Ludovic Orban, către românii din Paris: România e mai săracă fără voi

Premierul Ludovic Orban le-a transmis reprezentanţilor comunităţii de români din Franţa cu care s-a întâlnit marţi seara la Ambasada din Paris că România e mai săracă fără ei și să nu uite că România „e acasă.”

„Mă bucur că suntem împreună în această seară ploioasă şi vă mulţumesc că aţi venit deşi vremea nu e foarte prietenoasă. Am aşteptat cu emoţie această întâlnire, când mi-am făcut programul, între cele momente ale vizitei am ţinut în mod deosebit să avem această întâlnire, sigur, cu o parte dintre românii care trăiesc aici la Paris şi sunt foarte fericit că suntem împreună. Uitându-mă la voi sunt şi mai mândru de ţara mea, văd atâţia români care au reuşit într-o ţară să-i spunem străină, chiar dacă Franţa nu este chiar atât de străină cum sunt alte ţări. România e un pic mai săracă fără voi, să nu uitaţi niciodată că România e 'acasă' şi e ţara noastră şi îmi dau seama cât de puternică ar putea deveni România cu asemenea oameni în ţările din lume şi mai ales din Uniunea Europeană, dacă am putea să vibrăm împreună, să acţionăm împreună pentru interesele comune pe care le avem", a declarat Ludovic Orban, citat de Agerpres, în alocuţiunea susţinută la Ambasada României la Paris, Palatul Behague, în faţa membrilor comunităţii de români din Franţa prezenţi la întâlnire.

Premierul a precizat că efectuarea acestei vizite oficiale în Franţa, luni şi marţi, reprezintă "aproape o minune", având în vedere evoluţia pandemiei de COVID-19 din cele două ţări, dar a calificat-o ca fiind una "consistentă".

În acest sens, Orban a menţionat ca subiect central al vizitei semnarea foii de parcurs actualizate a Parteneriatului strategic cu Franţa pentru următorii patru ani cu omologul său, Jean Castex, dar şi întâlnirile avute la OECD, pe cea cu reprezentanţi ai mediului de afaceri francez şi cele cu preşedinţii Adunării Naţionale şi Senatului francez.

Şeful Executivului a ţinut să remarce ca o amintire pentru sine a acestei deplasări plimbarea pe care a făcut-o marţi pe Promenada Regina Maria a României din Paris, de pe cheiul Senei.

În finalul alocuţiunii sale, Orban le-a transmis românilor din Paris toată afecţiunea sa şi urările sale de bine.

"Să nu vă simţiţi niciodată singuri. Vă doresc să reuşiţi în cariera voastră şi nu uitaţi să ţineţi legătura cu România şi să ajutaţi România atunci când este nevoie", a spus Orban. 

Ludovic Orban s-a întâlnit în cursul zilei cu reprezentanţii mediului francez de afaceri, membri ai celei mai mari organizaţii patronale franceze – MEDEF (Mouvement des Entreprises de France).

Întâlnirea a avut loc în contextul vizitei oficiale pe care prim-ministrul României o efectuează în Franţa şi reflectă angajamentul Guvernului român de a promova ţara noastră ca destinaţie investiţională.

„România este singura ţară din Uniunea Europeană care a înregistrat o creştere a investiţiilor în primul semestru al anului 2020", a subliniat Ludovic Orban, citat în comunicat.

Premierul a arătat că, în pofida provocărilor generate de criza COVID-19, Guvernul României îşi menţine "angajamentul ferm" în direcţia dezvoltării unui parteneriat durabil cu toţi investitorii din sectorul economic.

„Guvernul va continua, astfel, să contribuie activ la asigurarea unor condiţii prielnice pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România şi creşterea competitivităţii companiilor, cu efecte benefice şi de durată asupra cetăţenilor români", se arată într-un comunicat al guvernului. 

Totodată, înaltul oficial român a arătat că obiectivul pe termen mediu şi lung al Executivului constă în dezvoltarea "unei economii puternice, reziliente şi competitive la nivel internaţional" şi, de asemenea, va urmări "implementarea unor politici publice, la nivelul unei administraţii eficiente, care să garanteze condiţii de concurenţă echitabile şi transparente pentru mediul de afaceri".

În acelaşi context, Orban a subliniat că relaţia româno-franceză contribuie în "mod esenţial" la dezvoltarea economică a României şi reprezintă "o platformă importantă pentru creşterea competitivităţii". "Avem în vedere un model de creştere economică sustenabilă, bazat pe creşterea investiţiilor şi a valorii adăugate din economie''.

Şeful Guvernului a dezbătut cu oamenii de afaceri prezenţi oportunităţile investiţionale semnificative generate de planul naţional pregătit pentru a beneficia de fondurile europene din cadrul Mecanismului European de Redresare şi Rezilienţă.

"Premierul Orban a subliniat importanţa dezvoltării infrastructurii de sănătate, de transport, creşterea cooperării în domeniul agriculturii şi dezvoltarea industriilor cu valoare adăugată în economie. O atenţie deosebită va fi acordată, de asemenea, dezvoltării capitalului uman, prin educaţie şi formare profesională, adaptate nevoilor economiei viitorului", arată sursa citată.

În cadrul întâlnirii, premierul a subliniat faptul că Parteneriatul Strategic dintre cele două ţări va continua să reprezinte un reper al prosperităţii, precum şi al securităţii noastre comune în spaţiul euro-atlantic, o expresie a valorilor comune europene, pe care România şi Franţa le împărtăşesc.

„Prim-ministrul român a reiterat angajamentul Guvernului de a depune toate eforturile pentru a asigura stabilitatea şi predictibilitatea cadrului fiscal-bugetar, condiţie esenţială pentru dezvoltarea investiţiilor productive şi pentru o funcţionare eficientă a mecanismelor de piaţă, în beneficiul consumatorilor", precizează sursa citată.

La finalul întrevederii a fost semnat Memorandumul de Înţelegere între Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri din România şi MEDEF (Mouvement des Entreprises de France), referitor la cooperarea între entităţile economice din România şi Franţa. 

 

Sursa: europalibera.org