Klaus Iohannis: Alegerile parlamentare vor avea loc la termen

octombrie 7, 2020

Președintele Klaus Iohannis a exclus posibilitatea amânării alegerilor parlamentare, despre care a spus că vor avea loc pe 6 decembrie „oricâte proiecte de lege ar pune pe masă unii parlamentari”.

Iohannis spune că, într-adevăr, CCR a constatat că parlamentul poate stabili data alegerilor, nu și în momentul actual, când s-a intrat în procedură de alegeri.

„Alegerile vor fi pe 6 decembrie, sunt pregătite deja. Mandatul parlamentului nu poate fi prelungit prin lege, e definit de constituție. Constituția prevede în anumite situații că alegerile pot fi organizate după terminarea mandatului dar nu mai târziu de 3 luni. Oricâte proiecte de legi ar pune pe masă unii parlamentari, care nu se mai satură, aceste lucruri prin constituție nu sunt posibile. Parlamentul poate stabili prin lege anumite lucruri și dacă CCR a constatat că Parlamentul poate stabili data alegerilor, sigur, doar că nu acum când suntem în plină pregătire pentru alegeri”, a spus Klaus Iohannis miercuri, într-o conferință de presă susținută la Palatul Cotroceni.

Klaus Iohannis atrage atenția că o democrație nu poate funcționa fără alegeri și a pledat pentru organizarea lor, dând exemplul organizării localelor care, în opinia sa, au „funcționat rezonabil de bine”, fără incidente epidemiologice.

Șeful statului spune că, în cazul în care numărul de cazuri de Covid-19 ar continua să crească, campania electorală s-ar putea desfășura în condiții mai speciale decât la alegerile locale, dar chiar și așa, alegerile trebuie să aibă loc.

„Nu putem să continuăm fără un Parlament cu puteri depline. Acest Parlament este unul care expiră pe 20 decembrie, așa scrie în Constituție. După care, chiar dacă ar rămâne, nu mai are puteri depline, nu mai poate să dea legi organice”, a mai spus Klaus Iohannis.

El a spus că se poate face campanie mai mult în online decât fizic și că actul de votare în sine nu e cu nimic mai periculos decât mersul la pâine.

„Cu cât am putea să amânăm alegerile? Constituția ne spune maximum trei luni și atunci ajungem la sfârșitul iernii. Nu cred că cineva își imaginează că situația epidemiologică peste trei luni va fi net mai bună în iarnă spre primăvară, față de 6 decembrie. Chiar dacă admitem, condițiile sunt speciale, suntem în pandemie, avem din păcate foarte multe persoane bolnave, trebuie să găsim o formă prin care facem campanie, mai mult online decât fizic, mai mult prin televizor, radio decât fizic și să mergem la vot. Actul de votare în sine nu este mai periculos decât mersul după pâine. Ați văzut, la alegerile locale organizarea a fost bună, au fost circuite diferite pentru intrare și ieșire, s-a dezinfectat, s-a măsurat temperatura, deci lucrurile au fost bine controlate și așa va fi și pe 6 decembrie la alegerile parlamentare”, a adăugat șeful statului.

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro