La Suceava au fost depistate 638 de cazuri de coronavirus. Totalul îmbolnăvirilor pe țară, 2.245

Aproape un sfert din cazurile de contaminare cu coronavirus din România, până la data de 31 martie, au fost depistate la Suceava, a anunțat Grupul de Comunicare Strategică.

Suceava, orașul care se află în carantină totală, a înregistrat primul caz de îmbolnăvire cu coronavirus pe 4 martie. Este vorba despre un bărbat de 71 de ani, venise din Lombardia, unde locuiește fiul său, după un tratament cu citostatice, și a traversat cu autocarul distanța de la Nădlac la Suceava.

Pe 2 martie i s-a făcut rău, s-a dus la Spitalul județean, a fost internat la UPU, unde abia pe 4 martie a fost diagnosticat cu noul coronavirus și transportat câteva ore mai târziu la Spitalul de Boli Infecțioase de la Iași. Vreme de trei zile, omul a stat la terapie intensivă, i s-au făcut mai multe analize și a intrat în contact cu medici, asistente, pacienți.

De asemenea, la Suceava, au fost înregistrate 30 de decese din cauza Covid, toate în Spitalul județean, cu excepția unui bărbat care a murit singur în casă și care a fost testat post mortem (cazul 69). Totalul deceselor comunicate în România până la ora publicării acestei știri este 82 în 10 zile

 

Sursa: europalibera.org