MAE salută normalizarea relațiilor dintre Israel și Emiratele Arabe Unite și rolul jucat de SUA

august 14, 2020

Ministerul Afacerilor Externe al României salută anunţul privind „normalizarea relaţiilor dintre Statul Israel şi Emiratele Arabe Unite, precum şi rolul relevant al Statelor Unite ale Americii în acest proces.”

Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă încrederea că acest demers dintre Statul Israel şi Emiratele Arabe Unite, doi dintre partenerii regionali importanţi ai României, va contribui la stabilitatea şi securitatea Orientului Mijlociu.

„De asemenea, acest demers poate sprijini eforturile de identificare a unei soluţii juste şi de durată în Procesul de Pace în Orientul Mijlociu. Astfel cum a reiterat ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu inclusiv în discuţiile sale telefonice recente cu omologii israelian, palestinian şi iordanian, România sprijină o rezolvare durabilă a conflictului israeliano-palestinian, fundamentată pe soluţia celor două state, Israel şi Palestina, care să coexiste în pace şi securitate, în conformitate cu dreptul internaţional, ca singura opţiune viabilă care răspunde aspiraţiilor ambelor părţi”, transmite Ministerul Afacerilor Externe. 

Preşedintele Donald Trump a anunţat joi că acordul de normalizare a relaţiilor dintre Israel şi Emiratele Arabe Unite (EAU) va fi semnat în aproximativ trei săptămâni la Casa Albă de către premierul israelian Benjamin Netanyahu şi prinţul moştenitor din Abu Dhabi, şeicul emiratez Mohammed bin Zayed Al-Nahyan, informează vineri AFP.

„Aştept cu nerăbdare să îi primesc la Casa Albă foarte curând pentru semnarea oficială a acordului. Acest lucru se va întâmpla probabil în următoarele trei săptămâni. Vor veni la Washington", a explicat preşedintele american în cadrul conferinţei de presă zilnice.

Liderul de la Casa Albă le-a mulţumit premierului israelian şi şeicului emiratez, „două persoane fantastice prin viziunea şi calitatea lor de lideri".  

  

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro