Ludovic Orban și Dan Barna, întâlnire pentru candidații unici din București

iulie 24, 2020

Liderii PNL și USR se vor reuni în weekend pentru a discuta o posibilă înțelegere pentru candidați comuni la primării de sector. Dan Barna a dezvăluit că a vorbit la telefon cu Ludovic Orban, la scurt timp după ce s-a plâns public că premierul nu îi mai răspunde la telefon pentru a negocia privind alegerile locale.

„Da (nr. am vorbit). La scurt timp după informala din cursul săptămânii, adică la câteva minute după aceea, dialogul a fost redeschis. Vom avea o întâlnire la finalul acestei săptămâni și sper să facem pașii înainte necesari pentru București, pentru că, din punctul nostru de vedere, suntem relativ aproape de a găsi o soluție prin care să reușim să punem în spatele candidatului comun, Nicușor Dan, candidați unici. Ar fi un lucru, credem noi, valoros și necesar pentru București și, din această perspectivă, zilele următoare sunt critice, aș spune, pentru găsirea acestei soluții. Așteptăm ca PNL să se decidă dacă își doresc să meargă pe această cale a unor candidaturi comune sau o altă posibilitate care poate să existe: fiecare dintre Alianța USR PLUS și PNL să își prezinte propriii candidați. Toate scenariile sunt pe masă în momentul acesta”, a declarat Dan Barna , după ce a fost întrebat dacă i-a răspuns Ludovic Orban la telefon, conform Mediafax.

Liderul USR a punctat că săptămâna viitoare, în funcție de rezultatele dialogului cu PNL, „vor fi luate niște decizii” cu privire la candidații de la București pentru alegerile locale.

„E foarte clar. A început strângerea de semnături, e foarte clar că nu mai putem stă într-o incertitudine care e păguboasă și, din punctul nostru de vedere, descurajantă pentru electoratul din București. Asta este și poziția pe care o vom avea în discuțiile de la finalul săptămânii. Trebuie luată o decizie, indiferent care ar fi această, în funcție de rezultatul întâlnirii cu PNL și cu domnul Orban. Evident, săptămâna viitoare vor fi luate niște decizii”, a precizat Dan Barna.

El a reafirmat că nu va renunța la principiul integrității candidaților unici.

„Am fost foarte clari încă de la prima întâlnire pe care am avut-o cu PNL. Condițiile pe care USR PLUS le-a pus pentru perspectiva de a putea pune în spatele lui Nicușor Dan șase oameni este că acești oameni să fie integri și competenți. Sunt cele două criterii fundamental obligatorii. Atât timp cât vom avea pe masă candidați cu probleme de integritate cunoscute, evident că nu vom putea susține astfel de candidați. Aici nu e niciun fel de discuție. În rest, orice se poate discuta, toate scenariile sunt pe masă, dar principiul integrității candidaților, principiul ca acești candidați să nu fie recuperați de la PSD, cum sunt din păcate mai multe situații din țară, este un principiu pe care nu îl putem negocia și care nu este pe masă ca alternativă", a afirmat liderul USR.

Președintele USR, Dan Barna, a explicat miercuri, într-o discuție informală cu jurnaliștii, că protocolul cu PNL pentru candidaturi comune la București este gata să fie semnat, mai având nevoie doar de acordul din partea liberalilor, dar s-a plâns că Ludovic Orban nu i-a mai răspuns la telefon în ultimele zile.

Barna a explicat că Alianța USR PLUS și PNL s-au înțeles, de principiu, să aibă fiecare candidați la primărie în câte trei sectoare: la Sectorul 1 și 2 să fie candidați USR PLUS (membri USR), la Sectoarele 3 și 6 să aibă candidați PNL, mai rămânând de stabilit cine va pune candidat la sectorul 4 și cine la 5. Candidatul Alianței într-unul dintre cele două Sectoare va fi membru PLUS.

Potrivit liderului USR, Alianța nu va renunța la criteriile de integritate în ceea ce privește candidații, și nu va accepta candidatura lui Dan Croitoru, un fost colaborator al lui Marian Vanghelie, din partea PNL la Sectorul 5.

De asemenea, USR PLUS îl dezavuează și pe Dan Cristian Popescu, anunțat ca fiind susținut până acum de PNL pentru primăria Sectorului 2, un personaj la care liberalii nu prea par dispuși să renunțe însă.

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro