Legea care dublează alocațiile copiilor, retrimisă de Iohannis în Parlament

noiembrie 13, 2020

Președintele Klaus Iohannis a trimis vineri parlamentului, pentru reexaminare, legea prin care a respins ordonanța de urgență de majorare eșalonată a alocațiilor, impunând dublarea lor. 

Legea a fost atacată la CCR, dar a fost respinsă, obligând guvernul să majoreze alocațiile, așa cum a dispus majoritatea PSD în parlament.

În prezent este în vigoare o majorare a alocațiilor cu 20%. 

Potrivit legii, alocația de stat pentru copii se stabilește în cuantum de: a) 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;

b) 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani și 18 ani, precum și pentru tinerii prevăzuți la art. 1 alin. (3);

c) 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani și 18 ani, în cazul copilului cu handicap. 

Cuantumul  se aplică începând cu drepturile aferente lunii iulie 2022.

Începând cu drepturile bănești aferente lunii august 2020, cuantumul alocației de stat se majorează cu 20 de puncte procentuale.

Guvernul a stabilit o aplicare treptată a măsurii impuse de parlament, identificând resursele necesare acordării de la data de 1 august 2020 a unei creșteri de 20% din mărirea preconizată, cuantum de natură să poată fi acoperit prin efortul financiar al statului în contextul actual.

Potrivit expunerii de motive și fundamentării realizate de Guvernul României la emiterea ordonanței de urgență, suma totală plătită pentru acoperirea alocației de stat pentru copii a fost, în anul 2019, de 6.400.000.000 lei, iar pentru aplicarea Legii nr. 214/2019, prin care cuantumul alocației de stat s-a majorat cu 100%, s-a estimat un buget de 7.419.000.000 lei.

Prin aplicarea prevederilor Legii nr. 14/2020, începând cu luna februarie 2020, suma estimată pentru plata acestor drepturi s-ar fi ridicat la aproximativ 14.060.359.000 lei, impactul bugetar fiind de peste 6,6 miliarde de lei.

 

Președintele Klaus Iohannis avertizează că fără surse de finanțare certe pentru aceste majorări impuse de parlament și în contextul în care România are de administrat situația epidemiei de coronavirus există riscul de a nu putea fi livrată această majorare beneficiarilor ei.  Mai mult, spune președintele, cheltuiala bugetară semnificativă pune în pericol buna funcționare a sistemului de protecție socială a copiilor și funcționarea statului. 

„În fața unei iminente intrări în vigoare a unui act normativ fără stabilirea unor surse de finanțare certe și în contextul unor eforturi financiare neprevăzute ale statului român în combaterea răspândirii noului coronavirus, chiar persoanele vizate de măsurile de creștere a alocațiilor s-ar putea afla în situația inevitabilă de a nu beneficia de realizarea drepturilor lor. Astfel, o cheltuială bugetară semnificativă pune în pericol nu doar buna funcționare a întregului sistem de protecție socială a copiilor, ci chiar capacitatea statului român și a Guvernului de a-și îndeplini rolul și atribuțiile”, spune președintele Klaus Iohannis în cererea de reexaminară remisă vineri parlamentului. 

Președintele spune că guvernul a folosit ordonanța de urgență tocmai pentru a nu ajunge să decidă „căror categorii de beneficiari nu li se vor acorda anumite drepturi prevăzute de lege, contrar prevederilor legislației din fondul activ, o conduită contrară principiilor statului de drept.”

De fapt, guvernul a menținut, chiar prin textul OUG cuantumurile stabilite de Parlament, identificând o soluție pentru creșterea graduală a alocațiilor, cu câte 20% din diferența dintre cele două sume (cea anterioară și cea preconizată prin efectul dispozițiilor Legii nr. 14/2020).

„Așadar, fără a reprezenta o măsură de contracarare a politicii legislative a Parlamentului, Guvernul a identificat modalitatea de punere în executare a legii, astfel încât buna funcționare a statului să nu fie pusă în pericol, cu atât mai mult în contextul unei evoluții incerte a pandemiei actuale”, spune șeful statului. 

Această soluție ar fi permis executarea la timp a tuturor obligațiilor bănești ale statului față de cetățeni. Dacă parlamentul respinge, însă, propunerea guvernului, impactul bugetar al acestei majorări va afecta semnificativ cheltuielile bugetare până la sfârșitul anului 2020 și pentru anul viitor, avertizează președintele Iohannis. 

El atrage atenția că pandemia a generat deja cheltuieli bugetare neprevăzute pentru luarea unor măsuri urgente, iar prioritățile de cheltuire a banului public trebuie să vizeze protejarea cetățenilor și a economiei de efectele fără precedent ale actualei crize provocate de pandemie.

„De aceea, este necesar ca procesul de legiferare să fie marcat de echilibru și responsabilitate în alocarea resurselor bugetare, susținut de un dialog deschis și eficient dintre executiv și legislativ”, spune Iohannis. 

El amintește de exigențele UE, care a atenționat deja România că nu a respectat criteriul deficitului, împotriva sa fiind inițiată procedura pentru deficit excesiv.

„Chiar dacă la nivelul Uniunii Europene a fost suspendată aplicarea prevederilor privind responsabilitatea fiscal-bugetară europeană, ca o măsură derogatorie care vizează numai cheltuielile bugetare necesare combaterii efectelor economico-financiare generate de pandemie, această derogare nu vizează însă și alocarea unor resurse bugetare însemnate mai degrabă către consum și fără o sursă financiară certă, măsuri fără efecte în efortul de redresare economică”, spune Klaus Iohannis. 

Cheltuieli precum cea generată de respingerea OUG nr. 123/2020 îndepărtează România de la convergența reală pe termen mediu și lung și reprezintă riscuri strategice și de credibilitate pe piețele financiare pentru România, arată raportul Grupului Euro din cadrul Băncii Naționale a României.

Orice creștere cu impact pronunțat asupra cheltuielilor bugetare poate avea efectul unui derapaj din punct de vedere fiscal, cu importante consecințe asupra ratingului de țară, cu implicații economice negative și o afectare directă a stabilității economiei României, aspecte care, în cele din urmă, se pot reflecta în nivelul de trai al fiecărui individ. Revitalizarea economiei țării noastre, după efectele actualei pandemii, va putea fi realizată doar dacă realocarea resurselor bugetare se va face în mod echilibrat și responsabil, se mai spune în documentul citat. 

Curtea Constituțională a României a respins pe 24 septembrie sesizarea Guvernului privind legea din Parlament care prevedea că alocațiile trebuie dublate și respingerea prevederea din ordonanța de urgență care stabilea creșterea lor etapizată.

Ordonanţa de urgenţă adoptată de Guvern prevedea o creştere de 20% de la 1 septembrie, iar următoarele creşteri să fie făcute de două ori pe an: 20% pe 1 ianuarie şi 1 iulie, până în 2022.

Legea prin care urma să dubleze alocaţiile a fost promulgată pe 14 ianuarie de preşedintele Klaus Iohannis.

Alocaţiile trebuiau să fie dublate de la 150 de lei la 300 de lei, respectiv de la 300 la 600 de lei pentru copiii cu dizabilităţi începând cu 1 martie, dar Guvernul Orban a emis o OUG pentru a proroga termenul din cauza lipsei de bani.

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro