Klaus Iohannis: Infrastructura, prioritatea zero pentru investițiile cu bani europeni

iulie 29, 2020

Președintele Klaus Iohannis a anunțat miercuri că prioritatea investițiilor cu bani europeni va viza infrastructura.

„Am avut întâlnire cu premierul și mai mulți miniștri, am discutat despre modalitățile de accesare a celor 80 miliarde de euro, bani pe care i-am obținut la negocierile de la Bruxelles. Am stabilit domeniile prioritare în care vom investi masiv. Prioritatea zero e infrastructura. Avem bani să construim autostrăzi, căi ferate, să modernizăm infrastructura energetică și de mediu, să implementăm programe de digitalizare, să investim în infrastructura de educație și sănătate. Avem o șansă extraordinară prin aceste 80 de miliarde de euro și împreună cu guvernul Orban suntem hotărâți să o valorificăm la maximum”, a declarat miercuri președintele Klaus Iohannis.

„României i-au fost alocate 80 de miliarde de euro pentru programe europene. Este o sumă foarte mare și cu acești bani vom fi în situația nu doar de a relansa economia, ci și de a reconstrui România. Pentru a folosi acești bani și pentru a nu ajunge în situația să-i avem doar teoretic, trebuie însă să avem un plan solid și aplicabil. Astăzi, într-o discuție pe care am avut-o cu Guvernul, am corelat proiectele și planurile pe care Executivul le-a pregătit deja, astfel încât să folosim acești bani europeni în cel mai eficient mod posibil, cu un impact major benefic asupra economiei, asupra sistemelor publice și a bunăstării fiecărui român în parte”, a anunțat președintele Klaus Iohannis pe 22 iulie după patru zile și patru nopți de negocieri în Consiliul European.

”Am ajuns în această dimineață la un acord foarte important pentru Europa, un acord extrem de important pentru România. Am obținut pentru țara noastră o sumă impresionantă – 80 miliarde de euro, pe care o vom folosi pentru a reface infrastructura în România, pentru a construi spitale, școli, pentru a moderniza marile sisteme publice. De asemenea, o parte semnificativă din acești bani va fi folosită pentru relansarea economică. Vom merge mai departe, fiindcă acești bani trebuie folosiți pentru reconstrucția României”, a mai declarat la vremea respectivă Klaus Iohannis.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro