Klaus Iohannis: Ne luptăm să obținem o sumă mai mare în viitorul exercițiu bugetar UE

iunie 19, 2020

Președintele Klaus Iohannis a participat vineri la o videoconferință a Consiliului European în care a fost discutat bugetul multianual 2021-2027 și fondul de revenire/recuperare economică.

Într-o declarație de presă la finalul summitului, Klaus Iohannis a arătat că încă nu există un consens pe cele două teme la nivelul liderilor europeni, urmând ca cele două teme să fie discutate la pachet deoarece toate statele vor să fie lămurite privind cum trebuie abordată suma pentru fondul de recuperare, dar și condițiile de acordare a sumei.

 

Șeful statului a subliniat că obiectivul său este de a obține mai multe fonduri pentru România în viitorul buget european.

„În actualul exercițiu bugetar, România a primit 44 de miliarde de euro. Noi ne luptăm să obținem o sumă mai mare în viitorul exercițiu bugetar și condiții de implementare favorabile pentru România.

Asta înseamnă bani pentru dezvoltare economica, sănătate, autostrăzi și căi ferate, apă și canalizare, educație, energie regenerabilă și multe alte lucruri.

România are nevoie de bani europeni pentru a ajunge din urmă media țărilor din Uniunea Europeană", a precizat președintele Iohannis.

Șeful statului a arătat că discuțiile între liderii europeni vor continua în iulie când ar putea avea loc și primul summit în format fizic după ce întâlnirile au fost mutate în format videoconferință în contextul pandemiei de coronavirus.

 

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro