Lactatele, sursa ta de sănătate

aprilie 10, 2014

Lactatele sunt alimente care nu ar trebui să lipsescă din meniul nostru zilnic. Sunt delicioase, sănătoase și se pot combina cu o mulțime de alte ingrediente, risipind orice urmă de rutină din alimentație. Medicii specialişti au constatat că aceste produse oferă o mulţime de beneficii organismului, câteva dintre ele fiind stimularea sistemului imunitar, întărirea oaselor sau prevenirea obezităţii.

Cel mai mare beneficiu al lactatelor este conţinutul ridicat în calciu. Calciul este fundamental pentru metabolismul oaselor, el asigurând densitatea şi forta lor. Însă lactatele nu asigură doar complexul de minerale care ajută la consolidarea sistemului osos, ci, în plus, calciul din lactate are un rol esenţial şi în alte activităţi importante ale organismului uman precum contracţia musculară, coagularea sângelui, reglarea enzimelor. În plus, toţi ne dorim să înaintăm prin vârstă păstrându-ne sănătatatea şi vitalitatea, iar un consum constant de lactate de-a lungul vieţii poate preveni osteoporoza, o boală grea care se instalează odata cu înaintarea în vârstă, dar care poate fi evitată printr-o dieta bogată în lactate.

Consumul de lactate cu fermenți vii (iaurt, kefir, lapte bătut) ajută la menținerea și refacerea florei intestinale sănătoase, stimulând creșterea imunității organismului. De asemenea, lactatele parțial degresate (laptele, iaurtul și brânzeturile fermentate) sunt ideale pentru diete deoarece conțin glucide lente, iar calciul face ca o parte din grăsime să nu fie absorbită din intestin în sânge.

Datorită proprietăţilor lor nutritive excepționale, laptele și produsele lactate sunt alimentele cel mai uşor asimilate de către organism.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro