Ludovic Orban: CCR s-a compromis prin propriile decizii luate care încalcă CEDO

mai 5, 2020

Decizia Curții Europene pentru Drepturile Omului (CEDO) de a îi da dreptate Laurei Codruța Kovesi în procesul intentat împotriva României privind revocarea din fruntea DNA a generat un val de critici din partea politicienilor români la adresa Curții Constituționale.

„Avem astăzi confirmarea de la nivelul Curții Europene a Drepturilor Omului a faptului că în Curtea Constituțională a României deciziile luate au avut alte considerente decât cele care ar trebui să privească legea fundamentală. Decizia de revocare din funcție a Laurei Codruța Kovesi a fost luată de CCR pe baza unor umori și raportări subiective, dominate de influența de la acel moment a lui Liviu Dragnea și a PSD. 

A existat la nivel politic un subiect tabu legat de punerea în discuție a deciziilor Curții Constituționale, în sensul de a nu aduce atingere credibilitatea unei instituții fundamentale în statul român, fiind obligați la respectarea deciziilor chiar și atunci când le-am considerat nedrepte. Iată că însăși Curtea Constituțională s-a compromis, prin propriile decizii luate care încalcă Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Acest fapt afectează grav credibilitatea uneia dintre cele mai importante instituții ale statului român, iar de acest lucru se fac responsabili judecătorii CCR care au hotărât că pot decide în locul Președintelui României", a afirmat Ludovic Orban.

Premierul a cerut o rediscutate a modului în care sunt numiți judecătorii Curții Constituționale.

„Astăzi decizia CEDO arată clar necesitatea unei reanalizări a modului în care se compune și funcționează Curtea Constituțională, astfel încât să prevenim astfel de derapaje împotriva principiilor și valorilor europene, dar și să punem punct definitiv riscului de a mai fi condamnați prin decizii ale CCR care în mod evident excedează cadrul constituțional", a afirmat liderul PNL.

În spatele deciziei care a dus la condamnarea României la CEDO stau politicienii români din Guvernul PSD și Tudorel Toader, spune liderul PLUS Dacian Cioloș, dar și colegul de alianță, Dan Barna, președintele USR.

„Nu mă pot bucura când statul român pierde procese la CEDO, cum s-a întâmplat azi în cazul revocării Laurei Codruța Kovesi.

Însă în spatele statului român, în acest caz, sunt niște politicieni iresponsabili, identificabili, cu nume și cu funcții. Cei din fostul Guvern PSD, în frunte cu Tudorel Toader, au dus România în acest punct jenant. Trebuie să-i știe toată lumea, iar în final să plătească pentru încercarea de a subjuga Justiția, timp de aproape patru ani, prin toate mijloacele, multe ilegale.

Acești oameni au fost iresponsabili în funcții publice, iar acest lucru l-am reclamat în toți anii din urmă. De la încălcarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor până la cheltuieli nejustificate ale banilor publici. Acestea nu sunt simple greșeli de guvernare ci ticăloșii premeditate cu consecințe grave asupra României", a scris Dacian Cioloș pe Facebook.

„Laura Codruța Kovesi a câștigat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului procesul prin care a contestat decizia de revocare din funcția de procuror-șef al DNA.

O felicit pe doamna Kovesi pentru hotărârea cu care a luptat pentru a-și dovedi dreptatea.

Pierzătorul în acest caz este statul român. Un stat capturat de interese de grup care încă nu au răspuns în totalitate pentru faptele lor.

Chiar dacă Liviu Dragnea nu mai contează în politică, apropiații săi sunt încă în funcții. Iar metodele și modul lor de gândire pot ajunge în orice moment înpoi la putere. Asta trebuie prevenit. Cu orice preț", a transmis și Dan Barna.

În schimb, Tudorel Toader, fostul ministrul al Justiției care a făcut raportul de evaluare prin care a cerut revocare lui Kovesi din fruntea DNA, a afirmat că revocarea nu s-ar fi făcut în baza propunerii sale.

„Pe firul acestui proces de demitere au fost trei factori care şi-au împlinit misiunea. Eu ca ministru am făcut raportul de evaluare şi am propus revocarea. A fost sesizată CCR, ministrul nu este autor al dreptului de sesizare al Curţii, o face Guvernul, președintele Camerei, președintele Senatului. CCR a dat o decizie şi preşedintele a revocat-o în baza acelei decizii. Președintele nu a revocat-o în baza propunerii mele, ci decizia CCR se execută”, a spus Tudorel Toader într-un interviu pentru publicația Bună Ziua Iași.

Preşedintele CCR, Valer Dorneanu, cel care a avizat varianta finală a deciziei CCR care l-a obligat pe președinte să o demită pe Kovesi și a fost și raportor pe sesizarea făcută de PSD privind refuzul inițial al președintelui de a semna revocarea, a refuzat să comenteze decizia judecătorilor europeni.

„Nu am niciun sentiment, nici de bucurie, nici de nimic. Nu am de gând să fac niciun comentariu. Nu îmi permite statutul să dau declaraţii publice cu privire la o decizie a uneia din cele 3 mari instanţe. Vă daţi seama că nu pot comenta asa ceva. (...) Se vor fac comentarii la adresa noastră, este evident, că de-aia este democraţie", a declarat Dorneanu pentru Hotnews.

Fostul ministru PSD al Justiţiei, Ana Birchall, consideră că decizia CEDO în cazul Laurei Codruţa Kovesi reprezintă "o palmă ruşinoasă pentru CCR, afectând grav credibilitatea Curţii Constituţionale a României".

„Este şi un cartonaş roşu devastator pentru preşedintele CCR Valer Dorneanu şi judecătorii care au votat şi au susţinut această decizie care ţine mai degrabă de jocuri politice şi nicidecum de lege şi Constituţie! Solicit ca toţi cei care au susţinut şi au votat pentru această decizie: Dorneanu (fiind şi raportor), Varga, Pivniceru să îşi dea demisia de onoare cu scuzele cuvenite românilor. Aceleaşi scuze le datorează şi Lăzăroiu, care a susţinut şi votat pentru decizia CCR. Este singurul gest care poate şterge ruşinea abătută asupra CCR", a scris fostul ministru al Justiţiei, pe Facebook.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a stabilit că România a încălcat dreptul la un proces echitabil și dreptul la liberă exprimare prin decizia Curții Constituționale care a obligat la demiterea Laurei Codruța Kovesi din funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție.

Magistrații au subliniat că actualului procuror-șef al Parchetului European i-a fost încălcate drepturile prin imposibilitatea de a contesta decizia Curții Constituționale care a condus la revocarea din fruntea DNA în iulie 2018.

„Sper ca această hotărâre să reprezinte o reparație simbolică pentru toți magistrații hărțuiți în ultimii ani! Sper ca această decizie să dea curaj magistraților români!”, a fost prima reacția a lui Kovesi, într-un mesaj în care amintește de „campanie de intimidare a sistemului judiciar”și de „încercarea de a descuraja lupta împotriva corupției”.

 

 

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro