Ludovic Orban: PNL consideră că este câștigătorul acestor alegeri

decembrie 6, 2020

„În cercetările sociologice nu sunt cuprinse voturile dintre orele 20.00 și 21.00 și cele extrem de numeroase din diaspora și care continuă și acum să se exprime. Luând în calcul marja de eroare, PNL consideră că este câștigătorul acestor alegeri. Atât câștigătorul moral, cât și la finalizarea numărătorii voturilor”, a declarat liderul PNL și premier al României, Ludovic Orban, imediat după ce Curs Avangarde a dat publicității rezultatele exit-poll, potrivit căruia PSD a obținut 30,5% la Camera Deputaților și 30,6% la Senat, iar PNL 29% la Camera Deputaților și 29,1% la Senat. 

Pentru liberali, miza parlamentarelor din 6 decembrie este importantă pentru că de rezultatul acestor alegeri parlamentare 2020 depinde viitoarea majoritatea parlamentară și, implicit guvernarea.

Modificarea legilor justiției, cerută imperativ de organismele europene, va fi imposibilă fără o majoritate în parlament.

În jurul orei 19.30, însă, la sediul central al PNL din Aleea Modrogan era destul de liniște, spre deosebire de alte alegeri, când curtea era plină de membri de partid și simpatizanți.

De această dată au fost aplicate condiții speciale, din cauza epidemiei de Covid-19, astfel că la sediul PNL - în afară de liderii politici - sunt doar câțiva jurnaliști, și aceștia în număr limitat.

Prezenţa la vot pe ţară la alegerile parlamentare a fost, duminică, până la ora 20.30 de 31,56%, potrivit datelor anunţate de Biroul Electoral Central (BEC).

Este o prezență mai mică decât la alegerile parlamentare din 2016.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro