Ministerul Român al Afacerilor Externe a reacționat vineri seară după atacul premierului moldovean Ion Chicu la adresa României, prezentat sub forma unui răspuns dat europarlamentarului Siegfried Mureșan.
MAE transmite că „declarațiile denigratoare la adresa României” lansate de premierul Republicii Moldova sunt ”inacceptabile” și ”inadecvate” cu atât mai mult cu cât România a oferit un ajutor dezinteresat cetățenilor Republicii Moldova în contextul pandemiei de COVID-19, demonstrând solidaritate, pentru a fi alături de ei într-un moment foarte dificil.
Cât privește discuția despre implementarea reformelor asumate prin Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, MAE român arată că aceastea „nu reprezintă numai o obligație pentru Republica Moldova, ci și garanția prosperității pentru cetățenii săi”, pentru că „bunăstarea cetățenilor Republicii Moldova nu poate fi asigurată prin declarații publice care denotă un limbaj rudimentar, ci numai prin eforturi în direcția construirii unui stat de drept solid și cu instituții democratice.”
Reacția MAE român față de declarațiile Prim-ministrului Republicii Moldova la adresa României
Față de declarațiile denigratoare la adresa României postate în cursul zilei de astăzi, 22 mai 2020, pe o platformă de socializare, de către Prim-ministrul Republicii Moldova, domnul Ion Chicu, MAE român consideră că acestea sunt complet inacceptabile și își exprimă dezacordul puternic față de conținutul acestora. Declarațiile Prim-ministrului Ion Chicu sunt cu atât mai inadecvate cu cât, în contextul actual al pandemiei de COVID-19, România a oferit, în mod dezinteresat, un sprijin substanțial Republicii Moldova, demonstrând solidaritate și fiind astfel alături, în mod concret, de cetățenii Republicii Moldova într-un moment foarte dificil. MAE apreciază că aceste declarații denotă o profundă lipsă de respect la adresa României și a relației bilaterale privilegiate de Parteneriat Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova.
MAE român evidențiază că implementarea reformelor asumate prin Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană nu reprezintă numai o obligație pentru Republica Moldova, ci și garanția prosperității pentru cetățenii săi. Bunăstarea cetățenilor Republicii Moldova nu poate fi asigurată prin declarații publice care denotă un limbaj rudimentar, ci numai prin eforturi în direcția construirii unui stat de drept solid și cu instituții democratice. Așa cum a demonstrat inclusiv în această perioadă, România va fi și în viitor un pilon de sprijin pentru cetățenii Republicii Moldova.
Aceste aspecte au fost aduse, în această după-masă, la cunoștința ambasadorului Republicii Moldova la București, care a fost convocat din dispoziția ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu la sediul Ministerului Afacerilor Externe, de către secretarul de stat Dan Neculăescu.
De asemenea, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut o discuție telefonică pe aceeași temă cu omologul său de la Chișinău.
***
Premierul moldovean Ion Chicu a lansat un atac virulent la adresa europarlamentarului român Siegfried Mureșan, care a criticat modul în care autoritățile din Republica Moldova gestionează criza coronavirusului.
Oficialul de la Chișinău nu a ezitat să folosească termeni insultători sau cu rezonanță peiorativă, ca „ratați” și „băiețași”.
Europarlamentarul ales prin vot în parlamentul de la Bruxelles și un susținător fervent al intereselor Republicii Moldova este pentru premierul de la Chișinău unul din românii „oploșiți prin structurile europene, care vin cu ”patronajul" peste noi...”, „numai de ”adus mingi” buni”.
Replica acidă a premierului moldovean a pornit de la o postare a europarlamentarului român, bun cunoscător al situației din Republica Moldova, care a scris pe pagina sa de Facebook că guvernul de la Chișinău eșuează în gestionarea crizei COVID-19 fiindcă a eșuat și în implementarea reformelor.
Chicu îi reproșează „junelui” Mureșan corupția din România, „cea mai mare din Europa” și existența focarului de la Suceava. Premierul moldovean susține că pentru el contează „doar critica moldovenilor”.
Postarea integrală a premierului Ion Chicu:
„Stau si mă uit eu la băiețașii ăștea români oploșiți prin structurile europene, care vin cu "patronajul" peste noi... Ratați, nimic în viață și în țară realizat, numai de "adus mingi" buni...
Ce-ai făcut june în țara ta, că geme de cea mai mare corupție din Europa? Ai numai în județul Suceava jumate din numarul de bolnavi COVID19 integistrati in toată țara mea. Si medici, cam tot atîți. Județele moldovenești au 40% din decedați din total pe România. Și de 2 ori mai mulți decedați moldoveni în dreapta Prutului, decât în stânga, desi numarul populației este egal.
Pentru noi este foarte importantă opinia cetățenilor noștri despre activitatea guvernului. Și doar critica moldovenilor pentru noi contează. Atacurile concertate ale unor personaje, cu pretenții de avocați ai Moldovei, pot să-i impresioneze doar pe patronii lor. Pe mine - deloc.”
Europarlamentarul român Siegfried Mureșan a scris vineri pe pagina sa de Facebook că guvernul de la Chișinău a eșuat în gestionarea crizei tocmai pentru a eșuat în implementarea reformelor.
„Guvernarea slabă în vremuri liniștite afectează cetățenii în vremurile de criză”, a spus Mureșan care a remarcat că în ultimii cinci ani Republica Moldova „a avut parte de mai multe guverne slabe” care au „destabilizat situația politică din Republica Moldova și au împovărat cetățenii”, motiv pentru care criza COVID-19 a prins Republica Moldova nepregătită.
De asemenea, Mureșan a invocat raportul publicat zilele acestea de Serviciul de Cercetare al Parlamentului European privind punerea în aplicare a Acordului de Asociere a UE, inclusiv a Acordului de liber schimb profund și cuprinzător (DCFTA) cu Republica Moldova, care confirmă că Republica Moldova este în urmă în ceea ce privește implementarea reformelor.
„Sunt aceleași probleme despre care eu vorbesc de 5 ani încoace”, spune Mureșan, unul din cunoscătorii și susținătorii reformelor din Republica Moldova.
Postarea integrală a europarlamentarului Siegfried Mureșan
„Guvernul Republicii Moldova eșuează în gestionarea crizei COVID-19 fiindcă a eșuat și în implementarea reformelor
Guvernarea slabă în vremuri liniștite afectează cetățenii în vremurile de criză. În ultimii 5 ani de zile, Republica Moldova a avut parte de mai multe guverne slabe. Guvernele Partidului Democrat și cel al Partidului Socialiștilor au destabilizat situația politică din Republica Moldova și au împovărat cetățenii. Din această cauză, criza COVID-19 a prins Republica Moldova nepregătită.
Raportul publicat zilele acestea de Serviciul de Cercetare al Parlamentului European privind punerea în aplicare a Acordului de Asociere a UE, inclusiv a Acordului de liber schimb profund și cuprinzător (DCFTA) cu Republica Moldova, confirmă că Republica Moldova este în urmă în ceea ce privește implementarea reformelor. Sunt aceleași probleme despre care eu vorbesc de 5 ani încoace.
Instabilitatea politică, schimbările frecvente ale guvernului și evenimentele politice din ultimii ani au contribuit semnificativ la diminuarea ritmului de implementare a reformelor. În plus, o serie de evenimente au dus la deteriorarea standardelor democratice și a statului de drept, arată raportul Parlamentului European.
Toate acele reforme cerute de UE ar fi întărit instituțiile Republicii Moldova, ar fi redus corupția și incompetența din instituții, iar Republica Moldova ar fi fost mai pregătită să-și apere cetățenii în fața crizei COVID-19.
Singurul guvern care și-a respectat angajamentele, a implementat proiecte și a făcut un progres vizibil a fost Guvernul condus de Maia Sandu. Guvernul a introdus un program de reformă ambițios în spiritul deoligarhizării și a inițiat o serie de reforme stipulate în Acordul de Asociere.
Deși actualul guvern și-a declarat disponibilitatea de a continua integrarea cu Uniunea Europeană, același raport spune că viitorul reformelor rămâne incert, pentru că succesul final al modificărilor din domeniul de justiție și anticorupție va depinde de voința politică a actualelor autorități, care tind să-și favorizeze persoanele asociate guvernării.
Guvernul Republicii Moldova nu trebuie să mai întârzie cu reforme precum consolidarea independenței instituțiilor statului, garantarea separării puterilor în stat și independența sistemului judiciar și a celui de urmărire penală. Trebuie să lupte împotriva corupției, să îmbunătățească condițiile de viață ale cetățenilor și nu în ultimul rând, să avanseze în investigarea fraudei bancare din 2014.
În plus, conform raportului, riscul re-politizării instituțiilor importante ale statului și a sistemului judiciar (în special a procurorilor și a instanțelor) reprezintă o altă provocare în implementarea reformelor în Republica Moldova. Acesta este încă un motiv pentru care asistența macrofinanciară acordată Republicii Moldova de către Uniunea Europeană trebuie să fie însoțită de condiționalități stricte și clare și de un mecanism puternic de monitorizare.
Cu toate acestea, Uniunea Europeană rămâne cel mai important partener al cetățenilor Republicii Moldova. Noi vom continua să susținem implementarea reformelor și parcursul european al Republicii Moldova și vom ajuta cetățenii acestei țări. Iar de la autoritățile de la Chișinău așteptăm o deschidere mai mare în vederea implementării tuturor reformelor necesare pentru consolidarea democrației și dezvoltarea economică în Republica Moldova.”
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro