Israel, Hamas și SUA ar fi aproape de un acord de eliberare a ostaticilor - Washington Post

noiembrie 19, 2023

Israelul, Statele Unite și Hamas ar fi ajuns la un acord pentru eliberarea a zeci de femei și copii ținuți ostatici în Gaza, în schimbul unei pauze a luptelor de cinci zile. Informația a fost publicată de Washington Post, sâmbătă, care citează surse implicate în negocieri. 

Cu toate acestea, atât prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, cât și oficialii americani au declarat că nu a fost încheiat încă niciun acord.

Eliberarea ostaticilor ar putea începe în următoarele câteva zile, doar dacă nu apar probleme de ultim moment, susțin jurnaliștii de la Washington Post(WP). Informațiile vin de la o sursă care ar fi consultat acordul dintre părți.

În ultimele zile Israelul pare să se pregătească să-și extindă ofensiva împotriva militanților Hamas în sudul Gazei. Atacurile aeriene în această zonă au ucis zeci de palestinieni, inclusiv civili care s-ar fi adăpostit în două școli.

Conform presupusului acord, toate părțile ar îngheța operațiunile de luptă timp de cel puțin cinci zile, iar 50 sau mai mulți ostatici ar fi eliberați în grupuri la fiecare 24 de ore, susține WP.

În mâinile Hamas sunt 240 de ostatici luați în timpul atacului din 7 octombrie în Israel, care a ucis 1.200 de oameni.

Pauza ar fi menită și să permită ca o cantitate mai mare de ajutoare umanitare să ajungă în Gaza. Conform Washington Post, schița acordului a fost elaborată în timpul săptămânilor de negocieri din Qatar.

Premierul israelian Beniamin Netanyahu a negat, însă, sâmbătă, existența acestui acord „În ceea ce privește ostaticii, există multe zvonuri nefondate, multe informații false. Aș dori să precizez: Până acum nu a existat niciun acord. Și vreau să promit: Când este ceva de spus – vă vom anunța.”

Informația a fost negată și de un purtător de cuvânt al Casei Albe. Acesta a declarat că Israelul și Hamas nu au ajuns încă la un acord privind încetarea temporară a focului. A adăugat că SUA continuă să lucreze pentru a obține o astfel de înțelegere..

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro