Stiri | Articole | Live

decembrie 24, 2023
Transportatorii polonezi au deblocat un punct de trecere a frontierei cu Ucraina

Camionagiii polonezi au renunțat duminică să mai blocheze un punct de control de la frontiera cu Ucraina, au anunțat autoritățile ucrainene, la câteva zile după ce autoritățile celor două țări au discutat despre modul în care pot soluționa disputa comercială care a deteriorat relațiile dintre ele.   Sursa: europalibera.org

decembrie 24, 2023
Maia Sandu cere referendum pentru aderarea la UE și anunță că va candida din nou

Președinta Maia Sandu a cerut Parlamentului să organizeze un referendum despre aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Referendumul ar trebui organizat toamna viitoare, când Sandu vrea să candideze la prezidențiale pentru un nou mandat de președintă.   Sursa: europalibera.org

decembrie 24, 2023
Sfaturi practice pentru zborul cu avionul în pragul sărbătorilor de Crăciun

Se spune că de Crăciun toate drumurile duc acasă. Și chiar așa este, mai ales atunci când vorbim despre românii care se întorc în țară de sărbători. Însă, în ultimul an, zborul cu avionul nu a mai fost atât de lipsit de griji prin prisma întârzierilor mult prea mari ale companiilor aeriene. Ți-am pregătit câteva […]

decembrie 24, 2023
Crăciun+copii=jucării. Cine face parte din noua armată română de spiriduși ai lui Moș Crăciun

E 24 decembrie, e Ajunul Crăciunului și nu ne gândim decât la ce e frumos și bun. Sunt brazi împodobiți pe stradă și, în casele în care miroase a cozonac și sarmale, familiile uită de certuri, ochii copiilor nu vor să se închidă pentru somnul de seară. Stau și pândesc – dar Moșul vine de […]

decembrie 24, 2023
Video | Noua armată de spiriduși români ai lui Moș Crăciun. Cine sunt noii jucătorii de pe piața jucăriilor din România

La trei decenii după ce i s-a cântat prohodul, una dintre fostele industrii-fanion începe să renască. Nu mai exportă cu vagoanele și nu mai are mii de angajați, ca în perioada comunistă. Sunt semne clare însă care anunță că o nouă armată de spiriduși reclădește fabricile de jucării din România.   Sursa: europalibera.org

decembrie 24, 2023
Ce job-uri a avut Smiley

Nu uita sa te abonezi la canalul HaHaHa Production: http://bit.ly/SubscribetoHaHaHa Asculta muzica HaHaHa Production : https://bit.ly/3D6teWqhahahaofficialplaylist Pentru concerte: [email protected], 0729957925 Pentru licentieri: [email protected] HaHaHa Production Online: Instagram: https://instagram.com/hahaha_production/ Facebook: https://www.facebook.com/hahahaproduction/ TikTok: https://www.tiktok.com/@hahaha.production Twitter: https://twitter.com/HaHaHaTeam Spotify: https://bit.ly/HaHaHaProduction Creat de HaHaHa Production ®: Artist: Muzica: Versuri: (C) & (P) 2022 HaHaHa Production ® & Cat Music Contact: […]

decembrie 24, 2023
Colinde românești de Crăciun: 7 playlisturi pe care să le asculți alături de cei dragi

Colindele se află printre simbolurile de Crăciun pe care le îndrăgim foarte mult. Dacă unii dintre noi ascultă colinde încă din luna noiembrie, există și categoria de persoane pentru care colindele sunt reprezentative lunii decembrie și selecționează cu atenție melodiile pentru seara de Crăciun sau pentru Ajunul Crăciunului, atunci când împodobesc bradul. Anul acesta te […]

decembrie 24, 2023
Tradiții și obiceiuri de Crăciun în lume. Veselé Vánoce, Kala Christouyenna, Hyvää joulua sau Meri Kurisumasu: Crăciun Fericit!

Dacă în România se merge din casă în casă cu colindul, se împodobește bradul de Crăciun ori se coc cozonacii în Ajunul Crăciunului, în Australia Crăciunul se suprapune cu începutul vacanței de vară pentru copii – de la mijlocul lunii decembrie până la începutul lunii februarie. Hai să vedem cum se sărbătorește Crăciunul și în […]

decembrie 24, 2023
10 lucruri pe care nu le știai despre Crăciun

Dimineața zilei de 25 decembrie este întotdeauna despre a-ți strânge familia sau prietenii în jurul bradului și despre a desface cadourile de Crăciun. Însă ce știm, de fapt, despre Crăciun și despre sărbătorile de iarnă, dincolo de cadouri? 1 – Poți să-l urmărești în timp real pe Moș Crăciun Norad Tracks Santa este o platformă […]

decembrie 24, 2023
Isteria petardelor și a artificiilor. Poliția a confiscat zeci de tone de material pirotehnic și a deschis sute de dosare penale

Poliția anunță că a confiscat 87, 7 tone de material pirotehnic, în valoare de 3.7 milioane de lei. Au fost deschise 445 de dosare penale, care cuprind 511 infracțiuni. Forțele de ordine au dat și 225 de amenzi, în valoare de 407.640 de lei.   Sursa: europalibera.org

decembrie 24, 2023
Isteria petardelor și a artificiilor. Poliția a confiscat zeci de tone

Poliția anunță că a confiscat 87, 7 tone de material pirotehnic, în valoare de 3.7 milioane de lei. Au fost deschise 445 de dosare penale, care cuprind 511 infracțiuni. Forțele de ordine au dat și 225 de amenzi, în valoare de 407.640 de lei.   Sursa: europalibera.org

decembrie 24, 2023
Nici de Crăciun nu se oprește. Rusia lui Putin continuă atacul cu bombe și drone în Ucraina: un mort și 12 răniți

  Sursa: europalibera.org

decembrie 24, 2023
Rusia lui Putin continuă atacul cu bombe și drone în Ucraina: un mort și 12 răniți

  Sursa: europalibera.org

decembrie 24, 2023
Biden și Netanyahu au discutat despre războiul Israel - Hamas

Casa Albă a anunțat că președintele Joe Biden și premierul israelian Benjamin Netanyahu au discutat despre războiul Israel - Hamas, potrivit Reuters.   Sursa: europalibera.org

decembrie 24, 2023
24 December 2023

    Sursa Youtube

decembrie 24, 2023
Brad de Crăciun artificial sau natural? The New York Times: Cum ajută plantațiile de brazi fauna sălbatică

După câțiva ani de când Societatea pentru Protecția Pădurilor din New Hampshire a început o plantație de brazi de Crăciun, Nigel Manley, responsabil cu operațiunile, a început să observe câteva evoluții interesante printre rândurile de brazi balsamici și brazi Fraser. În primăvară, zonele din jurul arborilor mai tineri atrăgeau păsări care-și făceau cuib, cum ar […]

decembrie 24, 2023
Pericol de atentate în Europa, de sărbători. Poliția a arestat mai multe persoane și a percheziționat o catedrală

Poliția din Austria și Germania a arestat mai multe persoane suspectate că plănuiau atacuri în perioada sărbătorilor, scrie ziarul german Bild, citat de AFP, relatează news.ro. A fost percheziționată și Catedrala din Koln.   Sursa: europalibera.org

decembrie 24, 2023
Pericol de atentate în Europa, de sărbători. Poliția a arestat mai multe persoane

Poliția din Austria și Germania a arestat mai multe persoane suspectate că plănuiau atacuri în perioada sărbătorilor, scrie ziarul german Bild, citat de AFP, relatează news.ro. A fost percheziționată și Catedrala din Koln.   Sursa: europalibera.org

decembrie 24, 2023
Tradiții și obiceiuri de Crăciun. Nu se dau lucruri cu împrumut și nu se aruncă gunoiul

În fiecare an, pe 25 decembrie, creștinii celebrează Crăciunului – nașterea Domnului. Tradițiile și obiceiurile încep, de fapt, cu mult mai devreme de ziua propriu-zisă a Crăciunului, iar prima tradiție pe care creștinii o practică este postul Crăciunului care începe pe 14 noiembrie și se încheie chiar în ajunul Crăciunului – pe 24 decembrie. Rămâi […]

decembrie 23, 2023
S-a deschis un nou tronson din Drumul Expres Craiova - Pitești. După opt ani, se circulă pe doar 59% din întregul traseu

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat, pe Facebook, că încă o porțiune din Drumul Expres Craiova - Pitești (DEx 12) s-a deschis pe 23 decembrie.   Sursa: europalibera.org

decembrie 23, 2023
Cine le clateste?

Nu uita sa te abonezi la canalul HaHaHa Production: http://bit.ly/SubscribetoHaHaHa Asculta muzica HaHaHa Production : https://bit.ly/3D6teWqhahahaofficialplaylist Pentru concerte: [email protected], 0729957925 Pentru licentieri: [email protected] HaHaHa Production Online: Instagram: https://instagram.com/hahaha_production/ Facebook: https://www.facebook.com/hahahaproduction/ TikTok: https://www.tiktok.com/@hahaha.production Twitter: https://twitter.com/HaHaHaTeam Spotify: https://bit.ly/HaHaHaProduction Creat de HaHaHa Production ®: Artist: Muzica: Versuri: (C) & (P) 2022 HaHaHa Production ® & Cat Music Contact: […]

decembrie 23, 2023
Probleme pe mai multe drumuri naționale în județul Brașov, după ninsorile abundente din zonă

Probleme pe mai multe drumuri naționale în județul Brașov, după ninsorile abundente din zonă. Mașini de mare tonaj au rămas blocate și au îngreunat sau blocat traficul pe șosele. Zeci de mașini în coloană pe drumul național 1 și drumul național 73. A nins abundent în centrul țării și, în ciuda eforturilor drumarilor, s-a depus […]

decembrie 23, 2023
Jucării posibil contrafăcute în valoare de peste 1.000.000 lei, descoperite de poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă

Jucării posibil contrafăcute în valoare de peste 1.000.000 lei, descoperite de poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă. Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Portul Constanța bunuri susceptibile de a fi contrafăcute, inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute, în valoare totală de aproximativ 1.000.000. lei. O echipă formată din […]

decembrie 23, 2023
NE-AM DUS PREA MULT ÎN DIGITAL? - MIHAI MORAR @fainsisimplu #IGDLCC 210 #shorts

#IGDLCC #PODCAST Clip integral: https://www.youtube.com/watch?v=qz2pBXMz_8Q&ab_channel=GeorgeBuhnici Magazinul nostru - https://gb.ro/ Pasionat de sport? - https://winwin.fit/ Newsletter - UPDATE YOU - https://georgebuhnici.substack.com/ Hai pe Telegram - https://t.me/s/buhnici Cold Wallet Pentru Crypto - https://gb.ro/ledger-nano-s-plus/ Cei mai buni pe Case Smart - https://green-electric.ro / 0742 568 369 Cei mai buni pe Încălzire/Răcire/Instalații - https://pompedecaldura.eu/ Devino membru în comunitatea Buhnici.ro […]

decembrie 23, 2023
Trei femei, angajate ale unui magazin din Pitești, s-au intoxicat cu monoxid de carbon

Trei femei, angajate ale unui magazin din Pitești, s-au intoxicat cu monoxid de carbon. Li s-a făcut rău și au fost duse la spital în stare stabilă sâmbătă dimineață. În magazin s-au făcut lucrări la centrala termică în urmă cu câteva zile, spune Isabela Petre, purtător de cuvânt ISU Argeș: „În urma verificărilor efectuate de […]

decembrie 23, 2023
23 December 2023

    Sursa Youtube

decembrie 23, 2023
Oficial al Ministerului Apărării din Ucraina, arestat într-un presupus caz de corupție

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) și Ministerul Apărării au declarat, pe 22 decembrie, că au descoperit o tentativă de fraudă prin care ar fi urmat să fie delapidate sume de aproximativ 40 de milioane de dolari   Sursa: europalibera.org

decembrie 23, 2023
Zi de doliu în Cehia. Oamenii plâng victimele celui mai grav atac armat din țară, în timp ce noi detalii despre atacator ies la iveală

The Czech Republic will observe a national day of mourning on December 23 for the victims of a mass shooting at a university in central Prague that left 14 people dead and 25 others wounded.   Sursa: europalibera.org

decembrie 23, 2023
Zi de doliu în Cehia. Oamenii plâng victimele celui mai grav atac armat din țară. Noi detalii și imagini despre atacator ies la iveală

The Czech Republic will observe a national day of mourning on December 23 for the victims of a mass shooting at a university in central Prague that left 14 people dead and 25 others wounded.   Sursa: europalibera.org

decembrie 23, 2023
Ucraina sărbătorește pentru prima dată Crăciunul pe 25 decembrie, după calendarul occidental și nu după cel folosit de Moscova

În timp ce războiul nemilos pornit de Rusia împotriva Ucrainei continuă să facă victime, Kievul face încă un gest prin care să se desprindă total de Moscova și să se apropie de Occident. Schimbă data Crăciunului de pe 7 ianuarie pe 25 decembrie.   Sursa: europalibera.org

decembrie 23, 2023
Ucraina sărbătorește pentru prima dată Crăciunul pe 25 decembrie, după calendarul folosit de Occident, nu după cel folosit de Moscova

În timp ce războiul nemilos pornit de Rusia împotriva Ucrainei continuă să facă victime, Kievul face încă un gest prin care să se desprindă total de Moscova și să se apropie de Occident. Schimbă data Crăciunului de pe 7 ianuarie pe 25 decembrie.   Sursa: europalibera.org

decembrie 23, 2023
ONU a adoptat o rezoluție pentru ajutor umanitar în Gaza diluată față de varianta inițială. Războiul Israel-Hamas continuă să facă victime

  Sursa: europalibera.org

decembrie 23, 2023
CURIOSITY 203 - HAOS PE THREADS, VULCANUL, RADIAȚII SOLARE, AI PE MAȘINĂ, GALAXY S24, INVAZIE EV

#TECHNEWS #CURIOSITY #PODCAST Profită de oferta exclusivă Surfshark! Introdu codul promo BUHNICI: https://surfshark.deals/BUHNICI Magazinul nostru - https://gb.ro/ Pasionat de sport? - https://winwin.fit/ Newsletter - UPDATE YOU - https://georgebuhnici.substack.com/ Hai pe Telegram - https://t.me/s/buhnici Cold Wallet Pentru Crypto - https://gb.ro/ledger-nano-s-plus/ Cei mai buni pe Case Smart - https://green-electric.ro / 0742 568 369 Cei mai buni pe […]

decembrie 23, 2023
3 Sud Est x Andia - Inseparabili (Arty Violin Remix)

Listen to the official remix for #Inseparabili performed by 3 Sud Est x Andia Looking for a new jam ? Follow the ! #FollowTheCat Get it here https://orcd.co/inseparabili Stay updated on all the new trendy music with our playlist ! Spotify link ➜ https://bit.ly/RomanianHitsSpotify Follow @3SUDEST • Facebook: https://www.facebook.com/3seofficial/ • Instagram: https://www.instagram.com/3sudest_official/ • Tik Tok: […]

decembrie 23, 2023
Ucraina inovează pentru a supraviețui, în timp ce Moscova avansează lângă Bahmut și Avdiivka

După o contraofensivă de vară dezamăgitoare, Kievul se află din nou în defensivă, în timp ce forțele rusești avansează în regiunea Donețk.   Sursa: europalibera.org

decembrie 22, 2023
Avion al unei companii românești care transporta 303 indieni, reținut la sol pe un aeroport din Franța pentru suspiciunea de trafic de persoane

Un avion care aparține companiei românești Legend Airlines, care transporta 303 pasageri indieni a fost reținut joi, 21 decembrie la sol pe Aeroportul Paris-Vatry, în regiunea Marne – Franța din cauza unor suspiciuni de „trafic de persoane”, scrie France TV Info. Avionul a plecat din Emiratele Arabe Unite cu destinația Nicaragua. Acesta a aterizat pe […]

decembrie 22, 2023
Ministerul Apărării, contract pentru modernizarea unei părți a apărării antiaeriene

Ministerul Apărării a semnat cu producătorul german Rheinmetall un contract pentru modernizarea completă a sistemelor de artilerie antiaeriană  Oerlikon GDF 103.   Sursa: europalibera.org

decembrie 22, 2023
Solstițiul de iarnă, marcat cu fast în Marea Britanie | AUDIO

Mii de oameni au întâmpinat răsăritul Soarelui deasupra complexului Sonehenge din Anglia într-o zi rece de iarnă. De la primele ore ale dimineții, aproximativ 6000 de persoane s-au adunat la Stonehenge pentru a marca cea mai scurtă zi din an. Chiar dacă cerul a fost acoperit de nori și vântul a fost puternic, oamenii s-au […]

decembrie 22, 2023
SmartJob | Adelina Toncean: Nu te opri din a ajuta pentru că te doare. Suferința copiilor bolnavi nu e mai mică dacă întorci capul

Adelina Toncean, fondatoarea Asociației Blondie, care luptă pentru copiii grav bolnavi, vorbește la SmartJob despre puterea acțiunii și forța comunității. Spune că a reușit să susțină zboruri și de peste 100.000 de euro pe săptămână. Totul, cu ajutorul donatorilor.   Sursa: europalibera.org

decembrie 22, 2023
Anca Dragu a fost numită în funcția de guvernator al BNM

Anca Dragu a fost numită în funcția de guvernator al Băncii Naționale a Moldovei. Mandatul ei este de 7 ani.  UPDATE 17:50. Anca Dragu a fost numită în funcția de guvernator al BNM Anca Dragu a fost numită în funcția de guvernator al Băncii Naționale a Moldovei (BNM). A fost adoptat un proiect de hotărâre […]

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro