Iohannis așteaptă de la MAE evaluare ca să decidă dacă se înscrie în alianța anti-China

iulie 29, 2020

„Este evident că balanța geopolitică de putere se schimbă, cum se schimbă și balanța geopolitică economică. Aceste lucruri ne afectează și pe noi, poate nu așa direct ca pe alţii, dar toată lumea este afectată de schimbările în balanța puterii globale.

În consecință, am luat act de această declarație, vom face propria evaluare și diplomația română vă asigur că are capacitatea să analizeze și să dea un răspuns pe măsură la aceste schimbări geopolitice”, a răspuns miercuri președintele Klaus Iohannis cu privire la poziționarea României față de propunerea secretarului de stat al SUA de constituire a unei coaliții internaționale pentru contracararea amenințării reprezentate de regimul comunist de la Beijing.

Secretarul de stat american Mike Pompeo a îndemnat la realizarea unui coaliții internaționale pentru a contracara influența Chinei și a acuzat Beijingul că a exploatat pandemia de coronavirus pentru propriile interese.

Declarațiile au fost făcute în cadrul unei deplasări la Londra în care Mike Pompeo a discutat cu premierul britanic Boris Johnson și ministrul de Externe, Dominic Raab, și în contextul în care tensiunile dintre Vest și China s-au accentuat pe fondul lipsei de transparență a Beijingului privind izbucnirea pandemiei de coronavirus, a abuzurilor continue la adresa drepturilor omului și a acuzațiilor de implicare în atacuri cibernetice.

Pompeo a cerut ca „fiecare stat care înțelege libertatea și democrația și valorile ei" să recunoască amenințarea reprezentată de China.

„Credem că întreaga lume trebuie să lucreze împreună pentru a asigura că fiecare țară, inclusiv China, se comportă în sistemul internațional într-o măsură corespunzătoare și consistentă cu ordinea internațională", a afirmat Mike Pompeo.

„Vrem ca fiecare țară să lucreze pentru a respinge eforturile Partidului Comunist Chinez în toate dimensiunile pe care le-am menționat. (...) Sperăm că putem construi o coaliție care să arate Partidului Comunist Chinez că nu este în cel mai bun interes al său să se angreneze în astfel de comportamente", a mai solicitat secretarul de stat al SUA.

Șeful Departamentul de Stat al SUA a lansat un atac și la adresa directorului general al Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreyesus, în timpul unui întâlniri cu mai mulți parlamentari britanici.

Pompeo a spus că Tedros Adhanom a fost „cumpărat" de guvernul chinez, iar alegerea sa a dus la „moartea unor britanici" și a precizat că își fundamentează afirmațiile pe „informații concrete", dar fără a numi sursa lor.

El a mai numit Organizația Mondială a Sănătății drept o organizație „politică, nu una bazată pe dovezi științifice".

Secretarul de stat a continuat, astfel, retorica Washigtonul, potrivit căreia OMS a eșuat în a preveni pandemia de coronavirus printr-o reacție târzie prin care ar fi protejat China unde au fost înregistrat primul focar de coronavirus la finalul lui 2019. SUA, cel mai mare finanțator al organizației, și-a anunțat retragerea din OMS.

Liderul diplomației americane a mai afirmat că a avut discuții „constructive" cu Boris Johnson privind evoluțiile din Hong Kong, încălcarea dreptului omului în Xianjing, implicarea Chinei în dezvoltarea rețelelor viitoare de telecomunicații - în contextul în care Marea Britanie a eliminat compania chineză Huawei din viitoarele rețele 5G, dar și acordul comercial dintre Statele Unite și Marea Britanie ca urmare a ieșirii din Uniunea Europeană.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro