Invitatie | Vizita de studiu la Unitatea Protejata ...

mai 31, 2011

31 mai 2011, TimiÅŸoara

Fundaţia „Pentru Voi” are plăcerea de a invita specialiştii care lucrează în domeniul dizabilităţii intelectuale din regiunea sud-vest să participe la o vizită de studiu a Unităţii Protejate „Pentru Voi”. Vizita de studiu va avea loc în data de 1 iulie 2011 la Timişoara.

Programul vizitei cuprinde prezentarea serviciilor furnizate de Fundaţia „Pentru Voi” şi a activităţii desfăşurate de către persoanele cu dizabilităţi intelectuale în cadrul Unităţii Protejate „Pentru Voi”.

În cei 15 ani de activitate, Fundaţia „Pentru Voi” a fost apreciată ca model de bună practică atât la nivel naţional cât şi internaţional. Astfel, în anul 2003 a fost numită „Model de excelenţă în furnizarea de servicii sociale comunitare pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale” de către Institutul pentru Sănătate Mentală Budapesta. În anul 2008 a adus Marele Premiu al Galei Societăţii Civile la Timişoara şi premiul Handinnov – pentru inovaţie în dizabilitate acordat de Preşedenţiei Franceză a Uniunii Europene. Luna aceasta a fost premiată la Gala anuală United Way pentru cel mai bun program derulat de ONG-uri la categoria Integrare Socială şi Profesională!

Invitaţia se adresează exclusiv persoanelor care nu au mai participat la evenimente organizate de organizaţia noastră în cadrul proiectului Economia socială – o şansă pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale.

Costurile de transport, cazarea (pentru noaptea de 31 mai în camere single), mic dejun (în data de 1 iulie) şi masa de prânz (in data de 1 iulie) sunt acoperite de organizatori. Mai multe detalii la www.pentruvoi.ro.

Pentru a confirma participarea dvs. la ... » citeste tot comunicatul pe LivePR.ro - Invitatie | Vizita de studiu la Unitatea Protejata ...

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro