Lansarea noului LG G3 va avea loc pe 27 mai

aprilie 30, 2014

După ce majoritatea companiilor de telefonie au avut lansărie noilor telefoane în acest an, a venit şi rândul celor de la LG. Compania coreeana a trimis invitaţii către evenimentul în cadrul căruia va avea loc dezvăluirea noului smartphone, pe 27 mai în San Francisco, New York şi Londra, iar pe 28 mai în Seoul, Singapore şi Istanbul.

Smartphone-ul nu a fost oficial anunţat, dar nu există foarte multe dubii în legatura cu faptul că cel mai probabil este vorba de noul G3 cu platformă Android. În cadrul unui raport lansat ieri, LG a facut publică dorinţa de a lansa un nou smartphone în al doilea trimestru al acestui an. Se cunoaşte faptul că telefonul va veni şi într-o variantă aurie, dar şi faptul că este posibil ca cei de la LG să fi schimbat carcasa clasică de plastic cu una de metal.

Asemănător cu mesajul pe care Samsung l-a afişat în legătură cu noul S5, care afirma că noua gamă Galaxy revine la origini, asa şi noul slogan al celor de la LG pentru acest smartphone este "To be simple is to be Great". Nu se cunosc informaţii în legatură cu specificaţiile telefonului, sau facilităţile pe care acesta le va aduce, dar totul va ieşi la lumină în următoarea lună.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro