„Legea Șarapatin”, privind construcția de hidrocentrale în arii protejate, inițiată de 24 de parlamentari PSD-ALDE-UDMR, în frunte cu deputata PSD de Gorj, Elvira Șarapatin, care a accidentat un bărbat pe trecerea de pietoni și a fugit de la locul accidentului, a fost adoptată miercuri de Camera Deputaților și merge la promulgare la Cotroceni, după ce președintele Klaus Iohannis a retrimis-o parlamentului.
PNL și USR s-au opus proiectului iar la momentul primelor proceduri în parlament, proiectul a primit aviz negativ chiar și de la guvernul Dăncilă.
Potrivit inițiativei legislative, amenajările hidroenergetice sunt „lucrări de interes public major” şi atunci construcția lor este permisă chiar și în arii naturale protejate printr-o modifcare a legii privind exproprierea, pentru că în Directiva europeană Habitate şi în OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, care interzic lucrările hidrotehnice în ariile protejate de mediu, se arată că hidocentralele pot fi construite, totuşi, în zone protejate din „motive cruciale de interes public major” pentru comunitate, explică G4Media.
„(...) lucrările privind producţia şi distribuţia de energie electrică şi termică având ca scop utilizarea durabilă a resurselor de apă, monopol natural de interes strategic pentru realizarea de amenajări hidroenergetice, reprezintă lucrări de interes public major”, se spune în modificarea legislativă.
Un activist de mediu costumat în castor s-a plimbat miercuri pe culoarele parlamentului pentru a protesta împotriva unei legi care va distruge habitatul acestor mamifere, unul din motivele pentru care președintele a trimis, anul trecut, legea înapoi în parlament la solicitarea organizațiilor de mediu.
Animalele îşi au habitatul în zonele râurilor, care vor fi distruse de această lege, spun activiştii.
“Vor putea fi ridicate hidrocentrale pe orice rău din România, chiar dacă acel râu este într-o arie protejată. Va fi distrus, betonat, o dată cu el şi ecosistemul”, spune Denisa Soare, de la asociația Declic.
Senatorul USR, Mihai Goțiu, care a încercat să împiedice adoptarea legii, a anunțat că va sesiza CJUE și Comisia Europeană, pentru că directiva de care se prevalează PSD are ca scop protejarea naturii, nu distrugerea ei.
„Într-un ultim efort, după doi ani de lupte pentru blocarea legii toxice, un ”castor” a venit, astăzi să apere râurile României în Parlament și a venit să le înmâneze deputaților 17.000 de semnături strânse de Comunitatea Declic împotriva legii. Legea a fost adoptată, însă, cu 123 de voturi ”pentru” (PSD, PMP, Pro Europa, Minorități și neafiliați), 99 ”împotrivă” (USR, PNL, UDMR), 4 abțineri. Legea este una extrem de nocivă petru râurile României. După cum a recunoscut chiar liderului deputaților PSD, Alfred Simonis, în timpul dezbaterilor, e vorba de o lege cu dedicație pentru proiectul megalomanic al Hidroelectrica, din Parcul Național Defileul Jiului, declarat ilegal de Curtea de Apel București, în decembrie 2017. După ce au spart 150 de milioane de euro în proiectul ilegal, majoritatea PSD și aliații lor vor să le acopere urmele prin lege! Modificarea legislativă lovește însă în toate râurile țării, amenințate cu secarea sub pretextul declararării că băgarea lor pe țeavă ar reprezenta ”un interes public major”! Asta în condițiile în care, potrivit Directivelor Europene, interesul public major este protecția mediului, nu distrugerea lui! Nu renunțăm, însă, la luptă. Vom sesiza CCR, Comisia Europeană, la nevoie Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Și, dacă se va ajunge și acolo, poate vor trebui să treacă cu buldozerele peste noi”, a declarat Goțiu.
Miza legii o reprezintă construcția de către Hidroelectrica a unor hidrocentrale în Defileul Jiului, arie naturală protejată (sit Natura 2000).
În ciuda faptului că instanța a blocat lucrările de construcție, imputând proiectului că nu are studiu de impact, compania a reluat procedura de obținere a unui nou acord de mediu și a autorizației de construcție, cu toate că, potrivit legii, studiul de impact asupra mediului nu se poate face după începerea lucrărilor, a explicat biologul și activistul de mediu Călin Dejeu.
Construcția hidrocentralelor din defileul Jiului este făcută de foști parteneri de afaceri ai fostului ministru al Industriilor din Guvernul Năstase, Dan Ioan Popescu, spun jurnaliștii de la G4media.
În 2015, Comisia Europeană a declanșat procedura de infringement în cazul României din pricina amenajărilor hidroenergetice care afectează habitatele.
Subiectul a fost investigat și de jurnaliștii de la „România, te iubesc”.
„În orice țară normală din lume, după un reportaj de excepție ca cel făcut de jurnaliștii de la ”România te Iubesc”, s-ar fi lăsat cu cătușe, spune Dejeu.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro