Klaus Iohannis, apel pentru respectarea normelor sanitare în campania electorală

august 26, 2020

Președintele Klaus Iohannis a făcut miercuri un apel la respectarea regulilor sanitare în timpul campaniei electorale pentru localele din 27 septembrie. 

„E prima oară când (alegerile - n.r.) se desfășoară în condiții excepționale. O premieră pe care nu și-a dorit-o nimeni dar la care trebuie să ne adaptăm cât mai repede cu putință. Organizarea scrutinului în siguranță este posibilă dacă vom respecta cu toții un set de reguli. Un scenariu cu risc zero nu există, dar dacă toate măsurile speciale sunt aplicate riscul poate fi redus la un minim”, a spus miercuri președintele Klaus Iohannis, într-o conferință de presă susțintă de la Cotroceni.  

 

El a anunțat că a cerut guvernului să facă o campanie de informare cu privire la aceste proceduri „pentru ca toată lumea să știe ce trebuie să facă, ce e permis și ce nu e permis”. 

Președintele Iohannis a făcut un apel la responsabilitate, cu un mesaj adresat special candidaților: „respectați toate aceste reguli și nu îi expuneți pe oameni pericolului infectării”. 

El a avertizat că orice încălcare a normelor va trebuie drastic sancționată. 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro