#raport
Invitatul a acceptat de bună voie să vină la interviu. Asta înseamnă că și-a asumat faptul că va fi întrebat, inclusiv despre trecutul politic, mai ales că a fost președinte al Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe.
Jurnalistul nu trebuie niciodată să accepte ultimatumuri de genul:
„Azi nu dai niciun interviu, m-ai înțeles?”.
Ca jurnalist sunt obligat să întreb despre subiectele de interes public precum furtul miliardului sau implicarea fugarilor penali în scheme de corupție și legăturile lor cu demnitarii/foștii demnitari publici. Faptul că invitatul a reacționat așa spune multe. Fiecare își poate face propriile concluzii.
Întrebările pe care nu am reușit să le adresez până la urmă, fiind întrerupt, și la care am așteptat răspunsuri:
1. În martie, 2014 a fost reținut Vitalie Burlacu, fost polițist, care ar fi încercat să mituiască cu 250 de mii de dolari niște deputați din PLDM și PLR, pentru ca aceștia să părăsească fracțiunile și să nu voteze ratificarea Acordului de asociere cu UE. Burlacu a fost condamnat ulterior la 11 ani de închisoare. Acesta a declarat în instanță că banii pentru coruperea deputaților i-au fost transmiși de Veaceslav Platon, potrivit anticoruptie.md. Dvs ați avut vreo legătură cu acest Vitalie Burlacu?
2. La acel moment, ex-deputatul liberal Valeriu Munteanu spunea că Vitalie Burlacu v-a fost consilier și a publicat o fotografie cu Vitalie Burlacu care ar fi discutat cu o persoană într-o cafenea sau restaurant, despre care susținea că ați fi DVS. Sunteți DVS în acea fotografie sau nu? Dacă da, în ce relație erați atunci cu această persoană?
Vizionare plăcută! Menționez că nu am tăiat absolut nimic din acest interviu.
Intră pe Telegram la mine și abonază-te și acolo:
https://t.me/nicolaechicu221
SUSȚINE-MĂ ca să pot continua această muncă:
https://www.patreon.com/nicolaechicu
ABONEAZĂ-TE la canalul meu de youtube: https://www.youtube.com/c/pamfletime/
Dă un like, ca să fie video-ul vizualizat de mai mulți oameni!
DISTRIBUIE, să ajungă și la prietenii tăi!
AȘTEPT părerile voastre în comentarii!
INSTAGRAM: https://www.instagram.com/nicolae.chicu98/?
Pe scurt:
00:00 - 00:18 INTRO
00:18 - 12:25 Trăim mai bine decât în anii 90?
12:25 - 16:56 Record la exportul de servicii
16:56 - 18:29 Cum ne ajută studenții străini?
18:29 - 27:58 „E bine ca Moldova să se împrumute”
27:58 - 31:46 Investițiile în drumuri
31:46 - 38:42 Cine va achita pensiile bătrânilor peste ani?
38:42 - 43:36 De ce economia R.Moldova crește atât de lent?
43:36 - 59:29 Cum ne-a afectat războiul din Ucraina?
59:29 - 01:01:55 Cum putem redresa economia?
01:01:55 - 01:09:11 Prețurile la apartamente sunt umflate?
01:09:11 - 01:14:05 A primit oferte pentru a fi deputat?
01:14:05 - 01:21:43 Furtul Miliardului + s-a împăcat cu Filat?
01:21:43 - 01:30:31 De ce mi-a cerut să nu public interviul?
Sursa: Youtube - Nicolae CHICU
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro