Galerie foto In cadrul vizitei pe care o efectuează la Vatican și Sfantul Scaun, prim-ministrul Viorica Dăncilă s-a intalnit, la data de 11 mai 2018, cu Cardinalul Pietro Parolin, Secretar de Stat al Sanctității Sale Papa Francisc. Cei doi interlocutori și-au exprimat satisfacția pentru excelentul nivel al relațiilor bilaterale dintre Romania și Sfantul Scaun, evidențiate atat la nivel politic, cat și in domeniul cultural și educațional. A fost reiterată recunoaşterea de care se bucură in Romania Biserica Catolică ca partener pentru binele comun al intregii societăţi și contributor la patrimoniul spiritual, istoric și cultural romanesc. In acest sens, s-au discutat și o serie de aspecte concrete, de interes pentru activitatea din Romania a Bisericii Catolice și Bisericii Greco-Catolice. Premierul Viorica Dăncilă a exprimat aprecierea pentru susţinerea de către Biserica Catolică a comunităţilor romaneşti din diaspora, inclusiv prin găzduirea multor comunități religioase romanești, ortodoxe sau catolice, din Europa Occidentală. De asemenea, prim-ministrul Viorica Dăncilă şi Cardinalul Pietro Parolin şi-au manifestat intenţia de a continua negocierile privind semnarea unui Acord privind colaborarea şi recunoaşterea reciprocă a diplomelor in domeniul invăţămantului universitar. Un loc important in cadrul discuțiilor a revenit agendei internaționale, unde au fost evidențiate similitudini de abordare pe dosarele de actualitate. Au fost abordate cu prioritate temele legate de viitorul Europei (inclusiv in contextul preluării de către Romania a Președinției Consiliului UE in 2019), problematica migranților și refugiaților, precum și situația Procesului de Pace din Orientul Mijlociu.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro