Kingston Digital lanseaza noile carduri microSDHC de 16GB

februarie 18, 2009

Cardurile de mare capacitate oferă o flexibilitate mai mare în gestionarea conţinutului digital

Mobile World Congress, Barcelona, Spain and Fountain Valley, CA USA –
(17 februarie, 2009) -- Kingston Digital, Inc., producător de memorii flash afiliat companiei Kingston Technology Company, Inc., anunţă astăzi lansarea noilor carduri microSDHC Flash de 16GB concepute special pentru telefoanele mobile. Datorită capacităţii extinse, cardurile de 16GB permit stocarea unui număr mult mai variat de fişiere, completând seria cardurilor microSDHC în care sunt incluse şi cardurile de 4GB şi 8GB.

“Funcţiile multiple disponibile pe ultima generaţie de telefoane mobile au condus la creşterea apetitului consumatorilor pentru şi mai mult conţinut digital,” a declarat Wendy Lecot, Flash Business Development Manager în cadrul Kingston Digital. “Astăzi telefoanele sunt folosite tot mai mult ca playere şi camere foto/video portabile. Noile carduri Kingston® microSDHC de 16GB vin în întâmpinarea nevoilor utilizatorilor moderni care au acum posibilitatea să stocheze mai multe fotografii, filme şi fişiere audio, eliminând limitările memoriei interne ale dispozitivelor mobile.”

Cardurile Kingston microSDHC de 16GB pot cuprinde mai mult de 3000 de piese audio*, peste 9000 imagini înregistrate cu o cameră foto de telefon de 5MP**, sau până la 16 ore de clipuri video***, oferind un instrument extrem de comod pentru stocarea, transferul şi rularea conţinutului digital. Cardurile de 16GB sunt total compatibile cu cele mai noi telefoane mobile produse de LG, Motorola, Nokia, RIM şi Sony Ericsson. Cardurile Kingston microSDHC de 16GB (cod produs Kingston: SDC2/16GB) au un preţ estimat de 235 Lei cu TVA, preţ ce include şi adaptorul microSD.

Chiar dacă formatul cardurilor microSDHC este fizic identic cu formatul cardurilor microSD, cardurile microSDHC sunt compatibile cu dispozitivele şi cititoarele microSDHC, nefiind compatibile şi cu dispozitivele şi cititoarele microSD standard.

Avantajele cardurilor microSDHC de 16GB
• Format: Specificaţiile SD, versiunea 2.00
• Versatil: în combinaţie cu un adaptor, pot fi folosite drept carduri SDHC
• Compatibilitate: numai cu dispozitivele/cititoarele microSDHC
• Formatul fişierelor: FAT 32
• Garanţie: lifetime

Specificaţiile cardurilor microSDHC de 16GB
• Capacitate†: 16GB
• Dimensiuni: 11mm x 15mm x 1mm
• Clasa de viteză: Clasa 2: rată minimă de transfer: 2MB/sec.
• Temperatura de operare: de la -25°C la 85°C
• Temperatura de depozitare: de la 40°C la 85°C
• Masă: 1,4g

* Număr aproximativ de piese, asumând o dimensiune de 4MB a fişierelor. Rezultatele pot varia în funcţie de ratele de arhivare şi de dispozitivele folosite.
** Număr aproximativ de imagini în formatul JPEG standard, asumând o dimensiune de 5MP a fişierelor. Dimensiunile fişierelor JPEG variază în funcţie atât de modelul de cameră folosit şi de setările standard, cât şi de rezoluţia selectată de utilizator şi setările de arhivare. Anumite dispozitive mobile nu suportă toate capacităţile cardurilor Flash listate mai sus.
*** Număr aproximativ de clipuri video, asumând o dimensiune a fişierelor de 1,5Mbs în formatul MPEG1. Rezultatele pot varia în funcţie de setările de codare video selectate.
† Notă: O parte din capacitatea de stocare este folosită pentru formatare sau alte funcţii şi, astfel, nu poate fi folosită pentru stocarea de date. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să consultaţi Ghidul Kingston pentru Memoriile Flash la www.kingston.com/Flash_Memory_Guide

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro