Iohannis atacă la CCR legea care transferă Palatul administrativ din Focșani în subordinea lui Oprișan

iulie 2, 2020

Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat joi Curtea Constituțională cu privire la legea care trece un imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Instituţiei Prefectului - judeţul Vrancea, în domeniul public al judeţului Vrancea şi în administrarea Consiliului Judeţean Vrancea.

„Prin conţinutul său normativ, legea dedusă controlului de constituţionalitate contravine art. 1 alin. (4) şi alin. (5), art. 61 alin. (1), art. 102 alin. (1), art. 120 alin. (1), precum şi art. 147 alin. (4) din Constituţie", spune şeful statului în sesizarea de neconstituţionalitate transmisă preşedintelui CCR, Valer Dorneanu, arătând că Parlamentul i-a transmis această lege în vederea promulgării pe 15 iunie.

Administrația prezidențială spune că bunul imobil, format din clădire şi teren aferent, situat în municipiul Focşani, nu reprezintă un bun proprietate publică exclusivă.

„Având în vedere că bunurile supuse transferului prin legea criticată nu constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice, în lipsa unei declaraţii exprese a legii organice, acestea ar fi trebuit trecute din proprietatea publică a statului în aceea a unităţii administrativ-teritoriale prin hotărâre a Guvernului, la cererea Consiliului Judeţean Vrancea", spune Iohannis.

Legea, spune președintele, a fost adoptată prin nesocotirea dispoziţiilor art. 860 din Codul Civil, coroborat cu art. 292 alin. (1) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, și cu încălcarea principiului legalităţii din Constituţie.

De asemenea, nerespectarea procedurii legale şi lipsa manifestării de voinţă a Consiliului Judeţean Vrancea atrage şi încălcarea art. 120 alin. (1) din Constituţie ce consacră principiul autonomiei locale.

În cazul în care Parlamentul îşi arogă competenţa de legiferare, în condiţiile, domeniul şi cu finalitatea urmărite, se încalcă principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, mai spune șeful statului.

Totodată, acceptarea ideii potrivit căreia Parlamentul îşi poate exercita competenţa de autoritate legiuitoare în mod discreţionar, oricând şi în orice condiţii, adoptând legi în domenii care aparţin în exclusivitate actelor cu caracter infralegal, administrativ, ar echivala cu o abatere de la prerogativele constituţionale ale acestei autorităţi, consacrate de art. 61 alin. (1) din Constituţie, şi transformarea acesteia în autoritate publică executivă, aspect ce contravine şi prevederilor art. 102 alin. (1) din Constituţie ce consacră rolul Guvernului.

Președintele invocă și jurisprudenţa constantă prin care s-a statuat interdicţia reglementării transferului interdomenial al bunurilor proprietate publică prin lege cu caracter individual.

„Faţă de această jurisprudenţă constantă a Curţii Constituţionale, apreciem că Legea pentru trecerea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Instituţiei Prefectului - Judeţul Vrancea, în domeniul public al Judeţului Vrancea şi în administrarea Consiliului Judeţean Vrancea contravine şi dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie. În concluzie, legea dedusă controlului de constituţionalitate a fost adoptată cu încălcarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, a principiului legalităţii şi a principiului autonomiei locale, precum şi cu nesocotirea rolului constituţional al Parlamentului, al Guvernului, dar şi celui al Curţii Constituţionale", se indică în sesizarea la CCR.

În concluzie, președintele cere CCR să admită sesizarea de neconstituţionalitate şi să constate că Legea pentru trecerea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Instituţiei Prefectului - Judeţul Vrancea, în domeniul public al Judeţului Vrancea şi în administrarea Consiliului Judeţean Vrancea este neconstituţională în ansamblul său.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro