Întrevederea premierului Viorica Dăncilă cu președintele Comitetului Economic și Social European, Luca Jahier

noiembrie 13, 2018

Galerie foto Prim-ministrul Romaniei, Viorica Dăncilă, l-a primit marți, 13 noiembrie 2018, la Palatul Victoria, pe Luca Jahier, președintele Comitetului Economic și Social European (CESE). Intrevederea este inscrisă in calendarul dens de dialog al Guvernului Romaniei cu partenerii europeni, state membre sau instituții europene, din semestrul al doilea al acestui an. Discuțiile au vizat in principal aspecte privind Președinția Romaniei la Consiliul Uniunii Europene, mandat pe care Romania il va exercita, in premieră, in perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2019, accentul fiind pus pe perspectivele de colaborare din primul semestru al anului viitor. Prim-ministrul Viorica Dăncilă a trecut in revistă principalele dimensiuni ale agendei de lucru a Președinției Romaniei la Consiliul Uniunii Europene, precum și evoluția procesului de pregătire la nivel intern, exprimand in acest sens aprecieri pentru implicarea membrilor romani ai Comitetului Economic și Social European in procesul larg de consultare in vederea elaborării temelor prioritare care constituie baza Programului de lucru al Președinției Romaniei la Consiliul Uniunii Europene. Premierul Romaniei a reamintit obiectivul asumat de Romania de a pune cetățeanul european in prim-planul activității sale, pe perioada exercitării Președinției Consiliului Uniunii Europene, și a subliniat necesitatea menținerii unității statelor membre, idee ce se regăsește și in motto-ul ce va fi utilizat pe perioada mandatului: - Coeziunea, o valoare comună europeană- . De asemenea, a salutat eforturile Comitetului Economic și Social European de a oferi o punte de legătură intre instituțiile Uniunii Europene și societatea europeană in ansamblul său, precum și rolul CESE in promovarea unei Uniuni Europene mai participative și mai apropiate de cetățenii europeni. Președintele CESE a transmis invitația părții romane de a prezenta prioritățile Președinției Romaniei la Consiliul UE in cadrul reuniunii plenare a CESE din ianuarie 2019. De asemenea, s-a discutat despre invitarea Președintelui CESE la Summit-ul organizat la Sibiu in luna mai 2019. Informații suplimentare: Comitetul Economic și Social European (CESE) este un organ consultativ al UE format din reprezentanți ai organizațiilor sindicatelor, patronatelor și ai altor grupuri de interese. CESE transmite avize pe probleme europene către Comisia Europeană, Consiliul UE și Parlamentul European, acționand, astfel, ca o punte intre instituțiile europene cu rol de decizie și cetățenii UE.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro