Rămas fără sprijin pentru a candida pentru un nou mandat în Parlamentul României, Florin Iordache se pregătește să candideze pentru a prelua șefia Consiliului Legislativ.
UPDATE: El este concurat de Augustin Zegrean, fostul președinte al CCR și Ionuț Duli Mazâlu, actualul secretar al Consiliului Legislativ.
Dacă preia această funcție, Florin Iordache își va asigura un loc de muncă pe viață deoarece mandatul șefului Consiliului Legislativ nu are termen, Precedentul președinte al Consiliului Legislativ a stat 17 ani în funcție înainte să decidă să se retragă în vara lui 2020.
Europa Liberă a scris, din 9 octombrie, că Florin Iordache caută o instituție unde să fie numit de Parlament după ce nu a reușit să obțină sprijin de la PSD Olt pentru un nou mandat de deputat.
„Iordache încearcă în perioada aceasta să își găsească o instituție importantă unde să ajungă cu ajutorul partidului. Sunt câteva locuri libere care urmează să primească votul în Parlament, poate merge la Consiliul Legislativ. Are și această variantă la îndemână, dacă Ciolacu și Stănescu nu îi permit să prindă un loc pentru Camera Deputaților”, declarau surse din PSD pentru Europa Liberă.
Florin Iordache s-a remarcat în timpul guvernării PSD prin faptul că a condus în Parlament modificările aduse legilor justiției. Tot de numele său se leagă și controversata Ordonanță 13 din iarna lui 2017, care a scos în stradă sute de mii de oameni.
Deputatul Florin Iordache a fost un personaj important și în „Marțea neagră” din 2013, când a coordonat acțiunea din Parlament pentru modificarea legii amnistiei și grațierii și modificări la Codul Penal.
Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului se va reuni marți, de la ora 16, pentru a vota viitorul președinte al Consiliului Legislativ. PSD nu are singur majoritate, iar Florin Iordache va trebui să obțină sprijin și de la alte formațiuni.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro