Galerie foto Discursul susţinut de premierul Mihai Tudose la investirea in Parlament [Check against delivery] Mihai Tudose: Prea Fericirea Voastră, Inalt Prea Sfinţia Voastră, domnilor preşedinţi, stimaţi membri ai corpului diplomatic, domnule preşedinte al Senatului, domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor, doamnelor şi domnilor parlamentari, domnilor miniştri, stimaţi colegi, Mi s-a incredinţat azi o sarcină grea: să conduc un nou guvern al coaliţiei PSD-ALDE. E un moment politic pe care, probabil, viitorul il va explica mai bine decat putem noi acum, aşa că eu mă voi referi in continuare la aspectele ce ţin in special de partea economică, la momentul economic. Sunt un om tehnic, un om al cifrelor şi al termenelor exacte şi pot să vă spun că Romania se află intr-un moment economic bun. Avem creştere economică, avem creşterea industriei, avem creşterea veniturilor, o creştere a consumului. Ceea ce ne lipseşte e o creştere viguroasă a investiţiilor şi o creştere a veniturilor la buget. Pentru acest lucru, imi place să cred că am fost adus in fruntea acestui guvern, pentru a improspăta atitudinea pe care guvernul o are faţă de investiţii şi venituri şi investitori. Vă asigur că nu există alte obiective, in ceea ce mă priveşte, decat implementarea programului de guvernare şi recuperarea intarzierilor apărute pe parcurs. Guvernul Grindeanu, din care mulţi dintre noi, cei de aici, am făcut parte, a dus lucrurile intr-o direcţie bună. Dar pentru ceea ce şi-a propus guvernarea PSD-ALDE, nu este de ajuns. Nu vreau să critic ceea ce a fost, dar inţeleg că a existat o frană, iar mie mi s-a spus să transform această frană in acceleraţie, iar asta am să fac. La investirea fostului guvern, in ianuarie, premierul Grindeanu a vorbit despre o guvernare normală. A fost un discurs normal, frumos şi l-am aplaudat cu toţii atunci. Azi inţeleg că problema principală a acestui guvern a fost tocmai acea normalitate, acea normalitate relaxată. Eu cred că astăzi Romania are nevoie, dimpotrivă, de un guvern nerelaxat, un guvern aflat in stare de alertă, de concentrare, de preocupare, de efort permanent, un guvern preocupat de termene şi realizări, de construcţii, de date, de lansări şi inaugurări. Un guvern preocupat de responsabilitate şi performanţă. Dacă vrem ca aceste promisiuni făcute in campanie să devină realitate, trebuie să uităm starea de normalitate. Cine vrea normalitate, să işi ia un serviciu cu program fix. In acest guvern, dragi colegi miniştri, se va munci non-stop, se va lucra pentru a recupera ceea ce s-a pierdut şi s-a intarziat. Şi nu vor fi doar demersuri de efort, ci vom aprecia demersurile de rezultat. Acesta este motivul pentru care sper că inţelegeţi - stăm cu toţii astăzi in faţa Parlamentului Romaniei - e singura noastră şansă şi singura cale de a ne atinge obiectivele economice. Ii asigur pe toţi că ne vom angaja cu toată energia de care dispunem in atingerea obiectivului programului de guvernare. Vor fi completări ale programului, ca urmare a intarzierilor şi defecţunilor din primele şase luni. Finalitatea va fi aceeaşi, scopurile mari răman intacte. Ceea ce am promis in campanie va fi realizat. Noul guvern şi-a sporit, după cum vedeţi, forţele, sunt acum in cateva poziţii de miniştri oameni de la varful partidului, oameni cu greutate şi cu experienţă. Asta arată că PSD işi asumă in mod clar, cert, in cel mai mare grad responsabilitatea politică asupra programului economic. Guvernului ii va fi mai uşor să stăpanească administraţia centrală, să obţină sprijin legislativ, să comunice cu partidul, să fie mai bine reprezentat politic. Guvernul va fi mai eficient. Am fost propus in această funcţie de către preşedintele Liviu Dragnea, acceptat de către preşedintele Klaus Iohannis pentru a da un impuls in special investiţiilor şi creşterii veniturilor de la buget şi nu vreau să inşel increderea acordată. Fondul suveran de investiţii şi dezvoltare, unul dintre cele mai puternice instrumente investiţionale ale acestui program, este gata de ceva timp. Ca ministru al economiei, m-am ocupat de construcţia lui. Acum, Fondul va deveni operaţional in cel mai scurt timp şi acesta va reprezenta un semnal foarte puternic dat de Romania mediului de afaceri intern şi internaţional. Un alt obiectiv mai important al guvernului, după primele şase luni de guvernare, este creşterea incasărilor bugetare, in condiţiile unei creşteri economice susţinute şi a creşterii investiţiilor. Vor fi luate foarte rapid măsuri pentru creşterea eficienţei ANAF. Romania a avut in primul trimestru al anului 2017 o creştere economică mult peste media europeană. Pentru a continua acest trend este nevoie de investiţii in infrastructură, dar şi de investitori străini. Vă asigur că vom face investiţiile şi vă asigur că vom avea şi investitorii. Un alt capitol in care trebuie să continuăm să lucrăm intens este cel al fondurilor europene. Acest capitol reprezintă o sursă esenţială de finanţare a dezvoltării, pe langă FSDI şi incasările bugetare. Guvernul va urmări consolidarea Parteneriatului Strategic cu SUA, dezvoltarea relaţiilor cu partenerii strategici din Uniunea Europeană, cu Germania şi Franţa, precum şi, de asemenea, cu toate celelalte ţări ale Uniunii Europene. Funcţionarii publici din ministere vor fi implicaţi intr-o muncă susţinută de analiză şi elaborare a proiectelor de lege. Avem nevoie ca aceste proiecte să fie elaborate cu celeritate, dar fără a afecta calitatea lor. Guvernul va respecta toate angajamentele externe ale Romaniei care privesc indicatori macroeconomici, inclusiv şi in primul rand cel care limitează deficitul bugetar la 3%. Justiţia va fi un domeniu important al guvernării PSD. Cred cu tărie că totul trebuie să plece de la respectarea legii fundamentale, Constituţia Romaniei, şi, implicit, a deciziilor Curţii Constituţionale. Nu putem cere cetăţenilor să respecte deciziile judecătoreşti, dacă hotărarile celei mai importante instanţe, instanţa constituţională, nu sunt puse in aplicare, sunt contestate şi uneori ridiculizate. Legile trebuie să fie clare, in acord cu Constituţia şi cu reglementările europene, iar cei care impart dreptatea să fie independenţi, in spiritul şi litera legii, fără nicio imixtiune din partea nimănui sau nicio presiune din parte nimănui. Acest guvern va trebui - şi o va face - să aplice legea salarizării unitare, o lege extrem de importantă, care va avea un impact multianual la nivel bugetar, dar şi un impact social foarte important. Sunt o mulţime de urgenţe pentru acest guvern: de la industrie la agricultură, de la infrastructură la taxe, de la sănătate la educaţie. Cele mai multe se găsesc in programul de guvernare. Trebuie să dăm doar cateva pagini inainte, să ajungem la zi. Vom ajunge şi vom recupera aceste intarzieri. Stimaţi colegi, sunt parlamentar vechi, ştiu foarte bine care sunt aşteptările dumneavoastră mai ales in raport cu prim-ministrul, dar şi cu miniştrii. Voi acorda relaţiei cu dumneavoastră, cu Parlamentul, importanţa cuvenită instituţiei reprezentative a statului roman. Voi fi prezent in Parlament de cate ori va fi nevoie, de cate ori voi fi chemat sau de cate ori o lege importantă va necesita susţinere la cel mai inalt nivel guvernamental. Le voi cere, de asemenea, tuturor miniştrilor să facă acelaşi lucru, să participe la procesul de dezbatere, atat in plen, cat şi la comisie. Cred, in egală măsură, că partidul care şi-a asumat guvernarea şi programul de guvernare, PSD, impreună cu partenerul său de coaliţie, ALDE, au dreptul la legitimitatea de a controla săptămanal, lunar sau de cate ori consideră necesar ritmul de implementare a programului de guvernare. Să nu uităm că acest scop al guvernării nu este puterea in sine, ci folosirea ei in beneficiul oamenilor, o bunăstare stabilă, durabilă, pe termen lung, dar incepand de maine. De aceea, guvernul pe care vi-l prezint astăzi este obligat să existe doar pentru asta. Nu există, o spun incă o dată, o altă raţiune pentru care acest guvern este astăzi aici, iar dacă ar exista alta, nu aş fi eu astăzi aici. Ţinand cont de toate acestea, domnilor colegi, stimaţi colegi, domnilor senatori şi deputaţi ai Romaniei, vă solicit votul dumneavoastră de incredere. Vă mulţumesc! Lista de propuneri pentru membrii guvernului: prim-ministru Mihai Tudose, viceprim-ministru şi ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţie Publică şi Fonduri Europene, doamna Sevil Shhaideh, ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb, viceprim-ministru şi ministrul mediului, Graţiela Leocadia Gavrilescu, viceprim-ministru, Marcel Ciolacu, ministrul Economiei, Mihai Fifor, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Viorel Meleşcanu, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, ministrul Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu, ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Lucian Romaşcanu, ministrul Educaţiei Naţionale, Liviu Marian Pop, ministrul Cercetării şi Inovării, Lucian Puiu Georgescu, ministrul Energiei, Toma Florian Petcu, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, ministrul Apelor şi Pădurilor, Doina Pană, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia Olguţa Vasilescu, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Lucian Şova, ministrul Sănătăţii, Florian Dorel Bodog, ministrul Tineretului şi Sportului, Marius Alexandru Dunca, ministrul Transporturilor, Alexandru Răzvan Cuc, ministrul Consultării Publice şi Dialogului Social, Gabriel Petrea, ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ilan Laufer, ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, şi ministrul pentru Romanii de Pretutindeni, Andreea Păstirnac.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro