Investitie de 4 milioane euro intr-o noua fabrica de tractoare in Romania!

februarie 15, 2007

Companiile romanesti SEMANATOAREA S.A. si MYO-O S.A. s-au asociat cu producatorul belarus MTZ in vederea infiintarii in Romania a unei noi fabrici de tractoare. Noua companie mixta, ROMBEL TRAKTORS S.A., a luat nastere prin asocierea celor trei companii in care MTZ Belarus va controla jumatate din actiuni, iar SEMANATOAREA S.A. va detine un pachet de 20% din totalul actiunilor. Restul de 30 % vor fi impartite intre societatea MYO-O S.A. si alte persoane fizice romane.

Investitia in valoare de cca. 4 milioane euro va fi realizata in participatie egala de catre partile romana si belarusa si va avea in vedere facilitatile de productie, linia de asamblare, licentele aferente produselor, soft-urile de proiectare si control, dar si training-ul personalului.

ROMBEL TRAKTORS isi propune sa produca anual 4000 de tractoare destinate in principal pietei interne, dar si exportului.

«Decizia de implicare in productia de tractoare prin asocierea cu un producator traditional vine ca o confirmare a intentiilor companiei noastre de a dezvolta o gama integrata de masini agricole, urmand tendinta existenta pe plan mondial la toti marii producatori. Vom face exact ceea ce ne-am propus: vom fabrica tractoare in Romania atat pentru piata interna, cat si pentru cea externa. Acest obiectiv l-am reiterat si atunci cand ne-am declarat intentiile fata de producatorul roman, uzinele Tractorul Brasov.», declara Ion Radulea, Presedintele companiei MYO-O SA.

Inca de la preluarea pachetului majoritar al SEMANATOAREA S.A., in anul 2000, grupul MYO-O si-a exprimat optiunea in vederea extinderii portofoliului de masini agricole. Aceasta dorinta a stat si la baza interesul sau declarat pentru preluarea uzinelor Tractorul Brasov, cu intentia de a genera si dezvolta cea mai mare platforma integrata de productie masini agricole din Romania, sub comanda aceluiasi grup.

Primele utilaje fabricate de ROMBEL TRAKTORS vor fi disponibile pe piata autohtona incepand cu a doua jumatate a anului 2007 si vor fi distribuite prin reteaua nationala de centre de distributie MYO-O, care cuprinde sase centre regionale: Buzau, Arad, Craiova, Roman, Constanta si Brasov. (atitudinea.ro)

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro