Klaus Iohannis a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării

septembrie 25, 2020

Președintele Klaus Iohannis a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării pentru marți, 6 octombrie.

„Președintele Klaus Iohannis a decis să convoace Consiliul Suprem de Apărare a Țării, în data de 6 octombrie a.c., începând cu ora 13:00, pentru a analiza problematici care privesc apărarea țării și securitatea națională”, anunță Președinția.

Din CSAT face parte, pe lângă președinte care și conduce consiliul: premierul, ministrul apărării naţionale, ministrul afacerilor interne, ministrul afacerilor externe, ministrul justiţiei, ministrul economiei, ministrul finanţelor publice, directorul Serviciului Român de Informaţii, directorul Serviciului de Informaţii Externe, şeful Statului Major al Apărării şi consilierul prezidențial pentru securitate naţională.

Ultima ședință a CSAT a avut loc pe 27 mai, când s-a discutat, printre altele, noua Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2020-2024, efectivele militare ale României deplasate în zonele de conflict și programul privind transformarea, dezvoltarea și înzestrarea Armatei României până în anul 2026 și în perspectivă.

Președintele Iohannis a subliniat atunci că strategia pe următorii 5 ani va avea ca element cheie siguranța cetățeanului.

Noua strategie va menține ca piloni parteneriatul strategic al României cu Statele Unite, apartenența la Uniunea Europeană și la NATO și va căuta o abordare care să țină cont de amenințările hibride și cibernetice, deteriorarea relațiilor NATO – Rusia.​

 

 

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro