Stiri | Articole | Live

august 16, 2021
Haiti: Aproape 1300 de morți în urma cutremurului cu magnitudinea 7,2

În Haiti, spitalele sunt pline cu mii de răniţi după cutremurul puternic de sâmbătă, 14 august. Cel puţin 1.297 de oameni au murit, iar numărul estimat de răniţi se ridică la 5.700. Autorităţile fac eforturi să mobilizeze cadre medicale în zonele cele mai afectate. Aproximativ 3.200 de răniţi sunt internaţi în spitale, potrivit serviciilor de […]

august 16, 2021
#10Întrebări | Raluca Fișer, Asociația Green Revolution: „Ne dorim orașe curate și mai puțin poluate”

Într-o perioadă în care poluarea, încălzirea globală și vreme extremă devin teme predominante ale dezbaterilor politice și sociale, reprezentanții societății civile din România continuă să se întrebe cât timp și câtă muncă de convingere mai sunt necesare pentru ca politicienii români să acționeze.   Sursa: europalibera.org

august 16, 2021
Declaraţie a zeci de țări, între care și România, privind situaţia din Afganistan: Cetăţenilor care doresc să plece trebuie să li se permită să facă acest lucru

România şi alte peste 60 de state au emis o declaraţie comună privind situaţia din Afganistan, unde talibanii au recâștigat controlul, prin care cer ca cetăţenilor afgani şi străini ce doresc să plece din ţară să le fie permis să facă acest lucru şi prin care fac apel la cei care se află acum la […]

august 16, 2021
INFOMANIA • 16 august în istoria muzicii | PODCAST

1924: Se năştea compozitorul Florin Bogardo (d. 2009) 1958: Se năștea cântăreața americană Madonna Louise Ciccone 1968: Trupa The Jackson Five debuta, alături de Diana Ross și The Supremes, într-un concert susținut la Great Western Forum, California 1968: Se năștea rapperul american LL Cool J 1975: Muzicianul englez Peter Gabriel anunța că părăsește trupa Genesis 1977: Înceta […]

august 15, 2021
AFP: Victoria facilă a talibanilor ştirbeşte profund imaginea Americii

La sfârşitul celor 20 de ani de prezenţă în Afganistan, cel mai lung război al Statelor Unite se încheie cu o victorie spectaculoasă a talibanilor care va întina pe termen lung imaginea celei mai mari puteri mondiale, comentează agenția France Presse. Prăbuşirea duminică a guvernului afgan şi a armatei sale finanţate de Washington, fuga în […]

august 15, 2021
INFOMANIA • Calendarul zilei de 16 august | VIDEO

1906: Un cutremur cu magnitudinea 8,6 devasta regiunea Valparaíso, Chile, ucigând 20.000 de persoane 1921: După moartea regelui Petru I al Serbiei, îl succeda fiul său, Alexandru I 1924: Se năştea compozitorul Florin Bogardo (d. 2009) 1925: Avea premiera “Goana după aur”, al 72-lea film al lui Charlie Chaplin 1936: Se încheiau Jocurile Olimpice de la Berlin, […]

august 15, 2021
Liga 1: Rapid – FCSB, scor 1-0

În debiul etapei din Liga 1, Rapid a învins FCSB, duminică seara, scor 1-0. În minutul 39 al confruntării, Alexandru Creţu a deviat balonul în Paulo Vinicius, iar din jucătorul brazilian mingea a ricoşat în proprie poartă. Ambele echipe au terminat meciul în 10 jucători.   Citeste integral pe Europafm - Liga 1: Rapid – […]

august 15, 2021
Haiti: Bilanțul devastatorului cutremur depășește 700 de decese

Eforturile de căutare şi salvare a supravieţuitorilor rămași printre dărâmăturile clădirilor sunt în plină desfășurare în Haiti, duminică, după cutremurul de magnitudine 7,2 care a lovit statul insular. Bilanţul provizoriu depășește 700 de decese, potrivit Reuters. Puternicul seism a dărâmat sute de case în această ţară care încă nu îşi revenise complet după un alt […]

august 15, 2021
Haiti: Bilanțul devastatorului cutremur depășește 1.300 de decese

Eforturile de căutare şi salvare a supravieţuitorilor rămași printre dărâmăturile clădirilor sunt în plină desfășurare în Haiti, duminică, după cutremurul de magnitudine 7,2 care a lovit statul insular. Bilanţul provizoriu depășește 1.300 de decese și aproape 6.000 de răniți, potrivit Reuters. Puternicul seism a dărâmat sute de case în această ţară care încă nu îşi […]

august 15, 2021
Afganistan: Preşedintele Ashraf Ghani spune că a părăsit ţara pentru a împiedica o baie de sânge

Preşedintele afgan Ashraf Ghani a declarat, duminică seara, că a părăsit ţara pentru a evita “o baie de sânge”. Fugarul lider a recunoscut că aceștia “au câştigat” și sunt de acum “responsabili pentru onoarea, stăpânirea şi stabilitatea ţării”. Talibanii au intrat, la orele serii, în Palatul prezidenţial din Kabul. Într-o primă reacţie după plecarea sa, […]

august 15, 2021
Ministrul Educaţiei cere să îi fie verificată teza de doctorat

Ministrul Educaţiei a sesizat Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară cu solicitarea de analiză/verificare a conformităţii propriei teze de doctorat, inclusiv prin raportare la analiza întregii sale activităţi ştiinţifice “aşa cum este prezentată în lista cu lucrări ştiinţifice disponibilă public” pe site-ul instituţiei de învăţământ superior. “Considerând că un decident responsabil nu poate promova […]

august 15, 2021
Moment In Memoriam Ion Dichiseanu, la Serile Filmului Românesc

Cel de-al treilea Premiu de Excelenţă pentru întreaga carieră artistică acordat în cadrul celei de-a XII-a ediţii a Festivalului Serile Filmului Românesc a fost dedicat, post mortem, actorului Ion Dichiseanu, fiind înmânat, duminică seara, fiicei sale. În cadrul Galei de închidere a ediţiei din acest an a Festivalului Serile Filmului Românesc a fost organizat spectacolul […]

august 15, 2021
Ucraina: Primarul orașului Krivoi Rog, găsit împuşcat mortal

Primarul oraşului ucrainean Krivoi Rog, din regiunea Dnepropetrovsk, a fost găsit fără suflare duminică. Trupul lui Konstantin Pavlov, care avea 48 de ani, zăcea împușcat pe veranda casei. Responsabili ai Poliţiei urmează să prezinte, luni, elemente preliminare ale anchetei. Krivoi Rog, un important centru industrial situat în sud-estul Ucrainei, este oraşul natal al președintelui Volodimir […]

august 15, 2021
Incendiu într-un bloc din București

Un incendiu a izbucnit, duminică, într-un bloc din Capitală. Flăcările au cuprins un apartament situat la etajul al 9-lea. O locuință învecinată a fost, de asemenea, afectată de fum. Nu sunt victime. Blocul este situat pe strada Poiana Narciselor. La fața locului au fost mobilizate 5 autospeciale de stingere.   Citeste integral pe Europafm - […]

august 15, 2021
Ziua 4 la SFR: Filme pentru toate generațiile, spectacol de teatru unic la Iași și concerte

După patru zile de film, muzică, teatru vernisaje, ieșenii își iau astăzi la revedere de la invitații celei de-a XII-a ediții a festivalului Serile Filmului Românesc. Nu înainte însă de a merge la premiera filmului documentar “Sergiu Nicolaescu” regizat de Cristian Radu Nema, de a vedea (sau revedea) pelicula din 1975 “Porțile albastre ale orașului” […]

august 15, 2021
Albania, “dispusă” să primească refugiaţi afgani

Albania s-a declarat dispusă, duminică, să primească sute de refugiaţi afgani, între care femei cu responsabilităţi în fosta administraţie afgană, funcţionari şi alte persoane ameninţate de talibani, în timp ce insurgenţii islamişti sunt la porţile Kabulului. “Albania, membră a NATO, este dispusă să îşi asume partea sa de povară”, a declarat premierul Edi Rama într-o […]

august 15, 2021
Deschiderea școlilor | Cum se pregătesc Marea Britanie, Spania, Italia și SUA pentru noul anul școlar

În timp ce elevii din România mai au o lună de vacanță până la noul an școlar iar autoritățile spun doar că planul este ca școala să înceapă în format fizic, celelalte țări europene și SUA au anunțat deja măsuri concrete pentru deschiderea anului școlar în contextul pericolului tulpinei Delta.   Sursa: europalibera.org

august 15, 2021
Începe sesiunea de toamnă a Bacalaureatului

Aproape 39.000 de candidaţi s-au înscris la sesiunea a doua a bacalaureatului, care începe luni, 16 august. Majoritatea candidaţilor înscrişi provin din promoţia 2020-2021. Sesiunea de toamnă a bacalaureatului durează până pe 19 august şi începe pe 16 august cu examenul la Limba şi Literatura Română – proba scrisă. Vor urma proba obligatorie a profilului, […]

august 15, 2021
Afganistan: Președintele Ghani a fugit din țară

Președintele afgan, Ashraf Ghani, a părăsit țara în urmă cu puțin timp  – transmite Al Jazeera. El nu și-a mai anunțat demisia, despre care se vorbea în cursul zilei, a transmis doar un mesaj video în care  a cerut forțelor de ordine să asigure securitatea populației. Potrivit Al Jazeera, președintele afgan s-ar îndrepta către  Tadjikistan, […]

august 15, 2021
Iulian Chifu, analist: Exodul unei bune părţi a populaţiei din Afganistan va continua | AUDIO

Preşedintele afgan Ashraf Ghani le-a cerut forţelor de securitate să garanteze „securitatea tuturor cetăţenilor” menţinând ordinea publică în Kabul, în contextul în care talibanii sunt pe punctul de a prelua puterea în Afganistan. Ţara se află, în aceste condiţii, în pragul unei crize umanitare de proporții. De câteva zile afganii – printre care şi zeci […]

august 15, 2021
Iulian Chifu, analist: “Exodul unei bune părţi a populaţiei din Afganistan va continua”/ AUDIO

Preşedintele afgan Ashraf Ghani le-a cerut forţelor de securitate să garanteze „securitatea tuturor cetăţenilor” menţinând ordinea publică în Kabul, în contextul în care talibanii sunt pe punctul de a prelua puterea în Afganistan. Ţara se află, în aceste condiţii, în pragul unei crize umanitare de proporții. De câteva zile afganii – printre care şi zeci […]

august 15, 2021
Iulian Chifu, analist: Afganistanul, o problemă de care au scăpat americanii, preluată de Federaţia Rusă

Preşedintele afgan Ashraf Ghani ar putea să predea puterea în orele urmatoare, iar talibanii vor forma un guvern interimar, anunță Al Arabyia. Insurgenţii au intrat în capitala Kabul, iar ministrul de interne afgan, Abdul Sattar Mirzakwal, a anunţat că va avea loc un ‘transfer paşnic al puterii’. Kabulul nu va fi atacat, a adăugat acesta. […]

august 15, 2021
Iulian Chifu, analist: Afganistanul – o problemă de care au scăpat americanii, preluată de Federaţia Rusă

Preşedintele afgan Ashraf Ghani ar putea să predea puterea în orele urmatoare, iar talibanii vor forma un guvern interimar, anunță Al Arabyia. Insurgenţii au intrat în capitala Kabul, iar ministrul de interne afgan, Abdul Sattar Mirzakwal, a anunţat că va avea loc un ‘transfer paşnic al puterii’. Kabulul nu va fi atacat, a adăugat acesta. […]

august 15, 2021
Legendarul fotbalist german Gerd Mueller a murit

Campion mondial în 1974 şi european în 1972, legendarul fotbalist german Gerd Mueller a decedat duminică, la vârsta de 75 ani, a anunţat fostul său club Bayern Munchen. ”Astăzi este o zi tristă, neagră, pentru FC Bayern şi suporterii săi”, se arată într-un comunicat semnat de preşedintele clubului bavarez, Herbert Hainer. Atacantul a marcat 365 […]

august 15, 2021
Cel mai aglomerat week-end al acestui sezon estival: Peste 300.000 de turiști, pe litoral

Deși prețurile au explodat, turiștii se bucură de vacanță.  În hoteluri și pensiuni, de la Vama Veche la Năvodari, poate doar dacă ai noroc mai găsești un loc. Tarifele de cazare, la un hotel de trei stele, depășesc 100 de euro pe noapte, spun hotelierii. „ Weekendul acesta este plin. Gradul de ocupare pentru hotelul […]

august 15, 2021
Afganistan: Ministrul Internelor invocă un transfer paşnic de putere către un guvern de tranziţie | VIDEO

Ministrul afgan de Interne a invocat un “transfer paşnic al puterii” către un guvern de tranziţie în țara sa, unde talibanii sunt aproape de a prelua controlul asupra capitalei Kabul, ultimul bastion necucerit după luptele din ultimele săptămâni. ”Afganii nu trebuie să se îngrijoreze (…) Nu va exista un atac asupra oraşului (Kabul). Şi va […]

august 15, 2021
Incendiu de vegetaţie în Munţii Şureanu

Un incendiu de vegetație a izbucnit duminică în Munții Șureanu. Sunt afectate patru hectare de teren pe care se află vegetație uscată și o plantație de rășinoase. Pompierii din Alba și cei din Hunedoara acționează pentru localizarea și stingerea unui incendiu de vegetație de amploare. Flăcările au apărut în județul Hunedoara, la granița cu județul […]

august 15, 2021
Două tipuri de băuturi răcoritoare, retrase din mai multe supermarketuri

Două tipuri de băuturi răcoritoare au fost retrase din mai multe supermarketuri, din cauza oxidului de etilenă. Această substanţă se regăseşte într-un ingredient al materiilor prime folosite. Băuturile erau vândute sub mărcile Figo și Fruits & Friends şi sunt destinate în special copiilor. Anunţul a fost făcut de Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa […]

august 15, 2021
Se circulă în coloană între Mangalia şi Constanţa

Centrul Infotrafic anunţă că pe DN 39, între Mangalia şi Constanţa, sunt înregistrate valori ridicate de trafic, iar pe mai multe tronsoane rutiere se circulă în coloană. Şoferilor li se recomandă ruta alternativă DN 39 Mangalia – DJ 391 Negru Vodă – DJ 381 Topraisar – Mereni – Ciocârlia – A2. De asemenea, pentru prevenirea […]

august 15, 2021
CFR Călători suplimentează cu vagoane trenurile spre litoral

CFR Călători anunţă că va suplimenta cu vagoane trenurile cu plecare spre litoral, începând din dimineaţa zilei de luni, pentru a răspunde solicitărilor în creștere. Trenurile RE 8005, IR 1922, IR 1983, IR 1994 din Bucureşti Nord spre litoral, luni dimineaţă – 16 august, vor fi compuse la capacitatatea maximă admisă din punct de vedere […]

august 15, 2021
În Afganistan, talibanii au reușit să ajungă la Kabul

Potrivit BBC, ministrul de interne din Afganistan confirmă că talibanii au reușit să ajungă la Kabul. Pentru a-i liniști pe cetățeni, autoritățile postează mesaje online în care dau asigurări că orașul nu este atacat, iar armata, alături de forțe internaționale, lucrează împreună pentru apărarea capitalei. Potrivit BBC, talibanii ar fi reușit să pătrundă în Kabul, […]

august 15, 2021
Afganistan: Talibanii au ajuns în capitala Kabul

Ministrul afgan de Interne a confirmat, duminică dimineață, că talibanii au ajuns în capitala Kabul. Pentru a-i liniști pe cetățeni, autoritățile postează mesaje online în care dau asigurări că orașul nu este atacat, iar armata, alături de forțe internaționale, lucrează împreună pentru apărarea capitalei. Potrivit BBC, talibanii ar fi reușit să pătrundă în Kabul, ultimul […]

august 15, 2021
15 august, Adormirea Maicii Domnului sau Paștele Verii

Pe 15 august creștinii sărbătoresc Adormirea Maicii Domnului, Sfânta Maria fiind considerată, deopotrivă, și ocrotitoare a marinarilor.   Sursa: europalibera.org

august 15, 2021
Haiti: Peste 300 de morţi în urma cutremurului de 7,2 grade

Cel puţin 304 persoane au murit şi alte aproape două mii sunt rănite sau date dispărute în urma unui cutremur cu magnitudinea 7,2 care s-a produs în Haiti, sâmbătă dimineaţă, potrivit autorităţilor locale. Potrivit CNN, seismul a avut epicentrul la 12 km de oraşul Saint-Louis-du-Sud, situat la aproximativ 160 km de capitala haitiană Port-au-Prince, potrivit […]

august 15, 2021
Haiti: Peste 300 de morţi în urma cutremurului de 7,2

Cel puţin 304 persoane au murit şi alte aproape două mii sunt rănite sau date dispărute în urma unui cutremur cu magnitudinea 7,2 care s-a produs în Haiti, sâmbătă dimineaţă, potrivit autorităţilor locale. Potrivit CNN, seismul a avut epicentrul la 12 km de oraşul Saint-Louis-du-Sud, situat la aproximativ 160 km de capitala haitiană Port-au-Prince, potrivit […]

august 15, 2021
INFOMANIA • 15 august în istoria muzicii | PODCAST

1960: Elvis Presley urca în fruntea topului Billboard cu It’s Now Or Never, No. 1 şi în Marea Britanie, inspirat de cântecul italian O Sole Mio 1962: John Lennon şi Paul McCartney călătoreau la Skegness pentru a-l convinge pe Ringo Starr să se alăture Beatles, promiţându-i că îi vor oferi 25 de lire săptămânal 1969: […]

august 14, 2021
INFOMANIA • Calendarul zilei de 15 august | VIDEO

1595: Otomanii ocupau Bucureștii, transformând unele biserici în moschei 1714: Constantin Brâncoveanu, domn al Țării Românești, şi 4 dintre fiii săi erau executaţi din ordinul sultanului (n. 1654) 1769: Se năştea Napoleon Bonaparte, împărat francez (d. 1821) 1870: Mihai Eminescu publica poemul “Epigonii” în revista “Convorbiri Literare” 1888: Apărea întâiul număr al cotidianului ‘Adevărul’ 1890: […]

august 14, 2021
La recomandarea medicilor, Tony Bennett nu va mai susține spectacole

Legendarul cântăreț american Tony Bennett şi-a anunţat retragerea din lumea spectacolelor. La doar o săptămână după ce veteranul artist s-a alăturat colaboratoarei Lady Gaga pentru două spectacole sold-out găzduite de Radio City Music Hall din Manhattan, Tony Bennett, în vârstă de 95 de ani, nu va mai reveni pe scenă, iar următoarele spectacole sunt anulate. […]

august 14, 2021
Cele mai bune cartele ieftine #ad

#LYCAMOBILE #CARTELASIM #INTERNET Hai pe Canalul Nostru de Telegram: https://t.me/s/buhnici Folosește acest link când te înscrii pe Crypto.com și primești 25 dolari bonus. La fel și eu! : https://crypto.com/app/gbuhnici Vrei cel mai rapid website? Aruncă o privire pe https://kemo.ro/ Trimite SMS la 8864 cu textul SPERANTA. O tabletă pentru fiecare copil. Donează 4 euro pe […]

august 14, 2021
București: Marșuri pentru diversitate versus „normalitate”

Bucureștiul este astăzi locația fizică a dezbaterii ideologice din România cu privire la drepturile LGBT: după-amiaza, a avut loc Marșul „Normalității”, iar seara are loc Bucharest Pride.    Sursa: europalibera.org

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro