Sursa: europalibera.org
Produsul Intern Brut (PIB) al României a atins cel mai mare nivel din istorie: 1600 de miliarde de lei în 2023, arată datele Institutului Național de Statistică. Potrivit acestor cifre, România ajunge a 12-a putere economică din Europa, după Danemarca și înaintea unor țări precum Cehia, Finlanda sau Portugalia. Profesorul universitar Cristian Păun de la […]
Premierul belgian Alexander De Croo a anunțat vineri o investigație privind suspiciunile de interferență rusă în alegerile europene din iunie. El a spus că serviciul de informații al țării sale a confirmat existența unei rețele care încearcă să submineze sprijinul pentru Ucraina. Sursa: europalibera.org
Descoperire spectaculoasă între ruinele Pompeiului – arheologii au scos la lumină o sală de banchet cu fresce bine conservate, neatinse de 2000 de ani. Imaginile, care înfăţişează personaje inspirate de războiul troian, sunt considerate una dintre cele mai importante descoperiri făcute în situl arheologic din sudul Italiei. „Camera neagră”, denumită astfel datorită culorii pereţilor, este […]
Piedone, partea a doua. Pentru că o asemenea personalitate merită, cu siguranță, un bonus. Practic, e o analiză de discurs, adică Valeriu a lucrat aici doar cu materialul clientului. Iar analizele arată rău, rău de tot, pentru că Piedone este un prost făcut grămadă, un agramat, un incult, e o diaree de cuvinte goale, și […]
Condamnare la închisoare cu suspendare pentru fostul ministru al Justiției Monica Macovei. Decizia aparține Judecătorilor din Mangalia în dosarul în care Monica Macovei a fost judecată pentru vătămare corporală din culpă în urma unui accident de circulație. Fostul ministru al Justiției Monica Macovei fusese trimisă în judecată de procurorii PCA Constanța în urma unui accident […]
An energy facility in Ukraine's southern region of Dnipropetrovsk has sustained damage after catching fire following a Russian drone attack early on April 12, the Ukrainian military and a regional official said. Sursa: europalibera.org
Au început audierile la Serviciul Omoruri al Poliției Capitalei, după ce mai mulți oameni au murit la Spitalul Sfîntul Pantelimon din București. Este vorba despre 17 pacienți internați la terapie intensivă. O asistentă medicală și-a anunțat superiorii că acestora li s-ar fi administrat în mod greșit un medicament. Anchetatorii au cerut mai multe documente din […]
Românii care țin post se rezumă de regulă la o dietă monotonă, săracă în nutrienți. Asta deși oferta de alimente de pe piață este extrem de bogată, spune la #10întrebări nutriționista Corina Zugravu, profesor universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Ce sfaturi oferă ea? Sursa: europalibera.org
Ucrainenii au păreri diferite în legătură cu o nouă lege adoptată de parlament pe 11 aprilie, menită să sporească numărul redus de trupe ale țării. Sursa: europalibera.org
Fosta ministră al Justiţiei, Monica Macovei, a fost condamnată, vineri, în primă instanță, la şase luni de închisoare cu suspendare pentru un accident produs la Mangalia, în urma căruia un motociclist a fost rănit. Sursa: europalibera.org
Guvernul a aprobat schimbarea din funcţie a 14 prefecţi şi 11 subprefecţi şi numirea altora noi în locul acestor. Este vorba despre șefii mai multor județe și cel al Capitalei. La București, a fost numit un nou noul prefect - Mugur-Mihai Toader, fost primar al Sectorului 2. Sursa: europalibera.org
Watch the official music video for #GoldenStar performed by SASU Looking for a new jam ? Follow the ! #FollowTheCat Get it here https://orcd.co/golden_star_ Stay updated on all the new trendy music with our playlist ! Spotify link ➜ https://bit.ly/RomanianHitsSpotify Follow #SASU • Facebook: https://www.facebook.com/adrian.sasu.18 • Instagram: https://www.instagram.com/adriansasuofficial • TikTok: https://www.tiktok.com/@adriansasuofficial Muzica si Text: Adrian […]
Serviciilor americane de informații estimează un atac iminent al Iranului asupra Israelului în zilele următoare. Pactul european privind imigrația este respins de premierii Poloniei și al Ungariei. 17 decese suspecte de la Spitalul Pantelimon sunt cercetate de procurori și de ministerul Sănătății. Sursa: europalibera.org
Premiul de categoria I în valoare de 9,646 milioane de lei (1,94 milioane de euro) a fost câştigat, biletul norocos fiind jucat în Bucureşti, a informat joi seara Compania Naţională Loteria Română. “La tragerea Loto 6/49 de astăzi, 11 aprilie, s-a câştigat premiul de categoria I, în valoare de 9.646.132,64 lei (peste 1,94 milioane de […]
Un cetăţean turc a fost reţinut pentru 24 de ore în cazul cadavrului unei femei găsit în urmă cu câteva zile la ieşirea de pe A1, în localitatea dâmboviţeană Olteni, conform unor surse judiciare, citate de Agerpres. În cursul nopţii de joi spre vineri, bărbatul a fost audiat, după ce acasă la el fusese efectuată […]
Tensiunile cresc în Orientul Mijlociu după avertismente ale oficialilor americani potrivit cărora Iranul ar putea lansa un atac iminent asupra activelor americane sau israeliene din regiune. Sursa: europalibera.org
Contribuţia la sănătate de 10% va fi reţinută în cazul concediilor medicale pentru carantină şi reducerea duratei de lucru. Contribuţia la sănătate de 10% va fi percepută în cazul concediilor medicale acordate pentru boli obişnuite, carantină şi reducerea cu 1/4 a duratei normale de lucru, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin. Guvernul […]
Avem, astăzi, atât de multe instrumente cu care ne putem face viața cât de cât mai bună. Dar toate instrumentele astea trebuie să vină pe o fundație. Altfel, e ca și cum am construi o clădire fără să o branșăm la utilități. Ceva ce am văzut că se mai întâmplă pe la noi. O astfel […]
#FORD #F150 #LIGHTNING Magazinul nostru - https://gb.ro/ Pasionat de sport? - https://winwin.fit/ Newsletter - UPDATE YOU - https://georgebuhnici.substack.com/ Hai pe Telegram - https://t.me/s/buhnici Cold Wallet Pentru Crypto - https://gb.ro/ledger-nano-s-plus/ Cei mai buni pe Încălzire/Răcire/Instalații - https://pompedecaldura.eu/ Devino membru în comunitatea Buhnici.ro - https://www.youtube.com/channel/UCNz5n8PoSGYSwkOH_SMnl2A/join Urmărește-mă cu @gbuhnici pe Instagram, Facebook, Twitter, TikTok-@georgebuhnici Producător: Radu Neagu - […]
România nu a cheltuit 2,5% din produsul intern brut (PIB) pentru Apărare, așa cum și-a asumat, din motive care țin de inflație, de lipsa lichidităților la momentul achiziției, dar și de lipsa echipamentelor care ar fi trebuit achiziționate, spune președintele Klaus Iohannis. Sursa: europalibera.org
Ciolacu, iepuraș valutist. Pastile de putut Guvernul. Și o veste bună! | Starea Nației 09.04.2024 https://youtu.be/Dvrt-33IT4E #shorts #stareanatiei #romania #dragospatraru #bolos #finante #politicieni #ministru #2024elections Bine-ați venit pe canalul oficial Starea Nației, alături de Dragoș Pătraru & friends. ___ Într-o lume în care presa are destule momente în care se abate de la statutul de […]
Starea Nației lămurește azi, împreună cu un invitat de la ANPC, isteria recentă cu carnea de pui. Iată câteva din ingredientele emisiunii, așa cum apar ele pe etichetă: • Povestea puiului Adibas. • Fii comisar ANPC sub acoperire! • A crescut procentul de marfă neconformă. • Cumpărăm produse marcă proprie? • Cazuri de pușcărie. • […]
Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun PNL–PSD la primaria Capitalei, a fost invitatul Ioanei Ene Dogioiu în emisiunea „Piața Victoriei” la Europa FM. „Starea de incompatibilitate, starea de conflict de interese – toate acestea sunt decise de către instituții, de către Agenția Națională de Integritate. Și vă rog să-mi permiteți, pentru că respect instituțiile statului, să-i las […]
Austria se confruntă cu cel mai mare scandal de spionaj din ultimele decenii, după arestarea unui fost ofițer de informații care a scos la lumină amploarea infiltrării rețelelor rusești de spionaj în întreaga Europă. Sursa: europalibera.org
Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun PNL-PSD la primaria Capitalei, este invitatul Ioanei Ene Dogioiu în emisiunea „Piața Victoriei” la Europa FM. Principalele declarații ale lui Cătălin Cîrstoiu Decizia mea de a intra în această campanie electorală a fost determinată de discuția cu Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă; Filialele București ale celor două partide sunt determinate să […]
Sunt mai multe anchete la Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală, după ce o asistentă medicală a reclamat că 20 de pacienți ar fi murit în patru zile la secția ATI. Potrivit acesteia, anumiți medici ar fi recomandat reducerea administrării unei substanțe, ceea ce ar fi dus la grăbirea decesului pacienților – majoritatea în stare gravă. […]
Nu uita sa te abonezi la canalul HaHaHa Production: http://bit.ly/SubscribetoHaHaHa Asculta muzica HaHaHa Production : https://bit.ly/3D6teWqhahahaofficialplaylist Pentru concerte: [email protected], 0729957925 Pentru licentieri: [email protected] HaHaHa Production Online: Instagram: https://instagram.com/hahaha_production/ Facebook: https://www.facebook.com/hahahaproduction/ TikTok: https://www.tiktok.com/@hahaha.production Twitter: https://twitter.com/HaHaHaTeam Spotify: https://bit.ly/HaHaHaProduction Creat de HaHaHa Production ®: Artist: Muzica: Versuri: (C) & (P) 2022 HaHaHa Production ® & Cat Music Contact: […]
Clasamentul mondial al criminalității cibernetice este deschis de Rusia, Ucraina și China. România se situează înaintea unor state precum Italia, Israel sau Germania. Sursa: europalibera.org
Ciolacu, iepuraș valutist. Pastile de putut Guvernul. Și o veste bună! | Starea Nației 09.04.2024 https://youtu.be/Dvrt-33IT4E #shorts #stareanatiei #romania #dragospatraru raresbogdan #rasisme #alegeri #2024elections #diaspora Bine-ați venit pe canalul oficial Starea Nației, alături de Dragoș Pătraru & friends. ___ Într-o lume în care presa are destule momente în care se abate de la statutul de […]
Camera Deputaților a votat marți, 9 aprilie, cu 243 de voturi pentru, o modificare a Legii jocurilor de noroc, prin care sălile de păcănele vor fi interzise în localitățile care au sub 15.000 de locuitori. Potrivit reprezentanților PSD, aceasta este doar prima lovitură dintr-o serie de măsuri legislative menite să interzică sălile de jocuri de […]
Alertă în SUA, după ce gripa aviară a fost depistată la mai multe cirezi de bovine. 7 state americane au confirmat până acum focarele. Fermierii din Statele Unite iau măsuri drastice în încercarea de a opri răspândirea virusului. Departamentul american al Agriculturii a confirmat până acum focare de gripă aviară în Texas, Kansas, Ohio, Michigan, […]
Ministerul Sănătății trimite Corpul de Control la Spitalul Clinic de Urgență Sfântul Pantelimon București după ce directorul de îngrijiri al spitalului a făcut sesizări cu privire la împiedicarea exercitării atribuților sale în cadrul spitalului. Pe 11 aprilie 2024, joi, managerul Spitalului Clinic de Urgență Sfântul Pantelimon a fost informat, în scris, de directorul de îngrijiri […]
Un asistent medical de la Spitalul Sf. Pantelimon din București a reclamat decesul suspect a aproape 20 de pacienți, într-o perioadă scurtă de timp, după ce le-ar fi fost administrate doze neconforme de tratament. Ministrul Alexandru Rafila a trimis joi Corpul de Control pentru investigații. Sursa: europalibera.org
Un asistent medical de la Spitalul Sf. Pantelimon din București a reclamat decesul suspect a aproape 20 de pacienți, într-o perioadă scurtă de timp, după ce le-ar fi fost administrate doze neconforme de tratament. Ministrul Alexandru Rafila a trimis joi Corpul de Control pentru investigații. Sursa: europalibera.org
Un asistent medical de la Spitalul Sf. Pantelimon din București a reclamat decesul suspect a aproape 20 de pacienți, într-o perioadă scurtă de timp, după ce le-ar fi fost administrate doze neconforme de tratament. Ministrul Alexandru Rafila a trimis joi Corpul de Control pentru investigații. Sursa: europalibera.org
Un asistent medical de la Spitalul Sf. Pantelimon din București a reclamat decesul suspect a aproape 20 de pacienți, într-o perioadă scurtă de timp, după ce le-ar fi fost administrate doze neconforme de tratament. Ministrul Alexandru Rafila a trimis joi Corpul de Control pentru investigații. Sursa: europalibera.org
Un asistent medical de la Spitalul Sf. Pantelimon din București a reclamat decesul suspect a aproape 20 de pacienți, într-o perioadă scurtă de timp, după ce le-ar fi fost administrate doze neconforme de tratament. Ministrul Alexandru Rafila a trimis joi Corpul de Control pentru investigații. Sursa: europalibera.org
Produsele alimentare s-au scumpit cu aproximativ 3% în luna martie 2024, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, arată datele Institutului Naţional de Statistică. Cele mai mari creșteri de prețuri s-au înregistrat la preparatele din carne, categoriile de brânzeturi și conservele de fructe. Potrivit INS, alimentele s-au scumpit, în medie, cu 2,81% comparativ cu martie […]
Se apropie vacanța de Paște și, totodată, un weekend prelungit, numai bun de petrecut într-un oraș nou, care să-ți ofere experiențe de neuitat. Aceste sunt câteva destinații mai puțin obișnuite din Europa care pot fi perfecte pentru un city break inedit. Fiecare oraș are farmecul său unic și oferă oportunități fascinante de explorare și relaxare. […]
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro