Premierul Ludovic Orban a fost testat în cursul zilei pentru noul coronavirus (COVID-19), iar rezultatul este negativ, a anunțat, Grupul de Comunicare Strategică, vineri seara.
De asemenea, miniștrii care au fost testați la Parlament, au rezultate negative.
Este vorba despre:
Victor Costache
Raluca Turcan
Nicolae Ciucă
Florin Cîțu
Virgil Popescu
Adrian Oros
Marcel Boloș
Marcel Vela
Ionuț Stroe
Costel Alexe
Bogdan Gheorghiu
Ion Ștefan
Guvernul și toată conducerea PNL, care a participat la ultima ședință a Biroului Politic Național, au intrat vineri în izolare după ce senatorul Vergil Chițac a fost depistat pozitiv la testul pentru coronavirus.
Senatorul Vergil Chițac a fost depistat cu coronavirus, alături de familia și asistentul personal. El a participat la ședința conducerii liberale de la începutul săptămânii.
Chițac a intrat în contact direct cu membri ai guvernului, care, la rândul lor, s-au văzut cu președintele Iohannis în ultimele zile.
Senatorul PNL a fost într-o vizită în Belgia, între 16 și 19 februarie, la o reuniune pe linie parlamentară a NATO, el fiind președintele delegației Adunării Parlamentare NATO (APNATO), la care au mai participat și alți membri ai legislativului.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro