Ion Mihai Pacepa: acțiuni și efecte. Drumul de la erou la trădător și rolul în slăbirea dictaturii

Moartea fostului general de Securitate Ion Mihai Pacepa a revitalizat dezbaterea, mai mult sau mai puțin bazată pe fapte, în legătură cu rolul său în evoluția internă a regimul comunist și a Securității la finele anilor ’70, dar și în ce privește percepția internă și internațională asupra regimului Ceaușescu înainte de prăbușirea acestuia, în 1989.

Pacepa a fugit în străinătate în iulie 1978, gest descris de majoritatea cercetătorilor drept o lovitură pentru regimul Ceaușescu. Era cel mai înalt oficial comunist care defecta în Vest. Ion Mihai Pacepa a publicat zece ani mai târziu lucrarea „Orizonturi Roșii”, în care oferea detalii despre viața și acțiunile principalilor actori ai regimului, începând cu soții Ceaușescu.

Zeci de ani mai târziu, despre fostul șef adjunct al Direcției de Informații Externe a Securității se vorbește în termeni categorici și de semn contrar. E fie erou, fie trădător, fie geniu al spionajului, fie un om s-a căit și a trecut de partea bună a istoriei.

În opinia cercetătoarei Germina Nagâț, membru al Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) și mulți ani șefa Direcției de Investigații a instituției, imaginea de după plecarea din țară a lui Ion Mihai Pacepa este una care abundă, din păcate, în speculații.

„A fost un șef al Securității pe care CNSAS l-a analizat sub aspectul acțiunilor sale de poliție politică. Pe baza documentelor din arhivă, în 2006 CNSAS a stabilit că, în activitatea de ofițer de Securitate, Pacepa a încălcat drepturile și libertățile fundamentale ale omului. S-a emis chiar o decizie în acest sens - decizia 823/19.10.2006.” Dincolo de fapte, ce s-a întâmplat după plecarea sa din țară, este, spune Germina Nagâț, „la îndemâna oricărei speculații, din păcate. Am citit multe gogomănii zilele astea, despre rolul acestui episod în căderea regimului comunist, despre cât de decisivă a fost plecarea. Comentatorii s-au împărțit ca la fotbal, în suporteri și dușmani, au dramatizat povestea cât au putut.”

Repere biografice:

1951 – Ion Mihai Pacepa intră în Securitate

1956 – devine șef al rezidenței de spionaj din RFG

1966 – 1972 – adjunct al șefului Direcției de Informații Externe (DIE)

1972 – 1978 – consilier al lui Nicolae Ceaușescu pentru securitate națională și dezvoltare tehnologică,

- este prim-adjunct al șefului Departamentului de Informații Externe (DIE)

- secretar de stat la Ministerul de Interne – Consiliul Securităţii Statului

1978 – cere azil politic în Statele Unite în timp ce era șef al Casei Prezidenţiale a României.

1987 – publică „Orizonturi Roșii”

Informația e la îndemână

Germina Nagâț semnalează că multe dintre miturile din jurul personalității lui Ion Mihai Pacepa ar putea fi demontate cu un efort de cercetare.

Din punctul de vedere al statului român el este un ’defector’ reabilitat, dar în același timp este și un fost ofițer al poliției politice, lucru pe care, din câte știu, el nu l-a negat niciodată. Și-a asumat, cel puțin la nivel declarativ, participarea la acțiuni represive, fără niciun dubiu. Pe de altă parte, avem și istoria post-defectare, pe care o vedem zilele astea romanțată și manipulată. E dezamăgitor să văd asta, în condițiile în care arhivele CNSAS sunt deschise, sunt în circuitul public, dosarul lui, dosarul penal instrumentat după defectare se află în arhiva noastră, poate fi citit de orice ziarist, de orice istoric care vrea să scrie pe tema asta. La fel de accesibile sunt și dosarele care privesc ancheta internă de după fuga lui, documente excepționale ca surse de informații. Aflăm din declarațiile date de foștii lui colegi și subalterni lucruri extraordinare pentru înțelegerea mecanismului represiv din România. Or, în loc de asta, citim despre Pacepa pledoarii pro și contra, texte propagandistice fără nicio valoare de cunoaștere pentru publicul larg”, spune cercetătorul CNSAS.

Efectele în plan extern ale plecării lui Ion Mihai Pacepa

Experții consultați de Europe Liberă sunt de acord, la unison, că plecarea lui Ion Mihai Pacepa a avut consecințe concrete și importante. În plan extern, în opinia Germinei Nagâț, „depinde din ce punct de vedere facem evaluarea, și, de obicei, o facem dinspre ruinarea imaginii lui Ceaușescu în exterior. În privința asta, fuga lui Ion Mihai Pacepa a avut un rol decisiv. A fost o lovitură de baros dată statuii de ghips poleit pe care Ceaușescu și-o construise, cu destule eforturi, ca s-o scoată în lume, înfățișat ca un șef de stat deschis către Occident, ca un dizident în blocul comunist. Știm bine că, în realitate, el nu era așa, iar Pacepa știa și mai bine cum stăteau lucrurile. Din punctul ăsta de vedere nu e nicio îndoială, a fost o lovitură cruntă, care a arătat adevărata față a lui Ceaușescu, de dictator primitiv, cinic, dispus la orice, comandantul suprem al unei organizații care era capabilă de crime îngrozitoare, nu doar pe plan intern, ci și pe plan extern. Mă refer la Securitate, desigur. Asta a fost noutatea, marea revelație în acel moment.”

Într-o emisiune difuzată de Radio Europa Liberă la 28 decembrie 1989, jurnalistul Emil Hurezeanu a vorbit despre cum a adaptat pentru radio „Orizonturi roșii” de Ion Mihai Pacepa și despre amenințările securității la adresa Europei Libere când a decis să transmită fragmente din carte.

„Directorul de atunci al Europei Libere, Vlad Georgescu, a fost în America, a primit un prim exemplar din cartea ’Orizonturi roșii’ din partea generalului Pacepa, a venit cu ea la Munchen hotărât ca ea să fie difuzată. Deci, a luat această hotărâre. Câteva zile mai târziu a sosit de la București cumnata sa, care, cu două ore înainte de a primi pașaportul, a fost convocată la Securitate. /.../ I s-a spus la Securitate: ’Dacă Vlad Georgescu transmite această carte, va fi omorât’. A fost un mesaj scurt și cuprinzător. Cumnata lui a venit imediat la Munchen, i-a spus lui Vlad Georgescu acest lucru, Vlad Georgescu a spus: ’Bine. Vom transmite cartea’. /.../ În timpul transmiterii episoadelor pe care le cunoașteți am primit mai multe telefoane de amenințare, chiar în limba arabă, inclusiv conducerea de atunci a postului de radio Europa Liberă. Telefoanele veneau noaptea, scrisorile veneau ziua, le primea îndeosebi Vlad Georgescu care hotărâse transmiterea, ca director; le primeam eu, care făceam selecția și traducerea. Le-am transmis până la capăt”, a povestit jurnalistul Emil Hurezeanu în 28 decembrie 1989.

Ce a urmat în România

„Desigur că au fost și efecte interne, la nivelul organizării Departamentului Securității Statului (DSS - denumirea oficială a Securității), în primul rând a direcțiilor de spionaj extern și contraspionaj. Controlul s-a exercitat mult mai strâns și mult mai dur decât până atunci. Administrativ și organizatoric s-au produs multe schimbări în interiorul DSS, conspirativitatea, normele de lucru, mai ales cele privind păstrarea secretului profesional au devenit mult mai severe. Controlul politic la vârf a fost și el mult mai strict”, spune Germina Nagâț.

În opinia istoricului Cosmin Popa, specializat în studierea regimului comunist, plecarea lui Ion Mihai Pacepa a avut efecte politice interne importante.

Portretul șefului Securității

„Din momentul în care, de la începutul anilor ’70, atunci când a devenit nu numai titularul unei cariere fulminante în serviciile secrete românești, dar în egală măsură consilierul personal și confidentul familiei Ceaușescu, Pacepa a reprezentat și direcția politică pe care o urma statul român. A reprezentat dorința extrem de acerbă a lui Nicolae Ceaușescu de a impulsiona modernizarea economiei românești prin furtul de tehnologie. De aici aceste multiple dimensiuni pe care le-a căpătat personalitatea lui. Pe de o parte, titular al unei cariere fulminante în spionajul românesc, confident al familiei Ceaușescu, om de încredere al familiei Ceaușescu, o bună bucată de vreme fiind persoana care achiziționa de bunuri de lux pentru familia Ceaușescu în străinătate și omul prin care diverși politicieni occidentali, companii occidentale pur și simplu mituiau familia conducătoare din România. Când folosesc acest termen am proprietatea lui pentru că mita pleca de la cartușe de țigări străine și ajungea la bijuterii și bunuri de lux. Și, de asemenea, Ion Mihai Pacepa reprezenta această încercare disperată, aș zice eu, pe fondul unei hotărâri legate de scăderea bruscă a importurilor, hotărârea statului român de a forța modernizarea economică, industrială și tehnologică prin furturi de tehnologie. De aici efectul devastator pe care l-a avut asupra întregului sistem pe care l-a pus în practică familia Ceaușescu, plecarea lui Mihai Pacepa”, spune istoricul Cosmin Popa.

Motivele plecării

Istoricul Cosmin Popa combate categoric teza potrivit căreia Ion Mihai Pacepa căzuse deja în dizgrație la momentul în care a fugit în SUA, prin Germania Federală.

„Faptul că securiști sau conducători ai Securității rămași în țară pomeneau de tot felul de afaceri legate de transporturi ilicite, de tehnică, bunuri de consum din Occident, lucruri pe care securitatea le practica în mod curent”, nu poate sugera că a fugit din motive de acest gen, spune istoricul Cosmin Popa. Nicolae Ceaușescu știa de aceste practici și nu le combătea.

„Când a plecat din România, Mihai Pacepa era cel mai important oficial român în materie de spionaj și nu se afla în dizgrație”, subliniază Cosmin Popa.

Într-un interviu acordat lui Nestor Ratesh la Radio Europa Liberă, la puțin timp după căderea comunismului în România, Ion Mihai Pacepa invocă scrisoarea deschisă trimisă fiicei lui, Dana, publicată în ziarul francez Le Matin în februarie 1985 și transmisă de Radio Europa Liberă. „Vreau să-ți spun ție și prietenilor mei din țară că am luat această decizie pentru a evita să devin un criminal politic, pentru a putea să mă uit drept în ochii tăi și ai lor, pentru a vă arăta vouă și altora drumul către libertate”.

În același interviu, Ion Mihai Pacepa spune că Nicolae Ceaușescu „a ordonat de nenumărate ori, pe vremea când eu am fost acolo, aruncarea în aer a sediilor Europei Libere, mutilarea sau uciderea unora dintre reporterii ei, atentatul împotriva distinsei Monica Lovinescu, organizat cu sprijinul lui Arafat, și încercările repetate de omorâre ale regretatului Emil Georgescu. /.../ În 1978, cu câteva zile înaintea rupturii mele cu el, Ceaușescu voia de-acum capul lui Noël Bernard. „Radu, dă-i Radu!”, zbierase Ceaușescu de câteva ori, ordonând...

Nestor Ratesh: Radu însemnând...

Ion Mihai Pacepa: Radu însemnând radiație. Ăsta a fost numele de cod dat de Ceaușescu unui instrument radioactiv care, din câte cunosc, a fost folosit în mod secret în închisorile românești. ’Radu!’, a zbierat Ceaușescu. ’Radu lui Noël Bernard!’ și a ordonat ca serviciul de spionaj să confecționeze imediat o instalație portabilă de iradiere pe care s-o ascundă în biroul lui Noël Bernard.

Ei bine, din fericire, eu am părăsit țara cu câteva zile mai târziu. Acum, însă, să spun cinstit, sunt convins că Ceaușescu a realizat și folosit acea înspăimântătoare instalație portabilă de iradiere care induce cancerul. După părerea mea este imposibil ca șirul de decese din cauza cancerului care, aș putea spune, au devastat conducerea Europei Libere în ultimii ani să fie doar o simplă coincidență. Să-i luăm pe rând. Primul a fost Emil Georgescu, care a supraviețuit ca prin minune celor 21 de lovituri de cuțit date de un terorist francez plătit de București, care ulterior a fost arestat și condamnat. Al doilea a fost Noël Bernard, urât de Ceaușescu cu toate fibrele ființei sale, urât de Elena cu toate fibrele ființei sale. A venit la rând următorul director al programului românesc, Mihai Cismărescu, amenințat în mod repetat cu moartea de securitate. Și în sfârșit, regretatul Vlad Georgescu, care a murit la opt luni după ce a patronat emisiunile în legătură cu Orizonturi roșii la Europa Liberă. Patru decesuri consecutive.”

Istoricul Vlad Georgescu, director al secției române a postului Europa Liberă, a murit în 1988 în urma unui cancer galopant. Au fost invocate numeroase indicii care trimit la iradierea cu o substanță radioactivă, de Securitate, la fel ca în cazul morții predecesorilor lui Vlad Georgescu: Noel Bernard, care a murit tot în urma unui cancer galopant în 1981, Mihail Cismărescu, aceeași cauză a morții în 1983.

Fragmente din interviul acordat de Ion Mihai Pacepa lui Nestor Ratesh:

Efectele interne imediate

Istoricul Cosmin Popa identifică patru efecte imediate ale defectării lui Ion Mihai Pacepa și a fugii lui în Occident:

„Plecarea lui Pacepa a avut ca efect direct o opțiune hotărâtă, lipsită de orice compromisuri, a lui Nicolae Ceaușescu pentru instaurarea rapidă a unui sistem de clan. Practic, odată cu fuga lui Pacepa, care a reprezentat un eșec personal, Ceaușescu a luat hotărârea să instaureze rapid sistemul de clan la conducerea partidului și statului. Dacă până atunci, pentru că evident procesul fusese inițiat mai devreme, din 1973 cel puțin, dar era oarecum lipsit de constanță chiar dacă Ceaușescu trăgea tot timpul cu ochiul la ceea ce se întâmpla atât în China, dar după înlăturarea fostei soții a lui Mao, mai ales în Corea de Nord, după 1978, sistemul a căpătat consistență, duritate și a fost implementat implacabil, indiferent de semnalele pe care le primea Ceaușescu din interior sau din exterior.”
„Al doilea efect a fost maniera lui Ceaușescu de a conduce. Dacă până atunci mai existau să spunem, nu atât urme de colegialitate în maniera lui de a exercita puterea, ci o oarecare sensibilitate pentru opiniile profesioniștilor din sistem, pentru că ei au existat, după cum există și acum. Începând de la momentul plecării lui Pacepa, Ceaușescu nu va face decât să ia decizii potrivit propriilor percepții, indiferent de semnalele de ordin profesional sau politic pe care le primea din jurul lui. Practic, el încetează de atunci să mai aibă fie și măcar aparența unui dialog cu cei care îl înconjurau”.
„Un al treilea efect, extrem de important, a fost creșterea masivă a dimensiunii opresive a politicii lui Ceaușescu, dimensiune opresivă care se contura încă dinainte, însă ce se întâmplă după 1978 este o punere accelerată în practică a acestei politici. Este vorba despre circulație, înăsprirea legislației referitoare la călătorii, la întâlnirile cu străinii, controlul oricăror mijloace autonome de răspândire a informației, ceea ce nu a făcut decât să accelereze criza structurală în care intrase regimul, aș zice, încă de la mijlocul anilor ’70, dar care nu se făcuse simțită cu atâta duritate, așa cum s-a simțit după fuga lui Mihai Pacepa”.
„Un alt efect extrem de important a fost revenirea masivă la practicile, moravurile și modalitățile de exercitare a competențelor Securității în stilul anilor ’50. Practic aveam de-a face cu o revenire la o securitate represivă de tip proletar din anii ’50, de unde si explozia unor personaje grotești precum Pleșiță și alții ca el.”

Ascultați-l aici pe Vlad Georgescu, despre cartea „Orizonturi roșii”:

Compromiterea sistemului de securitate al lui Ceaușescu

Punctul însă imediat după momentul iulie 1978, după cum explică directorul Muzeului Ororilor Comunismului, istoricul Alexandru Groza, plecarea lui Ion Mihai Pacepa „a dus la compromiterea sistemului de securitate externă pe care-l avea Nicolae Ceaușescu, ceea ce din punctul de vedere al destructurării regimurilor totalitare poate fi un succes, dacă ne referim la strategia de destructurare a sistemului de supraveghere a unui stat comunist. Dar nu s-a destructurat supravegherea internă, care a rămas constantă, presiunea a rămas la fel de constantă, ba chiar limitările oamenilor au devenit și mai mari. Plecarea lui Pacepa a închis și mai mult granițele, iar deconspirarea tuturor agenților după plecarea lui a implicat un proces foarte alambicat și costisitor din partea statului român din acea perioadă, de recreare a rețelelor de informare externă. Element de comparație este Ryszard Kukliński, tot un fel de Pacepa al Poloniei, doar că modul său de operare a fost oarecum diferit, în sensul în care a stat mai mult în sistem pentru a furniza tot felul de materiale referitoare la Pactul de la Varșovia și la tratatele care se puneau în discuție, mișcări de trupe, tocmai pentru a fortifica cumva NATO”.

„Pacepa a profitat de un gol. Un gol de persoane care să provină din interiorul sistemului. Pe când, Kukliński, chiar și în perioada în care începuse să fie deconspirat și să se afle că lucrează, el tot a rămas în Polonia. Și practic, el nu a dat informații împotriva propriului stat, a dat informații împotriva Uniunii Sovietice. De aceea, de multe ori Pacepa este considerat un trădător, pentru că informațiile pe care le-a dat au compromis sistemul de securitate al României”, spune Alexandru Groza.

Din perspectiva unor cercetări riguroase, aceste aspecte nu îl fac pe Ion Mihai Pacepa nici erou, nici trădător, deși au fost trase ambele concluzii. „Eu vă aduc un argument de ce se poate spune că este trădător dar, în același timp, aduc și un argument pro: prin faptul că el a defectat a distrus în mare măsură rețeaua informatică, rețea informatică care crea presiuni asupra factorilor de decizie externi, în special prin cabinete, prin ambasade, asupra disidenților români care fugiseră în străinătate și apucaseră deja să aibă o voce. Practic, rețeaua de influență s-a diminuat. Deci, impactul pozitiv că a distrus sistemul de Securitate românesc este diminuarea presiunii asupra disidenților, dar, în același timp, și crearea de costuri interne majore ca să recreezi rețeaua”, conchide Alexandru Groza, care precizează că factual, nici momentul plecării nu poate fi analizat în termeni absoluți. „Pe baza informațiilor pe care le avem se poate susține că Pacepa, într-o anumită măsură, nu mai era unul dintre preferații regimului. Dar asta nu certifică teoria conform căreia el urma să fie eliminat. Dacă ar mai fi stat, poate că-l mai mențineau.”

Atunci și acum

Despre rolul lui Mihai Pacepa în destructurarea comunismului românesc, istoricul Cosmin Popa spune că „Mihai Pacepa a aruncat o sămânță căzută, aparent, pe un sol steril, dar care pe măsură ce lucrurile s-au degradat în România, a început să încolțească, arătând putreziciunea regimului Ceaușescu în deplinătatea ei. Ceea ce a făcut Pacepa e că a dat o lovitură graduală, dar cu nimic mai puțin ucigătoare, credibilității ceaușismului”, spune Cosmin Popa. Și din această perspectivă, pentru că „nu pare că a scris ’Orizonturi Roșii’ cu pistolul la tâmplă, a fost un om care și-a redescoperit conștiința”.

Politologul Vladimir Tismăneanu punctează,în textul publicat de Europa Liberă Moldova la moartea lui Ion Mihai Pacepa, că „oricum l-am privi si judeca, cartea sa 'Orizonturi roșii' a contribuit la demascarea Marii Minciuni. După ruptura cu dictatura pe care o servise, a devenit un adversar ireconciliabil al comunismului. Securiștii îl urau de moarte, l-au considerat trădător. În realitate, ei trădau suveranitatea poporului. Nu ne-am înâlnit niciodată față în față. Am vorbit zeci de ore la telefon. Avea o admirabilă liniște interioară. Era împăcat cu sine. Știa ca păcătuise, se căise. Sincer si necruțător cu sine. Așa va rămâne n amintirea mea."

În căutarea echilibrului. Trădător sau înger?

Pentru cercetătorul Germina Nagâț, „echilibru ar însemna măcar cunoașterea faptelor simple. Până la interpretare, trebuie să înțelegem ce a făcut, cum s-a întâmplat și ce s-a întâmplat fără eroizări sau ’recapitulări’ care seamănă cu scenarii de film ce nu au susținere documentată. E dezamăgitor să văd asta în condițiile în care arhivele CNSAS sunt deschise, sunt în circuitul public, dosarul lui, dosarul penal instrumentat după defectare se află la CNSAS, poate fi citit, de asemenea dosarul care privește ancheta internă de după fuga lui, care este excepțional ca sursă de informații. Se văd în declarațiile date de foștii lui colegi lucruri extraordinare pentru înțelegerea mecanismului represiv din România. În loc de rigoare, se face propagandă pro sau contra, e dezamăgitor.

Trebuie să luăm în considerare tot: și ce a fost înaintea fugii și lovitura pe care i-a dat-o lui Ceaușescu și participarea lui la acțiunile represive ale securității.”

„Pacepa s-a transformat aproape într-un personaj romantic, hiperbolizat: ba a fost erou, ba a fost trădător. N-a fost nici una, nici alta. N-a trădat țara, l-a trădat pe dictator și organizația lui de ciomăgari, dar asta nu-l face un înger.

Îmi pare rău să văd că multe detalii care sunt importante în portretul acestui personaj sunt omise cu totul, ori nu s-au știut niciodată,” spune Germina Nagâț.

Sursa: europalibera.org