forgive Me", dar si "All For Love" (inregistrata impreuna cu Rod Stewart si Sting).

Asculta vineri, 2 noiembrie, la Magic FM, cele mai frumoase cantece si povestea lui Bryan Adams.
 

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro