Licentele BitDefender la un SMS distanta

septembrie 18, 2008

BitDefender lanseaza incepand din luna septembrie a.c un nou serviciu care permite achizitionarea sau prelungirea licentelor BitDefender printr-un simplu SMS.
Acest serviciu a fost dezvoltat de specialiştii BitDefender în colaborare cu Rentabiliweb, fiind proiectat special pentru utilizatorii care doresc acces la produsele de securitate BitDefender într-un mod extrem de rapid. Cu un simplu SMS, ai posibilitatea să îţi protejezi complet sistemul prin modulele de antivirus, antiphishing, antispam sau antispyware oferite de soluţiile BitDefender, ce pot fi descărcate într-un timp foarte scurt de pe site.

“Am mizat pe faptul că acest segment va aduna tot mai mulţi adepţi în viitorul apropiat şi în România şi suntem convinşi că va reprezenta un trend în stilul de cumpărare al consumatorilor din ţara noastră. Alegerea dezvoltării acestui proiect împreună cu Rentabiliweb s-a datorat în mare parte experienţei şi entuziasmului lor, care i-a plasat printre cei mai indicaţi parteneri în implementarea acestui serviciu, realizat într-un timp extrem de scurt”, a declarat Răzvan Vâlceanu, Country Manager România, BitDefender.

„Pentru Rentabiliweb România a fost o adevărată provocare să găsim împreună cu echipa BitDefender o soluţie care să permită achiziţionarea de licenţe şi să fie complet adaptată pieţei din România. Încă de la început am urmărit trei priorităţi: accesibilitate, facilitate şi rapiditate. Toate acestea se regăsesc în sistemul lansat astăzi: un telefon mobil, un SMS şi în câteva secunde ai o licenţă”, a declarat Tudor Ciobanu, Director General, Rentabiliweb.

Pentru achiziţionarea unei licenţe, utilizatorul trimite un SMS conţinând cuvântul cheie „BitDefender” la numărul special indicat în dreptul fiecărui produs din gama BitDefender de pe site-ul dedicat acestui serviciu. SMS-ul este procesat de către operatorul de telefonie mobilă din reţeaua de care aparţine utilizatorul, acesta fiind taxat cu preţul licenţei achiziţionate.

În cazul în care utilizatorul este deja abonat la un operator de telefonie mobilă, suma respectivă va apărea pe factura sa lunară, iar atunci când se foloseşte o cartelă preplătită, suma aferentă va fi automat dedusă din creditul disponibil.

Noile licenţe BitDefender se pot procura deocamdată prin SMS doar în reţelele Orange şi Vodafone. Perioada de valabilitate a acestora este de două luni, cu posibilitatea de a descărca fiecare produs BitDefender pe sisteme de operare pe 32 biţi sau 64 biţi. Costul achiziţionării unei licenţe prin SMS pleacă de la 5 Euro (fără TVA), per licenţă.

Pentru mai multe informaţii despre noul serviciu oferit de BitDefender, vă rugăm să vizitaţi site-ul http://sms.bitdefender.ro/.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro