Intrevedere cu presedintele Republicii Cipru

martie 15, 2007

România şi Ciprul consideră că o cooperare regională este mult mai eficientă decât una strict bilaterală, întrucât susţinerea unor interese comune de către mai multe state reprezintă o voce mai puternică în Europa – aceasta este una dintre concluziile desprinse în cadrul întrevederii de astăzi dintre primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu şi preşedintele Ciprului, Tassos Papadopoulos.
Acest tip de cooperare între statele din sud-estul Europei – România, Bulgaria, Grecia şi Cipru – se poate concentra pe dimensiunea economică, cu precădere pe cea energetică.

Totodată, statele sud-est europene ar putea iniţia mecanisme de cooperare pentru a prezenta poziţii comune în faţa UE.

Pe de altă parte, cei doi oficiali au apreciat că este important să se identifice domeniile care pot să ofere oportunităţi de afaceri pentru dezvoltarea cooperării dintre România şi Cipru.

Preşedintele Ciprului a evocat, în acest context, turismul, precizând că, în acest moment numărul turiştilor ciprioţi care vizitează România este de două ori mai mare decât cel al românilor care vizitează Ciprul.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro