Galerie foto Prim-ministrul Mihai Tudose a avut astăzi o intalnire, la Palatul Victoria, cu membrii Coaliției Naționale pentru Modernizarea Romaniei. S-a stabilit, cu acest prilej, ca astfel de intalniri să aibă loc periodic, pe subiectele majore de interes public, sau ori de cate ori este nevoie, pe aspecte punctuale, la nivel de grupuri de lucru. Susțin continuarea acestui dialog, pentru a găsi impreună soluțiile cele mai bune la problemele pe care ni le semnalați, dar și mijloacele de implementare, a declarat premierul Mihai Tudose. Principalele subiecte discutate la intalnirea de astăzi de la Palatul Victoria au fost legate de aplicarea noilor prevederi ale legii salarizării in sectorul bugetar, cu accent pe aplicarea ei in domeniul invățămantului preuniversitar și universitar, precum și problema pensiilor speciale militare și efectele măsurilor anunțate de Guvern in acest domeniu. Alte subiecte discutate pe larg au vizat domeniul transporturilor și al infrastructurii rutiere și feroviare, principalul aspect analizat fiind legat de modificările care pot fi aduse legislației in domeniul achizițiilor publice și care ar putea debloca proiectele majore de infrastructură afectate de contestarea licitațiilor. La intalnirea premierului Mihai Tudose cu membrii Coaliției Naționale pentru Modernizarea Romaniei au participat, de asemenea, viceprim-ministrul Ion-Marcel Ciolacu, ministrul Muncii și Justiției Sociale, Lia-Olguța Vasilescu, ministrul Educației Naționale, Liviu Pop, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Ilan Laufer, ministrul Culturii și Identității Naționale, Lucian Romașcanu, ministrul delegat pentru fonduri europene, Rovana Plumb.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro