Investitie de 2 milioane EUR in primul business center din Oradea

februarie 19, 2008

Antreprenorul General Grandhill Construct este aproape de finalizarea lucrarilor la cel mai de anvergura proiect de acest gen din Oradea - constructia primului Business Center !

Grandhill Construct, antreprenorul general al primului business center din Oradea - o investitie de 2 milioane EUR, este pe ultima suta de metri cu pregatirile pentru inaugurarea oficiala. Imobilul proiectat si realizat la standarde europene, este aproape gata de a-si primi "locatarii", spatiile de birouri oferite spre inchiriere fiind in proportie de 80 % contractate deja. Proiectat de arhitectul Szilagyi Ladislau si executat de Grandhill Construct, cladirea are o suprafata totala de 2100 mp. Amplasat intr-o zona in plina expansiune si deosebit de atractiva pentru mediul de afaceri, imobilul va gazdui la parter doua agentii bancare. Etajele 1 - 4 sunt destinate exclusiv birourilor, avand o suprafata totala de 360 mp fiecare nivel.Compania Prometalic, din Oradea, a realizat fatada cortina a cladirii, inclusiv tamplaria interioara. De asemenea, pentru placarea exterioara a imobilului s-a optat pentru utilizarea de panouri compozite Alucobond, de culoare gri, profilele si feroneria aferente fiind marca Alumil.
Elementul de noutate si in acelasi timp de interes, atat pentru mediul de afaceri cat si pentru partea turistica a orasului, o constituie cafeneaua si terasa circulabila amplasate la ultimul nivel al cladirii care ofera o panorama deosebita a imprejurimilor. Parcarea proprie a cladirii, cu un numar de 50 de locuri rezolva o problema deosebit de stringenta pe plan local, stiut fiind faptul ca locurile de parcare sunt insuficiente si foarte greu de accesat.
Pentru o informare cat mai completa, Grandhill Business Center pune la dispozitia celor interesati un website propriu de prezentare www.gbc-oradea.com. De asemenea, detaliile de contact, inclusiv cele ale departamentului de marketing pentru cererile de oferta sunt facute publice pe www.gbc-oradea.com
In mai putin de 2 saptamani, Grandhill Business Center va intra in circuitul oportunitatilor de afaceri oradean!

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro