Line-up-ul OST FEST s-a imbogatit cu Exodus si alte 9 trupe

mai 15, 2012

Dupa ce in urma cu aproximativ 2 saptamani OST FEST anunta 10 trupe noi pe lista celor ce vor concerta la Romexpo in iunie, iata ca acum se adauga inca 10 nume.

In afara de Motley Crue, Dimmu Borgir, Megadeth, OverKill, Manowar, Europe, Trooper, HollyHell, Motorhead, W.A.S.P., Lake Of Tears, Addiction, Finsterforst, Infected Rain, Metrock, Mystery, Psychogod, Steelborn, Syn Ze Sase Tri, Tiarra, White Walls, Armies of Enlil, Desant, Reborn vor mai concerta si:
-Claymore - Vineri
-Code Red - Duminica
-Exodus - Vineri
-Gothic - Sambata
-Incipient - Sambata
-Khors - Duminica
-Shifting Sands - Duminica
-Thornafire - Vineri
-Voodoo - Duminica
-Warchant - Vineri

CLAYMORE: Trupa provine din Bulgaria si a fost infiintata in anul 1999. Aceasta adopta stilul symphonic death / black metal. Trupa a suferit mai multe modificari de componenta de-a lungul timpului. Pentru bulgari nu este prima oara cand vin in Romania, ei mai vizitand tara noastra si in trecut, pentru alte festivaluri romanesti.

CODE RED: Code Red s-a format in 2004 la initiativa a doi membri din Indian Fall, intr-un moment in care s-a dorit o schimbare fata de ceea ce canta trupa atunci. Acestia au dorit sa cante ceva mai dur. In prezent genul abordat de ei este metal, avantgarde, death.

EXODUS: Trupa americana de thrash metal a luat fiinta in anul 1980 in San Francisco. Exodus este una dintre cele mai influente trupe din genul thrash metal... ba chiar este considerata de unii ca fiind cea mai tare trupa de thrash metal, cu cele mai bune solo-uri si cele mai bune riff-uri! In 1991 a aparut un album live memorabil, numit "Good Friendly Violent Fun". Acesta a fost urmat de un nou material de studio, "Force of Habit", care s-a indepartat putin de la stilul thrash metal pur practicat in primele albume. Piesa "Architect of Pain" este probabil cea mai slow inregistrata vreodata de Exodus. In prezent formatia este compusa din: Rob Dukes, Gary Holt, Lee Altus, Jack Gibson si Tom Hunting!

GOTHIC: Trupa a fost infiintata in anul 1992 si a avut sute de concerte atat in tara cat si in strainatate. Albumul de debut Touch of eternity a fost unul dintre cele mai bine vandute albume din metalul romanesc in anii 90! Celebra publicatie Metal Hammer a acordat nota 9 (din 10) acestui album. Stilul trupei este o combinatie reusita de doom-death metal cu elemente de black, gothic sau chiar heavy metal, cu excelente riff-uri si solouri de chitara.

INCIPIENT: Incipient s-a format in toamna lui 2003. Genul abordat este un metal alternativ. Incipient a sustinut concerte alaturi de multe nume importante, printre care si Blaze Bayley (fostul solist Iron Maiden) si Trooper. Cei de la Incipient isi doresc ca oamenii sa vina in numar cat mai mare la concertele lor si sa isi faca cat mai multi prieteni dupa fiecare concert.

KHORS: Trupa Khors provine din Ucraina, a fost infiintata in august 2004 si are in prezent 4 membri. Stilul abordat este black metal. Numele trupei a fost inspirat din mitologia slava/rusa, unde zeul Khors era identificat cu Soarele. Cel mai recent album se numeste Wisdom of Centuries si contine 8 piese.

SHIFTING SANDS: Fondata in 2011, trupa abordeaza genul heavy / progressive metal, a obtinut deja aprecierea publicului si chiar si un premiu: Premiul I la Festivalul Posada Rock din Cmpulung Muscel. In prezent membrii trupei lucreaza intens la primul lor material discografic si urmeaza sa intre in studiourile de inregistrari.

THORNAFIRE: Formatia a luat fiinta in 1998 in Chile, din ideea de a canta death metal. Dupa un an, bandul avea deja 2 piese inregistrate si a inceput sa aiba o reputatie puternica in randul trupelor din zona. Datorita accentelor synth, a textelor in limba spaniola si a riff-urilor explozive, Thornafire se plaseaza in elita death-metalului sud-american.

VOODOO: Trupa Voodoo s-a format la sfarsitul anului 2005, stilul abordat fiind un metal-alternativ cu influente de ritmuri tribale. Trupa transmite prin muzica sa un mesaj clar de protest la adresa societatii contemporane si a omului egoist, superficial si ipocrit, indemnand la evadarea din peisajul corupt, la regasirea de sine. Trupa a mai cantat si la la alte festivaluri precum: Stufstock, Manifest, Peninsula,Coke Live.

WARCHANT: WarChant este o formatie de Folk/Pagan Melodic Death Metal din Timisoara. Versurile acopera subiecte precum faptele si cultura stramosilor romanilor - dacii, dar si cantece despre romani, de-a lungul istoriei. Piesa de debut a fost intitulata "Graiul Ostirii".

Pentru orice alte detalii puteti vizita www.OstFest.ro
 

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro