Întrevederea premierului Viorica Dăncilă cu omologul său slovac, Peter Pellegrini

septembrie 11, 2018

Galerie foto Declaraţii comune de presă ale premierului Viorica Dăncilă şi omologului său slovac, Peter Pellegrini [Check against delivery] Viorica Dăncilă: Doresc să adresez mulțumiri domnului Peter Pellegrini, prim-ministru al Republicii Slovace, pentru că a acceptat invitația de a vizita Romania şi pentru consultările de substanță pe care le-am avut. In cadrul intrevederii, am exprimat convingerea că va fi menținut in continuare nivelul foarte bun al relațiilor interguvernamentale, desfășurate sub auspiciile unor momente istorice de excepție. Mă refer la aniversarea centenarului celor două ţări, 25 de ani de la reluarea relațiilor diplomatice dintre Romania şi Slovacia, precum şi marcarea a 50 de ani de la Primăvara de la Praga. Am discutat cu domnul prim-ministru slovac despre consolidarea relațiilor şi cooperării bilaterale, inclusiv la nivel sectorial. O atenţie specială am acordat-o dialogului pe probleme strategice, şi anume domeniilor apărare, cu accent pe misiunile la care militarii romani şi slovaci participă, dar şi pe domeniul energiei. Am examinat inițiative relevante privind securitatea energetică, interconectivitatea rețelelor de transport şi coridoarelor de tranzit, reiterand sprijinul Romaniei pentru proiectul BRUA, dar şi pentru alte formate de cooperare regională, care ar putea aduce valoare adăugată in ceea ce privește securitatea aprovizionării. In cadrul dialogului am apreciat evoluția relațiilor economice şi am accentuat importanța consolidării schimburilor comerciale bilaterale şi a dinamizării procesului investițional dintre ţările noastre. Am menționat, de asemenea, activitatea celor 628 de firme slovace in Romania. Munca, afacerile sociale şi afacerile interne reprezintă, de asemenea, domenii de interes in cooperarea noastră bilaterală. De altfel, astăzi a fost semnat de către ministerele de resort un protocol de cooperare bilaterală in domeniul inspecției muncii de care urmează să beneficieze lucrătorii romani angajați pe piaţa muncii din Slovacia. Doresc să remarc nivelul deosebit al cooperării noastre in domeniul afacerilor interne. Se remarcă, de exemplu, schimbul de informații operative şi cooperarea in combaterea traficului internaţional de droguri. Cooperarea bilaterală in materie de educaţie, in domeniul culturii, a reprezentat, de asemenea, un subiect abordat cu omologul meu slovac. Vreau să menționez că 28 de universităţi romanești au acorduri cu 21 de universităţi slovace, prin care dezvoltă programe de cercetare universitară şi programe de studiu, existand lectorate in limba slovacă şi de limba romană in capitalele noastre. Extindem astăzi această cooperare prin semnarea programului de cooperare bilaterală in domeniul educaţiei la nivel ministerial. Totodată, am discutat despre aprofundarea dialogului şi cooperării privind comunitatea romanească din Slovacia şi minoritatea slovacă din Romania. Prezența acestora reprezintă punți de legătură importante in dezvoltarea relațiilor dintre popoarele noastre. De asemenea, am adresat aprecieri prim-ministrului slovac pentru modul in care autorităţile locale şi centrale din Slovacia prețuiesc şi comemorează memoria militarilor romani care s-au jertfit şi au luptat pentru eliberarea teritoriului slovac in timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. In ceea ce privește agenda europeană, am acordat o atenţie specială subiectelor care se vor afla prioritar in programul președinției romane la Consiliul UE. Am evidențiat, in special, faptul că politica de coeziune are o valoare atat simbolică pentru avansarea Uniunii, cat şi una concretă, generatoare de valoare adăugată certă, in direcția asigurării convergenței şi reducerii diferențelor de dezvoltare. Atat Slovacia, cat şi Romania, in calitate de beneficiare ale acestei politici, sunt dovada clară a importanței acestei politici in plan european. In acest context, am subliniat faptul că Romania va acorda, pe durata mandatului la președinția romană a Consiliului Uniunii Europene, o atenţie prioritară avansării negocierilor cu privire la viitorul cadru financiar multianual 2021-2027. In ceea ce privește securitatea internă a UE, am evidențiat faptul că obiectivul consolidării Europei siguranței va reprezenta unul dintre pilonii pe care definim prioritățile Romaniei pe durata mandatului nostru. Ne propunem să acordăm o atenţie deosebită eforturilor de asigurare a unui cadru consolidat de securitate internă in Uniunea Europeană, in beneficiul cetăţenilor europeni şi de sprijinire a restaurării funcționalității spațiului Schengen. Aceasta va fi incă o oportunitate pentru noi de a demonstra valoarea adăugată a Romaniei in realizarea obiectivelor in materie de securitate. Am exprimat disponibilitatea de a coopera indeaproape cu partea slovacă pe parcursul exercitării președinției in exerciţiu a OSCE, mai ales in perspectiva deținerii de către Romania a Președinției Consiliului Uniunii Europene, in primul semestru al anului 2019. Vă mulţumesc incă o dată, domnule prim-ministru, pentru prezența dumneavoastră la Bucureşti şi pentru dialogul de substanță pe care l-am avut cu acest prilej. Peter Pellegrini: Stimată doamnă prim-ministru, stimați miniştri, apreciez in mod deosebit posibilitatea de a vizita Romania, deoarece această vizită confirmă din nou relațiile noastre bilaterale standard şi peste standard. Avem o istorie comună şi apreciez in mod deosebit faptul că Romania a fost prima ţară care a recunoscut Slovacia ca stat in anul 1992. De asemenea, apreciez poziția Romaniei din trecut. Armata romană a luptat in Al II-lea Război Mondial in Slovacia şi a eliberat aproape o treime din teritoriul ţării noastre. De asemenea, națiunea noastră şi Slovacia apreciază poziția Romaniei de a nu interveni in invazia ţării noastre din 1968. De asemenea, vă mulţumesc foarte mult pentru acest lucru. Romania reprezintă un partener comercial deosebit de important pentru Slovacia, se situează pe poziția a 11-a in cadrul exporturilor noastre şi, de asemenea, sunt mulțumit fiindcă colaborarea noastră economică are o tendință crescătoare. Schimburile comerciale reciproce dintre Romania şi Slovacia au atins 2,7 miliarde de euro anul trecut. Noi ne dorim foarte mult ca această tendință pozitivă să-şi păstreze parcursul. Doamna prim-ministru a menționat toate obiectivele pe care le-am avut pe agenda de astăzi. Slovacia apreciază pozitiv activitatea Romaniei in preluarea președinției Uniunii Europene. Slovacia işi oferă serviciile in a ajuta Romania, avand in vedere că a deținut deja președinția Uniunii Europene. Dorim să facem asta şi din poziția de președinte al formatului V4, de la Vişegrad, deoarece consider că această colaborare intre cele două președinții, a Uniunii Europene şi formatului V4, va contribui la o prosperitate şi o democrație a societăților noastre. De asemenea, va aduce o contribuție in avansarea relațiilor in Balcanii de Est şi integrarea acestora in structurile Uniunii Europene. Am discutat şi despre migrație şi aici aş dori să menționez că pentru o mai bună protejare a Uniunii Europene este necesară o extindere a Spațiului Schengen. Este foarte important ca frontierele Spațiului Schengen să avanseze către sud, iar opinia Slovaciei este că, dacă cineva indeplinește condițiile Schengen şi se demonstrează că este pregătit pe partea tehnică, ar trebui să fie inclus in spaţiul Schengen. Este inacceptabil ca acceptarea sau neacceptarea intrării in Schengen să fie condiționată de chestiuni politice, deoarece acest lucru nu este benefic pentru politica europeană. Am asigurat-o pe doamna prim-ministru că Slovacia susţine integrarea Romaniei in Spaţiul Schengen. Sunt, de asemenea, foarte bucuros că avem puncte comune in ceea ce privește politica energetică şi susținem proiectele East Stream şi BRUA şi, de asemenea, avem o poziție de refuz in acceptarea proiectului Nord Stream 2. In 2019, Slovacia va deţine președinția OSCE şi Slovacia are in vedere eforturile Romaniei de a deveni membru al acestui club. Doresc să confirm că Slovacia va susţine obținerea calității de membru a Romaniei in acest club. Dorim mult succes președinției Romaniei! Suntem siguri că Romania va avea succes in acest rol, chiar dacă poziția Romaniei va fi foarte grea, deoarece va trebui să facă faţă Brexit-ului şi alegerilor parlamentare. Sunt sigur că aceste provocări care vor apărea pe parcurs vor fi bine manageriate. In incheiere, doamnă prim-ministru, aş dori să vă mulţumesc pentru grija pe care o acordați minorității slovace. Slovacilor le merge foarte bine in Romania şi au un trai bun. Pe de altă parte, aş dori să menționez că şi Slovacia depune toate eforturile pentru a asigura romanilor care au venit in Slovacia condiții bune. In aceste timpuri, doamnă prim-ministru, vă doresc multă energie, mult succes, doresc toate cele bune Romaniei şi națiunii romane! Şi mă bucur pentru o viitoare colaborare reciprocă.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro