Întrevedere Zuckerman-Aurescu. Visa Waiver, pe agenda discuțiilor

mai 22, 2020

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu l-a primit vineri pe ambasadorul SUA la București, Adrian Zuckerman. 

Cei doi oficiali au discutat despre cooperarea bilaterală în contextul pandemiei de COVID-19, despre anunțul privind retragerea Statelor Unite din Tratatul Cer Deschis, evoluțiile din Republica Moldova, programul Visa Waiver, aderarea României la OECD și perspectivele Inițiativei celor Trei Mări, transmite Ministerul Afacerilor Externe.

Ambasadorul Zuckerman a înmânat ministrului Bogdan Aurescu informarea oficială prin care SUA anunță oficial decizia de retragere din Tratatul Cer Deschis, care va intra în vigoare la 6 luni după data anunțului.

Șeful diplomației române i-a transmis ambasadorului american că România împărtășește preocuparea Statelor Unite, partener strategic și aliat extrem de important în cadrul NATO, cu privire la implementarea selectivă pe care Federația Rusă a avut-o în ceea ce privește prevederile Tratatului Cer Deschis, în special prin impunerea unor limite artificiale de aplicare, care nu corespund spiritului Tratatului.

Bogdan Aurescu a mai spus că România înțelege poziția SUA de a se retrage din acest Tratat și a asigurat că România va depune în continuare eforturi pentru ca la nivelul Alianței să existe o abordare unitară și fermă, care să determine Rusia ca în următoarele 6 luni, la finalul cărora notificarea ieșirii SUA din Tratat își va produce efectele juridice, să revină la implementarea deplină a acestuia.

Ambasadorul Adrian Zuckerman a transmis mulțumirile SUA pentru reacția și abordarea României și a propus ca România și SUA să mențină un dialog apropiat pe această temă în următoarea perioadă.

Totodată, cei doi oficiali au discutat despre perspectivele aprofundării Parteneriatului Strategic România-SUA în ansamblul său și au exprimat satisfacție pentru cooperarea foarte bună dintre România și SUA, inclusiv în context COVID-19, în ceea ce privește sprijinul reciproc în vederea repatrierii cetățenilor, sprijinul SUA pentru transportul și achiziția de echipament medical pentru România, ajutorul de 800 de mii de dolari pentru combaterea pandemiei.

Ministrul Bogdan Aurescu a reamintit, în acest context, că România va trimite în perioada următoare o delegație militară formată inclusiv din personal medical în SUA, în contextul pandemiei.

Un alt subiect important de pe agenda de discuție ridicat de către ministrul Bogdan Aurescu a fost facilitarea accesului României în programul Visa Waiver, acest demers având impact deosebit pentru cetățenii români, inclusiv în ceea ce privește contactele people-to-people, oportunitățile investiționale și economice, schimburile educaționale și nu numai.

Ambasadorul Zuckerman a asigurat că acordă o atenție deosebită acestui obiectiv comun și că analizează în profunzime modalitățile prin care autoritățile române și cele americane pot colabora pentru obținerea unor rezultate concrete.

În ceea ce privește aderarea României la OCDE, ministrul Bogdan Aurescu a evidențiat că acesta continuă să fie un obiectiv prioritar al Guvernului României, iar ambasadorul Adrian Zuckerman a asigurat că SUA susține deplin acest obiectiv al României.

Totodată, au fost trecute în revistă evoluțiile pozitive înregistrate pe palierul Inițiativei celor Trei Mări, inclusiv în contextul anunțului recent făcut de SUA cu privire la alocarea a sumei de 1 miliard de dolari pentru investiții în proiecte energetice în cadrul Inițiativei, precum și a deciziei recente a unor țări precum Estonia, Letonia și Ungaria de a se alătura Fondului de Investiții al Inițiativei celor Trei Mări, la care România participă deja. A fost agreată continuarea coordonării apropiate dintre România și SUA în pregătirea eficientă a rezultatelor Summit-ului Inițiativei celor Trei Mări de la Tallinn, din octombrie, inclusiv în ceea ce privește dezvoltarea Fondului de Investiții și implementarea proiectelor prioritare de interconectivitate ale Inițiativei.

Ministrul Bogdan Aurescu și ambasadorul Adrian Zuckerman au avut un schimb de opinii și cu privire la evoluțiile din Republica Moldova. Ministrul Bogdan Aurescu a punctat elementele cele mai importante din cadrul vizitei pe care a realizat-o la Chișinău, la 30 aprilie 2020, în contextul pachetului consistent de sprijin acordat de România cetățenilor din R. Moldova, în eforturile de combatere a pandemiei de COVID-19, concretizat prin trimiterea unei echipe medicale și donarea unor echipamente medicale, medicamente și dispozitive medicale în valoare de cca 3,5 milioane de Euro.

Cei doi oficiali au agreat ca SUA și România să continue coordonarea pe linia încurajării autorităților din R. Moldova pentru intensificarea, în mod consecvent și credibil, a reformelor necesare apropierii de UE și respectarea, pe deplin, a principiilor democratice și ale statului de drept.

Șeful diplomației române a arătat că România va continua să urmărească cu prioritate respectarea intereselor și așteptărilor legitime ale cetățenilor din Republica Moldova, parcursul european fiind singurul în măsură să asigure dezvoltarea economică și socială a Republicii Moldova în beneficiul direct al cetățenilor săi.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro