Iohannis: Sper ca în viitorul cât mai apropiat să beneficiem de un vaccin împotriva Covid-19. Până atunci, purtați mască!

august 12, 2020

Președintele Klaus Iohannis a făcut și miercuri un apel la cetățenii români să poarte mască și să păstreze distanța socială în contextul în care miercuri au fost raportate 1415 cazuri noi de coronavirus, în ultimele 24 de ore. ”Este mult prea mult”, a spus Klaus Iohannis.

El a amintit că România va fi printre primii beneficiari ai vaccinului anti-Covid, imediat cum acesta va exista și va fi achiziționat de Uniunea Europeană, dar a spus că, până atunci, singura modalitate de protecție rămân masca și distanțarea socială.

El a spus că nu există niciun motiv ca România, membră a Uniunii Europene, să achiziționeze un vaccin din Rusia, despre care a amintit că a primit nicio validare externă. 

Principalele declarații ale președintelui:

„Dragi români, astăzi din păcate avem iarăşi un record total nedorit peste 1.400 de persoane găsite de ieri până astăzi cu COVID 19. Este prea mult şi vă rog, vă invit pe toţi purtaţi mască, păstraţi distanţa ca să scăpăm de epidemie”, a spus şeful statului într-o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni.
El a arătat că a avut miercuri o discuţie cu ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.
„Este important pentru români să ştie că la acest moment în UE nu există un vaccin acceptat, aprobat, însă UE sprijină mai multe proiecte de cercetare şi sperăm ca într-un viitor cât se poate de apropiat să beneficieze de un vaccin. România este parte din acest efort şi România s-a înscris la UE în prima etapă pentru 10 milioane de doze de vaccin atunci când primul vaccin va fi disponibil în UE”, a spus şeful statului.
El a precizat că se pot organiza alegerile locale dacă epidemia nu se agravează faţă de situaţia din prezent şi se iau măsuri sanitare stricte.
„Asta cu ‘am fost acuzaţi’ sună puţin ciudat. Aşa funcţionează democraţia, din când în când se ţin alegeri. Ele trebuiau să se ţină în iunie, nu s-au putut organiza atunci fiindcă nu s-a găsit o cale de organizare cu măsuri de siguranţă suficiente. Acum s-au amânat, Parlamentul a decis că alegerile locale să aibă loc pe 27. Deci asta nu am stabilit nici eu, nici Guvernul, a fost stabilit de Parlament, ca să ne înţelegem foarte bine cine pe cine acuză de ceva. După părerea mea, dacă epidemia nu se agravează faţă de situaţia de acum şi se iau măsuri sanitare stricte se pot organiza aceste alegeri, însă care este numărul critic când nu se mai pot organiza alegeri, asta trebuie să ne spună Ministerul Sănătăţii şi Institutul Naţional de Sănătate Publică”, a afirmat Iohannis.

Principalele declarații ale președintelui:

Dragi români, astăzi din păcate avem iarăși un record total nedorit, peste 1400 de persoane găsite de ieri până azi cu COVID-19. E prea mult, este mult prea mult și vă rog, vă invit pe toți purtați masca, păstrați distanța ca să scăpăm rapid de această epidemie.
Am discutat azi la prânz cu ministrul Sănătății.
Este important pentru români să știe că la acest moment în UE nu există un vaccin acceptat, aprobat, însă UE sprijină mai multe proiecte de cercetare și sperăm ca într-un viitor cât mai apropiat să beneficiem de vaccin.
România e parte din acest efort și s-a înscris la UE în prima etapă pentru 10 milioane de doze atunci când un vaccin va fi disponibil în UE.
Dar la acest moment nu există un vaccin aprobat în UE.
E o temă care din păcate va reveni, care în mod ușor de înțeles produce îngrijorare.
Ne apropiem de alegeri, de începutul anului școlar și trebuie să ne asigurăm că toate măsurile sunt luate.
Am vrut să știu foarte detaliat de la ministrul Sănătățioi să știu ce măsuri sunt pregătite și cred că oamenii lucrează serios.
Încă o dată purtați mască, păpstrați distanța ca să scăpăm de această epidemie.

Întrebări din partea jurnaliștilor:

Antena 1: Ce credeți despre faptul că șefii poliției române au mers în m iez de noapte să negocieze înmormântarea lui Emi Pian?

Aceste chestiuni sunt foarte îngrijorătoare. Am discutat de 2 ori cu minsitrul de Interne și șeful Poliției. La nivelul MAI e o preocupare rală, dar să nu ne aștetpăm să se rezolve peste noapte. prea mulți ani în timpul guvernării PSD acești interlopi au fost tolerați. Lupta este de durată.

Libertatea: Ați fost acuzați că doriți organizarea alegerilor cu orice preț. Nu a fost anunțat un plan clar privind criteriile care ar duce la amânarea alegerilor.

Așa funcționează democrația, din când în când se țin alegeri. Nu s-au putut organiza în iunie cu măsuri de siguranță suficiente. Parlamentul a decis să aibă loc pe 27. Nu am stabilit nici eu, nici Guvernul. După părerea mea, dacă epidemia nu se agravează față de situația de acum și se iau măsuri stricte se pot organiza alegeri. Care e momentul critic când nu se pot organiza alegeri trebuie să ne spună MS și INSP.

Epoch Times Romania: Cum vedeți racolările de primari PSD în PNL? Dacă moțiunea de cenzură trece ne putem aștepta la un guvern de uniunea națională?

Pot să vă spun franc: nu văd cu ochi buni aceste racolări. Simplu. Eu am fost dintotdeauna împotriva traseismului. E o boală gravă a politicii românești. Eu nu mi-am schimbat opinia. Coaliții post-moțiune: întâi să vedem moțiunea, apoi votul pe moțiune, să facem consultări și în mod sigur nu vom avea guvern PSD.

Realitatea Plus: La cât ajunge deficitul bugetar, scăderea economică? Procentul pentru creșterea pensiilor e 14%?

Am discutat cu premierul, dar despre date concrete va discuta guvernul, când are pregătit proiectul de rectificare și îl va prezenta public

Digi24: Ați discutat dacă actuala lege a carantinei e declarată neconstituțională?

Am mai fost în situația în care legea carantinei a fost scoacă din funcție. Atunci PSD a tras prea mult de timp și ne-am trezit în situația cu foarte mulți bolnavi. Acum au fost atacate 2 articole și sunt destul de optimist în privința evoluției. Dacă se declară neconstituționale, cred că Parlamentul nu își permite încă o tergiversare.

Adevărul: Credeți că moțiunea va trece și, dacă da, unde va pleca Guvernul, acasă sau la pușcărie cum a zis Marcel Ciolacu?

Atunci când a fost înlăturat guvernul PSD din fericire toată lumea a știut că avem un guvern minoritar până la alegeri. Dacă la început toată lumea a înțeles că cineva trebuie să guvernze, în scurt timp PSD a făcut pasiune din a depune moțiuni trebuie, nu trebuie. Nu trebuie, e un demers strict populist. Mai sunt câîteva luni până la alegeri. probabil PSD vrea să convingă că se opune unui guvern care gestionează criza, care pregătește alegerile. Vom urmări cu mare atenție dacă trece sau nu trece. Eu nu-mi doresc să treacă moțiunea.

PRO TV: Ar putea România să ia în calcul încheierea unui precontract cu Rusia pentru vaccin?

Nu există validare externă pentru acel vaccin. România e în UE și încheie precontracte în UE.

B1 TV: Există un plan pentru distanțarea în școli?

Toate aceste chestiuni trebuie lămurite în plan local. Nu este posibil să stabilim de la bucurești dacă într-o școală din brăila sau altă parte poate să înceapă școala îân bune condiții. Întotdeauna se găsesc soluții dacă se dorește găsirea acestor soluții. Dacă un primar spune că nu are soluții atunci nu văd de ce ar candida în continuare pentru poziția de primar.

Antena 3: Primiți rapoarte care cer testarea masivă a populației, aplicată deja în țări din vest. Aveți o explicație pentru că în Ro nu se întâmplă?

În România există o testare destul de masivă. Avem peste 14000 de testări din oficiu în 24 de ore și peste 8000 la cerere. Am depășit binișor 20000 de testări pe zi, ceea ce ne încadrează între țările care testează mult.

TVR: Voturile din parlament arată că PSD are majoritatea să treacă moțiunea de cenzură. Spuneați că nu vom avea guvern PSD. Ce scenarii aveți și ce șanse sunt să avem guvern interimar?

Haideți să vedem mai întâi moțiunea. Părerea mea este că e neavenită politic. Dacă trece vom vedea când se votează. Nu sunt dispus să intru într-un joc populist ordinar al PSD, care vrea să arate că are foarte mulți parlamentari. PSD nu a venit cu nicio soluție și nicio abordare serioasă. Însă sunt ahtiați după putere și știm că suferă că nu mai sunt conectați la resursele bugetare. Dar dacă vor să facă așa ceva pentru România nu este bine.

Agerpres: Această majoritate a respins OUG cu majorarea alocațiile. Cum vedeți situația? V-a comunicat Guvernul un plan B?

Se vede o totală lipsă de responsabilitate la Parlament, la PSD. În România normală orice parlamentar caută să se implice pentru binele cetățeneaului. PSD încearcă să complice problemele și să creeze noi și noi probleme care altfel nu ar fi existat. Și eu și Guvernul vream să creștem alocațiile, dar trebuie să existe și bani. Guvernul a venit cu o creșțtere etapizată, totuși. PSD nu are treabă cu România, românii, bugetul public, ci cu propriile manevre electoraliste.

Digi24.ro: Calculul greșit pentru scenariile de începere a școlilor, Spania pusă pe lista galbenă și apoi scoasă – cine răspunde pentru aceste erori? Se impune o remaniere, o demitere, o demisie?

Într-o situația de încărcătură, erori se întâmpîă. Sub această presiune enormă se întâmplă anumite date care ulterior se constată puțin eronate. Eu i-am iertat pentru greșeala prin care m-au expus în fața opiniei publice și cred că opinia publică a înțeles că a fost o eroare de comunicare.

G4Media.ro: Dosarul 10 august. procurorul șef DIICOT Giorgiana Hosu a decis redeschidera anchetei dar a trimis greșit cererea către Curtea de Apel. Nu e singura incompetență a dnei Hosu în acest dosar, ajungând să-și infirme propriul dosar la care a lucrat. Ați numit-o pe dna Hosu în funcția de procuror șef DIICOT. Sunteți mulțumit cum a gestionat dosarul, credeți că ar fi nevoie de schimbarea ei din funcție?

În continuare consider că acest dosar e extrem de important pentru noi ca și națiune. trebuie să se facă lumină. În același timp, și eu și dvs. și mulți de aici ne-am luptat să consolidăm o justiție inependentă unde politicienii nu se amestecă în dosare. mă rezum la a spune că e bine că dosarul va fi cercetat mai în profunzime și cred că justiția își va face datoria și la final vom avea o situație clară asupra vinovăției sau nevinovăției unora. Nu fac o vânătoare de vrăjitoare și important e ca vinovații să fie trași la răspundere din dosarul 10 august. Atunci când va veni o evaluare, atunci o va face altcineva și nu eu.

Radio România: Problema clanurilor interlope ar trebui dezbătută în CSAT?

Personal am discutat în câteva rânduri cu responbsabilii în aceste chestiuni și știu că se lucrează foarte serios pentru a combate aceste clanuri sau crima organizată. Eu sunt convins că ministerele implicate și instituțiile implicate vor face ordine. Și da, este o problemă de siguranță a cetățeanului.

Defense Romania: Poziția României legată de disputele privitoare la implementarea tehnologiei 5G?

Noi ne dorim rețele sigure, care nu sunt sub controlul altor state decât cele declarate, care satisfac nevoile și ale firmelor și ale cetățenilor. Se lucrează pe legislația specială privind rețelele 5g pentru a preveni intrarea pe piață a unor firme cu alte interese.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro