Liana Stanciu: Celine Dion este cea mai buna voce feminina pop a planetei

martie 29, 2013

Magic FM o aniverseaza vineri, 29 martie, pe celebra cantareata canadiana Celine Dion si va difuza pe parcursul zilei cele mai frumoase cantece ale artistei.

„Celine Dion este cea mai buna voce feminina pop a planetei”, afirma realizatoarea Magic FM Liana Stanciu.

„Anul trecut a lansat un album de cantece in limba franceza, ceea ce demonstreaza ca nu a uitat de unde a plecat, ca nu si-a uitat originea”, mai spune Liana.

Originara din Charlemagne (Quebec, Canada), Celine Dion este una dintre cele mai apreciate cantarete ale tuturor timpurilor. Artista s-a nascut in 1968 si este cea mai mica dintre cei 14 copii ai familiei sale.

In copilarie, Celine a cantat impreuna cu rudele ei intr-un club micut, iar acest lucru a ajutat-o sa se obisnuiasca usor cu cantatul live. La varsta de 12 ani, Celine Dion a compus un cantec in franceza si l-a trimis unei case de discuri. Astfel, a reusit sa-i atraga atentia lui Rene Angelil, un respectabil manager. Angelil a crezut atat de mult in talentul lui Celine, incat si-a ipotecat casa pentru a-i putea finanta albumul de debut. Investitia s-a dovedit a fi una profitabila. In scurt timp, Dion a devenit foarte populara in Canada, iar in 1983 a devenit prima artista canadiana care a primit un Disc de Aur in Franta.

A intrat in Guinness Book of World Records (Cartea Recordurilor) pentru cel mai bine vandut album in limba franceza din toate timpurile. "D'eux" ("The French Album") s-a vandut in peste 6.4 milioane de exemplare si a ajuns pe primul loc chiar si in topurile din Marea Britanie.

In 1988 a reprezentat Elvetia la Eurovision; piesa interpretata de ea, „Ne partez pas sans moi”, a castigat concursul (desfasurat la Dublin).

În peste 30 de ani de cariera muzicala, Celine Dion a primit nenumarate premii, iar discurile sale s-au vandut in peste 200 de milioane de exemplare in intreaga lume.

Anul trecut, Celine Dion a lansat un nou album in limba franceza ("Sans attendre"), de curand a reinceput seria concertelor in Las Vegas si a anuntat ca este aproape gata de lansare si un nou album in limba engleza ("Water and a Flame").

Asculta vineri, 29 martie, la Magic FM cele mai frumoase cantece si povestea celebrei Celine Dion.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro