Premierul Ludovic Orban a anunțat că va lăsa în sarcina viitorul Parlament discutarea și votarea bugetului.
„Noi întocmim proiectul de buget. Sigur că aş prefera ca bugetul să fie votat de Parlamentul ales pe 6 decembrie, pentru că el va reflecta voinţa actuală, împrospătată a românilor, va fi o oglindă fidelă a Parlamentului ales, a opţiunilor politice actuale ale românilor. Şi chiar dacă noi întocmim proiectul de buget, dorinţa noastră este ca el să fie dezbătut de către Parlamentul nou ales”, a spus Orban.
În ciuda faptului că alegerile parlamentare sunt programate abia pe 6 decembrie, Orban consideră că bugetul poate fi adoptat până la finalul lui 2020.
„Eu cred că Parlamentul, dacă se mobilizează, poate să dezbată şi să adopte bugetul până la sfârşitul anului, astfel încât să nu fim nevoiţi să intrăm în anul viitor fără buget, pentru că există perioada între Crăciun şi Anul Nou în care Parlamentul poate fi convocat şi poate dezbate legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat”, a adăugat el.
În acest an, guvernul Orban a adoptat în premieră pentru România bugetul prin asumarea răspunderii executivului în Parlament și astfel a evitat un vot într-un plen reunit în care nu avea majoritate.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro