Galerie foto In contextul vizitei sale oficiale la Doha, Prim-ministrul Romaniei, doamna Viorica Dăncilă, a avut astăzi, 7 noiembrie 2018, o intrevedere cu președintele Qatar Investment Authority (QIA), domnul Mansoor bin Ebrahim Al Mahmoud. Șeful Executivului de la București a prezentat președintelui QIA, fondul suveran al statului qatarez, inființat in 2005 și care ocupă un rol important in creionarea Viziunii Naționale 2030 din Statul Qatar, principalele proiecte pe care statul roman urmărește să le dezvolte prin intermediul unor parteneriate de tip public-privat, menționand că acestea sunt garantate de către statul roman. Ulterior, premierul roman a avut o intrevedere la nivelul conducerii Qatar Foundation, organizație non-guvernamentală care acționează in sprijinul dezvoltării următoarelor generații de lideri ai Statului Qatar, prin concentrarea activității asupra domeniilor educației, cercetării și dezvoltării comunității. Intrevederea a prilejuit un schimb de opinii asupra stadiului relației bilaterale romano-qatareze, cu accent asupra elementelor sectoriale reprezentate de sănătate, educație și cultură. Premierul Romaniei a exprimat apreciere față de activitatea Qatar Foundation, in domeniul educației și al drepturilor femeilor, evocand eforturile deosebite ale organizației pe linia inființării de școli și universități pentru femei in Statul Qatar. Totodată, prim-ministrul Viorica Dăncilă a exprimat interesul Romaniei pentru crearea unui centru regional de cercetare-inovare in științe biologice și biomedicale, avand in vedere experiența vastă a Statului Qatar in domeniu. Partea qatareză a exprimat interes pentru cooperarea in domeniul cercetării și inovării și a invitat studenții romani să participe la programele organizate de Fundație. De asemenea, in contextul dorinței de aprofundare a legăturilor economice intre cele două state, prim-ministrul Romaniei a avut o intrevedere cu Sheikh Faisal bin Qassim Al Thani, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri Qatarezi, care o oferit o cină in onoarea premierului roman.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro