Întrevederea prim-ministrului României, Viorica Dăncilă, cu președintele Parlamentului European, Antonio Tajani

octombrie 3, 2018

Galerie foto Prim-ministrul Romaniei, Viorica Dăncilă, a avut astăzi, 3 octombrie 2018, la Strasbourg, o intrevedere cu președintele Parlamentului European, Antonio Tajani. Discuțiile celor doi oficiali s-au concentrat pe aspecte legate de pregătirea și exercitarea de către Romania a Președinției Consiliului UE, in prima jumătate a anului 2019. Prim-ministrul a reafirmat angajamentul său şi al Guvernului Romaniei pentru asigurarea unei bune pregătiri a Preşedinţiei romane, precum şi pentru consolidarea proiectului european. De asemenea, a evidențiat faptul că Parlamentul European este un partener esențial pentru Romania, in procesul de pregătire a Preşedinţiei şi are un rol important in aprofundarea construcţiei europene şi apropierea cetăţenilor de instituţiile Uniunii. Totodată, cei doi oficiali au purtat o discuţie constructivă referitoare la reformele din domeniul justiţiei realizate in Romania. Prim-ministrul Viorica Dăncilă a reafirmat că modificările aduse legilor justiţiei urmăresc alinierea la legislaţia europeană şi s-au efectuat in deplină transparenţă şi in dialog cu partenerii europeni, inclusiv cu Comisia de la Veneţia. In context, premierul şi-a reafirmat deschiderea pentru continuarea dialogului cu această instituţie. De asemenea, șeful executivului a adus in discuţie subiectul protocoalelor secrete dintre serviciile de informații și diferite instituții judiciare din Romania, arătand că pentru Guvernul Romaniei, respectarea drepturilor cetăţenilor este o preocupare constantă.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro