Macron vorbește despre medierea de către UE și Rusia a conflictului din Belarus

august 20, 2020

 Uniunea Europeană poate intermedia dialogul între Administraţia Aleksandr Lukaşenko şi opoziţie, inclusiv cu participarea Rusiei, a propus joi seară Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, după întrevederea pe care a avut-o cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei.

Declarația lui Macron vine după ce, în urmă cu două zile, președintele francez a fost sunat de Vladimir Putin, care a spus, potrivit New York Times, că  imixtiunea în afacerile interne ale Belarusului sau exercitarea presiunii asupra conducerii țării este inacceptabilă”.

În opinia lui Macron, „un dialog între autorităţi, opoziţie şi societatea civilă este indispensabil. Noi dorim ca acest dialog să fie organizat de politicienii din Belarus. Dar Uniunea Europeană este pregătită să contribuie la acest dialog, dacă rolul nostru de mediere poate fi util şi este dorit de belaruşi, împreună cu alte instituţii, în principal Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), şi incluzând Rusia în dialog".

Uniunea Europeană a anunțat, după întâlnirea virtuală la nivel de Consiliu European, că nu recunoaște rezultatele alegerilor de la 9 august din Belarus, care l-au dat câștigător cu peste 80% pe Alexandr Lukașenka. De asemenea, liderii Uniunii au anunțat sancțiuni împotriva unui număr considerabil de persoane responsabile de frauda electorală și de reprimarea protestelor din Belarus.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro