Mass-media de stat din Belarus a relatat că Alexandr Lukașenko s-a întâlnit cu liderii opoziției din Belarus într-un centru de detenție condus de serviciul de securitate KGB al țării pentru o discuție despre planurile sale de reformă constituțională.
În cadrul ședinței, Lukashenko s-a așezat la aceeși masă cu adversarii politici pe care-i ține în închisoare de luni de zile pentru a discuta despre traseul său politic.
„Încerc să-i conving nu numai pe susținătorii voștri, ci întreaga societate că trebuie să avem o privire mai cuprinzătoare asupra lucrurilor", a spus Lukașenko într-un extras video de la întâlnirea difuzată de televiziunea de stat.
Uniunea Europeană și Statele Unite au refuzat să-l recunoască pe Lukașenko drept președintele legitim al Belarusului după ce acesta a revendicat victoria la alegerile din august, care a fost criticată pe scară largă ca fiind frauduloasă.
Rezultatele au fost contestate de principalul său rival, Svetlana Țihanovskaia, precum și de personalitățile opoziției din toată țara.
O fotografie postată de serviciul de presă al lui Lukașenko în aplicația de mesagerie Telegram l-a arătat așezat la o masă ovală cu prizonieri care îl includeau pe Viktor Babarika, un bancher văzut cândva drept cel mai dur rival al lui Lukașenko la alegerile din august, dar care a fost închis pentru a fi împiedicat să candideze.
În imagine apare și avocata Lilia Vlasova, membru al Consiliului de coordonare al opoziției și analistul politic bielorus-american Vitali Șkliarov. Toți arată palizi și lipsiți de orice zâmbet.
Opoziția din Belarus a descris vizita ca un semn de slăbiciune din partea lui Lukașenko.
Țihanovskaia, refugiată în Lituania, a scris pe rețelele sociale că astfel Lukașenko recunoaște „existența prizonierilor politici pe care obișnuia să îi numească criminali” și s-a întrebat ce dialog este acela pe care-l poți într-o celulă de închisoare.
Țihanovskaia a mai spus că sâmbătă, pe 10 octombrie, i s-a permis să aibă prima sa convorbire telefonică cu soțul ei, la patru luni de la încarcerarea sa, vloggerul Serghei Țihanovski.
Țihanovskaia a candidat la președinție împotriva lui Lukașenko după ce soțul ei a fost închis de autoritățile din Belarus pentru a-l împiedica să candideze la alegerile prezidențiale.
Pavel Latușka, fost diplomat belarus care a devenit membru al Consiliului de coordonare al opoziției, a scris pe rețelele sociale că ședința din 10 octombrie din centrul de detenție „a arătat că suntem pe drumul cel bun”.
Latușka spune că Lukașenko a fost „obligat să stea la discuții cu cei pe care el însuși i-a trimis după gratii”.
Într-un scurt extras video, Lukașenko le-a spus prizonierilor politici: „Nu puteți rescrie constituția pe stradă”. El s-a referit la demonstrațiile în masă care au continuat în toată țara, de când oficialii electorali au anunțat că el ar fi câștigătorul alegerilor din august cu 80% din voturi.
Pe 10 octombrie a avut loc cel mai recent protest împotriva lui Lukașenko, un eveniment acum obișnuit la care femeile organizează marșuri pașnice purtând flori.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro